Continuarea emisiilor de gaze cu efect de seră riscă să declanșeze puncte critice climatice. Acestea sunt schimbări autonome ale sistemului climatic care ar declanșa schimbări devastatoare, cum ar fi creșterea nivelului mării, chiar dacă toate emisiile s-ar fi încheiat.
Prima evaluare majoră din 2008 a identificat nouă părți ale sistemului climatic care sunt sensibile la basculare, inclusiv straturile de gheață, curenții oceanici și pădurile majore. De atunci, progresele uriașe în modelarea climei și un val de noi observații și înregistrări ale schimbărilor climatice antice le-au oferit oamenilor de știință o imagine mult mai bună a acestor elemente de basculare. Au fost propuse și altele suplimentare, cum ar fi permafrostul din jurul Arcticii (sol înghețat permanent care ar putea elibera mai mult carbon dacă este dezghețat).
Estimările nivelurilor de încălzire la care ar putea bascula aceste elemente au scăzut din 2008. Prăbușirea calotei de gheață a Antarcticii de vest a fost odată considerată a fi un risc atunci când încălzirea atingea 3°C-5°C peste temperatura medie preindustrială a Pământului. Acum se crede că este posibil la nivelurile actuale de încălzire.
În noua noastră evaluare a ultimilor 15 ani de cercetare, eu și colegii am descoperit că nu putem exclude declanșarea a cinci puncte critice în momentul în care încălzirea globală este de aproximativ 1,2°C. Patru dintre aceste cinci devin mai probabile pe măsură ce încălzirea globală depășește 1,5°C.
Praguri incerte
Am sintetizat rezultatele a peste 200 de studii pentru a estima pragurile de încălzire pentru fiecare element de basculare. Cea mai bună estimare a fost fie una către care au convers mai multe studii, fie despre care un studiu a considerat că este deosebit de fiabil. De exemplu, înregistrările despre momentul în care calotele de gheață s-au retras în trecut și studiile de modelare indică probabilitatea calotei de gheață din Groenlanda să se prăbușească peste 1,5°C. De asemenea, am estimat pragurile minime și maxime la care colapsul este posibil: estimările modelului pentru Groenlanda variază între 0,8 °C și 3,0 °C.
În acest interval, bascularea devine mai probabilă pe măsură ce încălzirea crește. Am definit bascularea ca fiind posibilă (dar nu probabilă) atunci când încălzirea este peste minimum, dar sub cea mai bună estimare și probabil peste cea mai bună estimare. De asemenea, am judecat cât de încrezători suntem cu fiecare estimare. De exemplu, suntem mai încrezători în estimările noastre pentru prăbușirea calotei de gheață din Groenlanda decât în cele pentru dezghețarea bruscă a permafrostului.
Această incertitudine înseamnă că nu ne așteptăm să fie declanșate patru puncte de vârf ale climei în primul an când temperaturile globale ajung la 1,5 °C (ceea ce oamenii de știință climatologic sugerează că este posibil în următorii cinci ani), sau chiar atunci când temperaturile medii pe mai mulți ani ajung la 1,5 °C, cândva în următoarele două decenii. În schimb, fiecare fracțiune de grad face ca bascularea să fie mai probabilă, dar nu putem fi siguri exact când bascularea devine inevitabilă.
Acest lucru este valabil mai ales pentru Groenlanda și calotele de gheață din vestul Antarcticii. În timp ce evaluarea noastră sugerează că prăbușirea lor devine probabil peste 1,5 ° C, calotele de gheață sunt atât de masive încât se schimbă foarte lent. Colapsul ar dura mii de ani, iar procesele care îl conduc necesită încălzire pentru a rămâne dincolo de prag timp de câteva decenii. Dacă încălzirea revine sub pragul înainte de a se bascula, este posibil ca straturile de gheață să-și depășească temporar pragurile fără să se prăbușească.
Pentru alte puncte critice, este probabil ca schimbarea să fie mai dispersată. Estimăm că atât moartea recifului de corali tropical, cât și dezghețarea bruscă a permafrostului, sunt posibile la nivelul actual de încălzire. Dar pragurile variază între recife și pete de permafrost. Ambele se întâmplă deja în unele locuri, dar în evaluarea noastră aceste schimbări devin mult mai răspândite la un moment similar de peste 1,5°C.
În altă parte, mici bucăți din Amazon și pădurile nordice s-ar putea bascula și trece mai întâi către o stare asemănătoare savanei, ocolind o moarte mai catastrofală în întreaga pădure. Rezultatele modelului care urmează să fie încă publicate sugerează că bascularea Amazonului ar putea avea loc în mai multe regiuni la niveluri diferite de încălzire, mai degrabă decât ca un eveniment mare.
De asemenea, este posibil să nu existe un prag bine definit pentru unele elemente de basculare. Înregistrările climatice antice sugerează că curenții oceanici din Atlanticul de Nord pot trece dramatic de la puternici, așa cum sunt acum, la slabi, ca urmare a încălzirii și topirii apei dulci din Groenlanda, care perturbă circulația. Modelarea recentă sugerează că pragul de basculare a circulației atlantice depinde de cât de repede crește încălzirea alături de alți factori greu de măsurat, ceea ce îl face extrem de incert.
În zona de pericol
Există semne că se apropie deja niște puncte de basculare. Degradarea și seceta au făcut ca părți din Amazon să devină mai puțin rezistente la perturbări precum focul și să emită mai mult carbon decât absorb.
Marginea frontală a unor ghețari antarctici de vest care se retrag se află la doar kilometri distanță de retragerea de neoprit. Semnalele de avertizare timpurie din datele de monitorizare a climei (cum ar fi oscilații mai mari și mai lungi ale gradului de topire a ghețarilor în fiecare an) sugerează că părți ale calotei de gheață a Groenlandei și circulația atlantică sunt, de asemenea, destabilizatoare.
Aceste semnale nu ne pot spune exact cât de aproape suntem de punctele de basculare, doar că destabilizarea este în curs și se poate apropia de un punct de basculare. Cel mai mult de care putem fi siguri este că fiecare fracțiune de încălzire ulterioară va destabiliza mai mult aceste elemente de basculare și va face mai probabilă inițierea unor schimbări auto-susținute.
Acest lucru întărește argumentele pentru reduceri ambițioase ale emisiilor, în conformitate cu obiectivul Acordului de la Paris de a opri încălzirea la 1,5°C. Acest lucru ar reduce șansele de a declanșa mai multe puncte critice climatice – chiar dacă nu putem exclude ca unele să fie atinse în curând.
Sursa: David Armstrong McKay (2022) Climate tipping points could lock in unstoppable changes to the planet – how close are they?, Licența Creative Commons. Traducere de Nicolae Sfetcu
Căldura – Termodinamica fenomenologică
O incursiune profundă în lumea fascinantă a termodinamicii, explorând conceptele fundamentale ale căldurii și temperaturii.
Fizica fenomenologică – Compendiu – Volumul 1
O explorare cuprinzătoare a fizicii, combinând perspective teoretice cu fenomene din lumea reală.
Lumina – Optica fenomenologică
Descoperă lumea fascinantă a fenomenelor optice!
ion adrian
Deci problema pe care o pun eu de peste 20 -25 de ani este cat de aproape suntem de momentul cand si ultima picatura umple paharul si astfel ca revarsarea acestuia sa devina irezistibila si cred ca cu cupolel astea de caldura care devin din ce in ce mai mortale momentul este mai aproape decat credeam. Desigur ca ne meritam soarta oricare va fi ea 🙂