15. Idiocraţia – Învoiala

Ion se opreşte un moment, cu răsuflarea tăiată. Priveşte în sus şi recunoaşte un panou familiar – reclama cu Ţigările Marlbent. Atunci vede şi boxa sa, aruncată prin fereastra spartă a apartamentului Namilei.

Acesta stătea în faţa televizorului în balansoarul său, strângând cu putere şi muşcând cu poftă dintr-un tub gigant pe care scria MÂNCARE. La televizor, prezentatorul anunţa cu emfază: „Sunteţi în Reţeaua Masturbării, cea mai bună reţea din ultimii 300 ani!” Namila se strâmbă. Se aşază mai comod în balansoar pentru a savura emisiunea TV. Plăcerea îi este întreruptă de o puternică bătaie în uşă.

– „Pleac’ de-aici! Dispari!”

Bătăile în uşă continuă. Namila se ridică supărată şi deschide uşa. Ion intră şi trânteşte uşa în urma lui, privind în jur cu teamă.

– „Hei, ieşi dracu’ afară!”

Ion:

– „Nici vorbă! Tocmai m-ai băgat la închisoare, nevinovat!”

– „Păi da… mi-ai spart casa.”

– „Da, da… Puteam să te exclud din baroul avocaţilor. Aşa ai fi ajuns şi tu la închisoare pentru că nu ai mai fi avut bani.”

Namila pare speriată.

– „Zău?”

Ion:

– „Ok, uite ce e, eşti singura persoană pe care o cunosc. O să mă ajuţi.”

– „Şi ce vrei să fac?”

– „Păi, m-am gândit – sunt peste o mie de ani de când cineva a inventat călătoria înapoi în timp. Adică, cred că era foarte aproape. Era ceva cu Einstein, cam aşa ceva?”

– „Aa?”

– „Ştii tu, un fel de maşină a timpului?”

– -„Ăăăăăăă…”

Ion se uită în jur, mutându-şi privirea de la faţa Namilei la tubul de „Mâncare” şi la televizor. Se lasă să alunece în jos pe perete.

– „Cred că nu sunt prea multe şanse.”

Namila:

– „Aa, nu, au o maşină a timpului.”

– „Zău? Eşti sigur? Mă poate duce înapoi în 2012?”

– „Aha, da’ e foarte scump şi sparge toate barierele temporare. pentru că a fost făcut de nişte tipi cu mult timp în urmă.”

– „Nu-mi pasă, trebuie să mă duci acolo.”

– „Auzi, de acord cu tine, da’ tu nu ai fost trimis la închisoare fiindcă nu aveai bani?”

Ion este în încurcătură. Deodată, îi vine o idee:

– „Ok, ce zici de asta? Tu mă duci la maşina timpului, şi când oi ajunge eu înapoi acasă, deschid un cont de economii pe numele tău. După o mie de ani, vei avea în cont miliarde!”

Namila se uită inexpresiv la Ion, care continuă:

– „Datorită dobânzilor acumulate. Vei avea în contul ăla miliarde de lei!”

– Îmi plac banii. Câte miliarde voi avea?”

Ion inventează la repezeală:

– „Ăă, cam zece!”

– „Maşina timpului costă 20 de miliarde.”

– „Bine, atunci… 30! 30 miliarde de lei!”

Namila rumegă ideea:

– „Dacă aveam 30 şi maşina timpului costă 20… Cât e minus 20 din 30?”

Ion caută un răspuns cât mai profitabil:

– „Este, ăăă… Aşa, face 80 miliarde lei. Ăsta ar fi un grandios minus.”

– „Aha. Îmi plac banii.”

Se aude o bătaie puternică în uşă:

– Poliţia! Deschide uşa! Căutăm un evadat, pe numele „Nu Sunt Sigur”!”

Namila se uită la Ion, apoi la uşă nefiind sigur ce să facă.