Există mai multe motive pentru care băncile au stopat brusc sau au încetinit activitatea de împrumuturi. Aceasta s-ar putea datora unui declin anticipat în valuta folosită colateral de bănci pentru securizarea împrumuturilor; o schimbare exogenă în condiţiile monetare (de exemplu, când banca centrală creşte brusc şi imprevizibil cerinţele rezervelor obligatorii sau impune noi constrîngeri asupra împrumuturilor), guvernul impunând controale ale creditelor directe pentru sistemul bancar; sau chiar o creştere a percepţiei privind riscul în cazul insolvenţei altor bănci din sistemul bancar.
O criză de credit este adesea cauzată de o perioadă îndelungată de împrumuturi neglijente şi inadecvate rezultând pierderi pentru instituţiile care au împrumutat şi pentru investitori şi datorii atunci când împrumuturile respective se extind şi datoriile devin cunoscute. Aceste instituţii pot reduce atunci disponibilitatea creditărilor, şi pot să crească costurile de acces la credite prin creşterea ratelor de interes. În unele cazuri băncile sunt puse în imposibilitatea de a mai acorda credite, chiar dacă ar dori, ca urmare a pierderilor anterioare.
Criza este cauzată în general de o reducere a preţurilor umflate artificial anterior pe piaţă, fiind vorba de o criză financiară ca urmare a colapsului preţurilor. Aceasta are ca urmare urmărirea judiciară sau falimentul pentru acei investitori şi antreprenori care au intrat mai târziu pe piaţă, întrucât preţurile umflate anterior au căzut brusc. În contrast cu aceasta, criza de lichidităţi este iniţiată de incapacitatea temporară a unei afaceri, altfel de succes, de a accesa finanţarea de care are nevoie pentru a se extinde sau a face plăţile curente. În acest caz, accesul la linii de credit suplimentare şi renegocierea celor existente poate permite afacerii să treacă cu bine prin criză redevenind solventă şi viabilă. Adesea este dificil de prezis, în mijlocul crizei, dacă afacerea are probleme datorită unei crize de solvenţă sau de lichiditate temporară.
În cazul unei crize de credite, poate deveni preferabilă vânzarea “schimb la schimb” – şi, la nevoie, chiar vinderea afacerii sau lichidarea acesteia dacă se consideră capitalul afacerii ca insuficient pentru a supravieţui fazei post-boom a ciclului crizei. În cazul unei crize de lichidităţi pe de altă parte, ar putea fi mai bine să se aştepte accesul la linii suplimentare de credit, atunci când există oportunităţi de dezvoltare după depăşirea crizei de lichidităţi.
O criză de credite prelungită apare după unele practici de împrumuturi uşor acordate şi în cantităţi mari. În perioada fazei de creştere a ciclului crizei de credite, preţurile produselor pot creşte în avalanşă şi fără o logică financiară, inducând inflaţia pe un segment particular al pieţei. Acesta poate determina dezvoltarea unor preţuri speculative, a “baloanelor” inflaţioniste. Cum această creştere implică o creştere a împrumuturilor, apare şi o rulare mai rapidă a banilor şi o stimulare a activităţii economice, inducând o creştere temporară a economiei şi a locurilor de muncă.
Adesea participanţii la un balon economic realizează abia retrospectiv cât de evidente au fost indiciile crizei. În acest sens, baloanele economice pot avea caracteristici dinamice destul de asemănătoare cu cele ale unor scheme Ponzi sau piramidale.
Aşa cum observa John Maynard Keynes în 1931 în timpul Marii Depresiuni: “Un bancher de succes nu este cel care prevede pericolul şi îl evită, ci cel care, atunci când este ruinat, este ruinat într-un mod convenţional împreună cu toţi prietenii săi de afaceri, astfel încât nimeni să nu dea vina exclusiv pe el.”
Lasă un răspuns