Ce este inegalitatea socială?

(În eșaloanele superioare ale lumii muncii, oamenii cu cea mai mare putere ajung în vârf. Acești oameni iau decizii și câștigă cei mai mulți bani. Majoritatea oamenilor nu vor vedea niciodată priveliștea de sus. (Credit: Pixabay))

Sociologii folosesc termenul de inegalitate socială pentru a descrie distribuția inegală a resurselor valoroase, recompenselor și pozițiilor într-o societate. Cheia conceptului este noțiunea de diferențiere socială. Caracteristicile sociale – diferențe, identități și roluri – sunt folosite pentru a diferenția oamenii și a-i împărți în diferite categorii, care au implicații pentru inegalitatea socială. Diferențierea socială în sine nu implică neapărat o divizare a indivizilor într-o ierarhie de rang, privilegii și putere. Cu toate acestea, atunci când o categorie socială precum clasa, ocupația, genul sau rasa îi pune pe oameni într-o poziție în care pot pretinde o mai mare parte a resurselor sau serviciilor, atunci diferențierea socială devine baza inegalității sociale.

Termenul de stratificare socială se referă la un sistem instituționalizat de inegalitate socială. Se referă la o situație în care diviziunile și relațiile inegalității sociale s-au solidificat într-un sistem care determină cine primește ce, când și de ce. Poate vă amintiți cuvântul „stratificare” de la clasa de geologie. Straturile orizontale distincte găsite în rocă, numite „straturi”, sunt o modalitate bună de a vizualiza structura socială. Straturile societății sunt formate din oameni, iar resursele societății sunt distribuite inegal pe toate straturile. Oamenii care au mai multe resurse reprezintă stratul superior al structurii sociale de stratificare. Alte grupuri de oameni, cu resurse din ce în ce mai puține, reprezintă straturile inferioare ale societății noastre. Stratificarea socială atribuie oamenii straturilor socioeconomice pe baza unor factori precum bogăția, venitul, rasa, educația și puterea. Întrebarea sociologilor este cum se formează sistemele de stratificare. Care este baza inegalității sociale sistematice în societate?

(Straturile în rocă ilustrează stratificarea socială. Oamenii sunt sortați, sau stratificați, în categorii sociale. Mulți factori determină situația socială a unei persoane, cum ar fi venitul, educația, ocupația, vârsta, rasa, sexul și chiar abilitățile fizice. (Credit: Wikipedia))

Prezumția ideologică dominantă despre inegalitatea socială este că toată lumea are șanse egale de succes. Aceasta este credința în egalitatea de șanse, care poate fi contrastată cu conceptul de egalitate de condiții. Egalitatea de condiție este situația în care toată lumea dintr-o societate are un nivel similar de bogăție, statut și putere. Deși gradele de egalitate de condiție variază semnificativ în societățile moderne, este clar că chiar și cele mai egalitare societăți de astăzi au grade considerabile de inegalitate de condiție. Egalitatea de șanse, pe de altă parte, este ideea că toată lumea are șanse egale de a avea succes. Există atunci când oamenii au aceeași șansă de a urmări recompense economice sau sociale. Acest lucru este adesea văzut ca o funcție a accesului egal la educație, meritocrația (unde meritul individual determină statutul social) și măsurile formale sau informale pentru eliminarea discriminării sociale. În cele din urmă, egalitatea de șanse înseamnă că inegalitățile de condiție nu sunt atât de mari încât să împiedice foarte mult șansele de viață ale unei persoane. Dacă Occidentul este o societate caracterizată de egalitate de șanse sau nu este un subiect de dezbatere sociologică considerabilă.

Într-o anumită măsură, povestea lui Ted Rogers ilustrează credința în egalitatea de șanse. Narațiunea sa personală este una în care munca grea și talentul – nu privilegiul inerent, dreptul de naștere, tratamentul prejudiciabil sau valorile societale – i-au determinat rangul social. Acest accent pe efortul de sine se bazează pe credința că oamenii își controlează individual propria poziție socială, care este o piesă cheie în ideea egalității de șanse. Majoritatea oamenilor conectează inegalitățile de bogăție, statut și putere cu caracteristicile individuale ale celor care reușesc sau eșuează. Povestea membrilor bandei aborigene, deși este și o poveste a alegerilor personale, pune această credință la îndoială. Este clar că tipurile de opțiuni disponibile membrilor bandei aborigene sunt de o gamă și o calitate diferită de cele disponibile pentru familia Rogers. Alegerile disponibile sunt un produs al habitusului.

Sociologii recunosc că stratificarea socială este un sistem la nivel de societate care face evidente inegalitățile. Deși există întotdeauna inegalități între indivizi, sociologii sunt interesați de modele sociale mai mari. Inegalitatea socială nu se referă la inegalități individuale, ci la inegalități sistematice bazate pe apartenența la grup, clasă, sex, etnie și alte variabile care structurează accesul la recompense și statut. Cu alte cuvinte, sociologii sunt interesați să examineze condițiile structurale ale inegalității sociale. Desigur, există diferențe în abilitățile și talentele indivizilor care le vor afecta șansele de viață. Întrebarea mai mare, însă, este modul în care inegalitatea devine sistematic structurată în viața economică, socială și politică. În ceea ce privește abilitățile individuale: Cine are oportunitățile de a-și dezvolta abilitățile și talentele și cine nu? De unde vine „capacitatea” sau „talentul”? Întrucât trăim într-o societate care pune accentul pe individ – și anume, efortul individual, moralitatea individuală, alegerea individuală, responsabilitatea individuală, talentul individual etc. – este adesea dificil să vedem modul în care șansele de viață sunt structurate social.

(Oamenii care locuiesc în aceste case au cel mai probabil niveluri similare de venit și educație. Cartierele găzduiesc adesea oameni de aceeași poziție socială. Familiile bogate nu locuiesc de obicei alături de familii mai sărace, deși acest lucru variază în funcție de oraș și țară. (Credit: Pixabay))

Factorii care definesc stratificarea variază în diferite societăți. În majoritatea societăților moderne, stratificarea este adesea indicată de diferențele de avere, de valoarea netă a banilor și a activelor pe care le are o persoană și de venituri, salariile sau dividendele de investiții ale unei persoane. Poate fi definit și prin diferențe de putere (de la câți oameni trebuie să primească ordine o persoană față de câți oameni cărora le poate da ordine) și de statut (gradul de onoare sau prestigiu pe care îl are în ochii celorlalți). Acești patru factori creează un amalgam complex care definește statutul social al indivizilor într-o ierarhie.

De obicei, cei patru factori coincid, ca în cazul directorilor executivi corporativi, precum Ted Rogers, în vârful ierarhiei – bogați, puternici și prestigioși – și infractorii aborigeni din partea de jos – săraci, neputincioși și abjec’i. Sociologii folosesc termenul de consistență a statutului pentru a descrie consistența rangului unui individ în acești factori. Cu toate acestea, ne putem gândi și la cineva preum un prim-ministru, care se află în fruntea puterii, dar cu un salariu de câteva sute de mii USD, câștigă mult mai puțin decât directorii comparabili din sectorul privat (deși de câteva ori salariul mediu). Statutul sau prestigiul primului ministru crește și scade și el odată cu capriciile politicii. Scala de statut Nam-Boyd plasează politicienii la 66/100, același statut ca și tehnicienii de televiziune prin cablu (Boyd, 2008). Există o inconsecvență de statut în poziția premierului. În mod similar, profesorii au adesea niveluri ridicate de educație, ceea ce le conferă un statut înalt (92/100 conform scalei Nam-Boyd), dar primesc salarii relativ mici. Mulți cred că predarea este o profesie nobilă, așa că profesorii ar trebui să-și facă meseria din dragoste pentru profesia lor și pentru binele elevilor lor, nu pentru bani. Cu toate acestea, niciun executiv sau antreprenor de succes nu ar adopta această atitudine în lumea afacerilor, unde profiturile sunt apreciate ca forță motrice. Atitudinile și credințele culturale ca acestea susțin și perpetuează inegalitățile sociale.

Referințe

• Boyd, M. (2008). A socioeconomic scale for Canada: measuring occupational status from the census. Canadian Review of Sociology, 45(1), 51-91.

Sursa: Little, W. (2016). Introduction to Sociology – 2nd Canadian Edition. BCcampus. © 2013 Rice University. Licența CC BY 3.0. Traducere și adaptare Nicolae Sfetcu. © 2023 MultiMedia Publishing. Introducere în sociologie, Volumul 1