Arta și puterea

Arta a fost întotdeauna asociată cu puterea. Uneori în istorie, cei care au făcut artă au fost văzuți ca având puteri speciale. Ei puteau conceptualiza forme și apoi să le aducă în ființă. Puteau crea imagini și obiecte din praf, cenușă și piatră care arătau ca niște creaturi vii. Acești indivizi au fost considerați speciali – se puteau transforma, puteau da viață. Și imaginile și obiectele pe care le-au creat aveau puteri, de asemenea. Erau un mijloc de comunicare cu o lume nevăzută, de exercitare a influenței asupra bunăstării și acțiunilor oamenilor. Așadar, atât artiștii, cât și arta lor au fost considerați a fi magici prin faptul că erau în afara tărâmului existenței cotidiene, comune și împărtășite: erau supranaturali și extraordinari.

(Scara Apadana, Persepholis, Iran. Credit: O.Mustafin/Wikimedia Commons)

Grecii antici credeau că creativitatea pe care o aveau artiștii venea de la o muză, o personificare a cunoașterii și a artelor care i-au inspirat să scrie, să sculpteze și să compună. Vechii romani, care credeau cu tărie în familie ca fiind cel mai elementar și esențial centru de organizare a societății, au numit spiritul său călăuzitor geniu, de la verbul latin genui care înseamnă sau „a aduce la ființă sau a crea”. Cuvântul geniu a ajuns să fie asociat cu artele în timpul Renașterii, căpătând sensul de inspirație și ingeniozitate a artistului, adesea ca o formă de posesie, deosebindu-l pe artist de negenii și în contradicție cu acestea.

Pe lângă puterea artistului, există și puterea artei în sine de a imita sau mima viața. Din nou, conform grecilor antici, puterea artei rezidă în capacitatea ei de a reprezenta natura; cu cât reprezentarea este mai apropiată, mai reală și mai naturală, cu atât opera de artă este mai aproape de adevăr, frumusețe și putere. Printre alte culturi, în special cele care evită reprezentarea, arta este încă un mijloc de exprimare estetică, cu o putere considerabilă dar cu forme abstracte. De exemplu, în culturile islamice figura umană și formele bazate pe observație directă nu sunt folosite în arta și arhitectura religioasă, deoarece numai Dumnezeu are capacitatea de a crea viețuitoare. În schimb, ornamentația elaborată bazată pe cuvântul scris și pe forme umane, animale și vegetale este folosită pentru a decora suprafețele cu motive sau modele complicate.

Forța vizuală a imaginii sau a obiectului, indiferent dacă este reprezentativă sau nereprezentativă, a fost folosită de-a lungul veacurilor de cei care au puterea de a da formă și a comunica mesaje despre ei înșiși, despre dorințele sau dictaturile lor, despre realizările lor și despre dreptul lor de a guverna. Alfabetizarea a fost, până în trecutul recent în istoria omenirii, o abilitate pe care puțini aveau mijloacele de a o dezvolta, dar liderii cu roluri laice și religioase au promovat printre subiecții și adepții lor o alfabetizare vizuală, abilitatea de a „citi” și de a înțelege imagini printr-un „limbaj” comun al subiectelor, simbolurilor și stilurilor. Cei care doresc să-și folosească arta ca mijloc de protest împotriva unei puteri consacrate au folosit în mod tradițional același „vocabular” pentru a-și comunica vizual mesajele. În special în vremuri de război și în perioadele de opresiune, arta a fost folosită ca instrument pentru a protesta, a documenta, a oferi o versiune alternativă și a comunica altora despre oameni și evenimente care devin înregistrarea noastră istorică.

Sursa: Sachant, Pamela; Blood, Peggy; LeMieux, Jeffery; and Tekippe, Rita, „Introduction to Art: Design, Context, and Meaning” (2016). Fine Arts Open Textbooks. 3. https://oer.galileo.usg.edu/arts-textbooks/3, licența CC BY-SA 4.0. Traducere și adaptare Nicolae Sfetcu