Calitatea sunetului este, de obicei, o evaluare a acurateței, plăcerii provocate, și inteligibilității ieșirii audio de la un dispozitiv electronic. Calitatea poate fi măsurată obiectiv, cum ar fi atunci când sunt folosite instrumente pentru a măsura precizia cu care aparatul reproduce un sunet original; sau poate fi măsurată subiectiv, cum ar fi atunci când ascultătorii umani răspund la sunet sau evaluează sunetul perceput comparându-l cu alt sunet.
Calitatea sunetului unei reproduceri sau a unei înregistrări depinde de o serie de factori, inclusiv de echipamentele utilizate pentru realizarea, prelucrarea și operarea înregistrării, echipamentele utilizate pentru reproducere, precum și mediul de ascultare folosit pentru reproducere. În unele cazuri, procesarea, cum ar fi egalizarea, compresia dinamică a intervalului sau prelucrarea stereo, pot fi aplicate unei înregistrări pentru a crea un sunet care este semnificativ diferit de original, dar poate fi perceput ca fiind mai agreabil pentru un ascultător. În alte cazuri, obiectivul poate fi reproducerea audio cât mai aproape de original.
Atunci când se aplică anumitor dispozitive electronice, cum ar fi difuzoarele, microfoanele, amplificatoarele sau căștile, calitatea sunetului se referă de obicei la precizie, cu dispozitive de calitate superioară, care asigură o reproducere cu mai mare acuratețe. Atunci când este aplicată la etapele de prelucrare, cum ar fi înregistrările, precizia absolută poate fi secundară preocupărilor artistice sau estetice. În alte situații, cum ar fi înregistrarea unei performanțe muzicale pe viu, calitatea audio se poate referi la plasarea corectă a microfoanelor în jurul unei încăperi pentru a utiliza în mod optim acustica spațiului.
Audio digital
Audio digital este stocat în mai multe formate. Cea mai simplă formă este PCM (modulație în puls codat) necomprimată, unde audio-ul este stocat ca o serie de probe cuantificate audio distanțate la intervale regulate în timp. Deoarece mostrele sunt plasate mai aproape împreună în timp, frecvențele mai mari pot fi reproduse. Conform teoremei de eșantionare, orice semnal cu lățimea de bandă limitată (care nu conține o componentă sinusoidală pură), cu lățimea de bandă B, poate fi descris perfect de mai mult de 2B eșantioane pe secundă, permițând reconstrucția perfectă a semnalului analogic cu lățimea de bandă limitată. De exemplu, pentru lățimea de bandă a auzului uman între 0 și 20 kHz, trebuie să se eșantioneze sunete audio la o frecvență de peste 40 kHz. Datorită necesității de filtrare a frecvențelor ultrasonice care rezultă din conversia la un semnal analogic, în practică sunt utilizate rate de eșantionare ușor mai mari: 44,1 kHz (CD audio) sau 48 kHz (DVD).
În PCM, fiecare eșantion audio descrie presiunea acustică într-un moment în timp, cu o precizie limitată. Acuratețea limitată duce la erori de cuantizare, o formă de zgomot care este adăugată la înregistrare. Pentru a reduce erorile de cuantizare, se poate folosi mai multă precizie la fiecare măsurătoare în detrimentul eșantioanelor mai mari. Cu fiecare bit suplimentar adăugat la un eșantion, eroarea de cuantificare este redusă cu aproximativ 6 dB. De exemplu, CD-ul audio utilizează 16 biți pe eșantion și, prin urmare, va avea zgomot de cuantificare de aproximativ 96 dB sub nivelul maxim posibil al presiunii acustice (atunci când este însumat pe întreaga lărgime de bandă)
Cantitatea de spațiu necesar pentru stocarea PCM depinde de numărul de biți per eșantion, de numărul de eșantioane pe secundă și de numărul de canale. Pentru CD audio, acesta este de 44.100 de eșantioane pe secundă, 16 biți pe eșantion și 2 canale pentru audio stereo care conduc la 1.411.200 de biți pe secundă. Cu toate acestea, acest spațiu poate fi redus foarte mult utilizând compresia audio. În compresia audio, eșantioanele audio sunt procesate folosind un codec audio. Într-un codec fără pierderi, eșantioanele audio sunt prelucrate fără a se debarasa de informații prin împachetarea unor mostre repetitive sau redundante într-o formă mai bine stocată. Un decodor fără pierderi reproduce apoi PCM-ul original fără nicio schimbare în calitate. Compresia audio fără pierderi de obicei obține o reducere de 30-50% a dimensiunii fișierului. Codecurile audio comune fără pierderi includ FLAC, ALAC, Monkey’s Audio și altele.
Dacă este necesară o comprimare suplimentară, pot fi utilizate compresii audio cu disipare, cum ar fi MP3, Ogg Vorbis sau AAC. În aceste tehnici, tehnicile de comprimare fără pierderi sunt îmbunătățite prin procesarea audio pentru a reduce precizia detaliilor care sunt puțin probabil sau imposibil pentru ca auzul uman să le perceapă utilizând principiile din psihoacustică. După eliminarea acestor detalii, compresia cu disipare poate fi aplicată restului pentru a reduce foarte mult dimensiunea fișierului. Compresia audio cu disipare permite, prin urmare, o reducere de 75-95% a mărimii fișierului, dar riscă să reducă potențialul de reducere a calității audio dacă informațiile importante sunt eliminate în mod eronat.
Lasă un răspuns