Există o condiție esențială în Carta Uniunii Europene, conform căreia țările slab dezvoltate din Europa care au aderat la UE au permis libera circulație a mărfurilor (comerț liber) numai cu condiția ca țările dezvoltate să permită libera circulație a muncii.
De comerțul liber beneficiază doar țările care au o bază de producție puternică, iar libera circulație a lucrătorilor favorizează țările subdezvoltate, unde forța de muncă este ieftină.
Odată cu aderarea la UE, Marea Britanie a făcut un compromis privind drepturile muncitorilor englezi, pentru a proteja interesele industriașilor, deoarece comerțul liber cu restul țărilor din UE a stimulat exporturile britanice.
Tocmai de aceea clasa muncitoare britanică a votat cu o majoritate covârșitoare în favoarea Brexit, pentru că după intrarea Marii Britanii în UE și odată cu Acordul Schengen privind abolirea controalelor la frontierele interne între statele membre ale Uniunii Europene intrat în vigoare în 1995, forța de muncă mai ieftină din Europa de Est a inundat piețele din Europa de Vest. Prin urmare salariile muncitorilor britanici autohtoni au scăzut și a devenit de asemenea dificil pentru ei să găsească locuri de muncă, deoarece străinii erau dispuși să facă aceeași muncă pentru un salariu mai mic, prin urmare a crescut nivelul șomajului în rândul muncitorilor britanici și în consecință și nemulțumirile în legătură cu UE. Prin Brexit aceștia speră să obțină condiții mai bune de muncă după plecarea străinilor din celelalte țări ale UE.
În prezent, FMI și OMC promovează comerțul liber îndemnând țările în curs de dezvoltare peste tot în lume să reducă tarifele și subvențiile fără condiționarea reciprocă a liberei circulații a forței de muncă, îmbrățișând interesele celor mai mari donatori, adică țările dezvoltate. Se încearcă justificarea acestei practică neloiale prin teoria lui Schumpeter de „distrugere creatoare”, conform căreia comerțul liber între parteneri comerciali inegali duce la distrugerea ordinii economice existente din țara mai puțin dezvoltată și la o reconfigurare ulterioară, dând naștere în acea țară la o ordine economică mai bună. Neglijându-se însă principiul reciprocității, conform căruia dacă comerțul liber este benefic pentru baza industrială incipientă a țărilor subdezvoltate, atunci libera circulație a forței de muncă este la fel de benefică pentru forța de muncă a țărilor dezvoltate.
Problema este că guvernele țărilor mai puțin dezvoltate sunt dependente de investiții străine și de împrumuturile la nivel mondial, de aceea ele nu pot adopta o politică economică și comercială independentă.
Corporații multinaționale, cu sediul în cartierele financiare occidentale, fac profituri de pe piețele de consum din întreaga lume și plătesc o parte din aceste profituri guvernelor ca mită în formă de taxe. Fiecare sold al deficitului comercial din cauza lipsei unei baze de producție puternice face ca națiunile în curs de dezvoltare să devină mai sărace, și orice balanța de excedent comercial se adaugă la averea deja imensă a țărilor dezvoltate.
În aceste condiții, Brexit este de fapt un avantaj atât pentru țările dezvoltate din UE, cât și pentru Marea Britanie. Corporațiile multinaționale cu sediul în Marea Britanie vor găsi modalități de a ocoli politicile fiscale din UE, în timp ce Franța și Germania vor prelua în totalitate conducerea în gestionarea afacerilor UE. Uniunea Europeană va deveni mai puternică față de țările membre, renunțându-se pe față la egalitarism în favoarea coeziunii.
Nedumerirea mea este: care va fi limba oficială a Uniunii Europene după Brexit? Întrucât nicio țară din cele rămase în UE nu are ca limbă oficială engleza. Numai germana să nu fie, fiindcă știu mai multe cuvinte în chineză și japoneză decât în germană.
(Traducere parțială din CounterPunch)
Lasă un răspuns