Celebra broască săltăreață din ținutul Calaveras (The Celebrated Jumping Frog of Calaveras County), de Mark Twain

La solicitarea unui prieten de-al meu, care mi-a scris din Est, am apelat la bătrânul binevoitor și guraliv Simon Wheeler și l-am întrebat despre prietenul prietenului meu, Leonidas W. Smiley, așa cum mi s-a cerut, și iată ce am aflat. Am o suspiciune nedezvăluită că Leonidas W. Smiley este un mit; că prietenul meu nu a cunoscut niciodată un astfel de personaj; și că el a presupus doar că, dacă l-aș întreba pe bătrânul Wheeler despre el, i-ar reaminti astfel de un infam cunoscut al său, Jim Smiley, iar el va veni la muncă și mă va plictisi aproape de moarte cu a lui reminiscență infernală, la fel de lungă și plictisitoare pe cât era de inutilă pentru mine. Dacă acesta i-a fost planul, cu siguranță a reușit.

L-am găsit pe Simon Wheeler dormind confortabil lângă soba din vechea tavernă dărăpănată din vechea zonă minieră Angel și am observat că era gras și chel și avea o expresie de blândețe și simplitate atrăgătoare pe chipul său liniștit. S-a trezit și mi-a dat ziua bună. I-am spus că un prieten de-al meu m-a rugat să fac aflu informații despre un prieten drag al lui din copilărie pe nume Leonidas W. Smiley, Reverend Leonidas W. Smiley, un tânăr expert în Evanghelie, despre care auzise că locuia la un moment dat în Angels Camp. Am adăugat că, dacă domnul Wheeler mi-ar putea spune ceva despre acest Reverend Leonidas W. Smiley, i-aș rămâne foarte îndatorat.

Simon Wheeler m-a dus într-un colț și m-a blocat acolo cu scaunul său, apoi m-a pus să mă așez și a început narațiunea monotonă care urmează acestui paragraf. Nu a zâmbit niciodată în tot acest timp, nu s-a încruntat niciodată, nu și-a schimbat niciodată vocea de la tonul care curgea blând la care a acordat propoziția inițială, nu a trădat niciodată cea mai mică suspiciune de entuziasm; dar, prin interminabila narațiune, exista o undă de seriozitate și sinceritate impresionantă, ceea ce mi-a arătat clar că, departe de a-și imagina că există ceva ridicol sau amuzant în povestea sa, el a considerat-o ca pe o chestiune cu adevărat importantă și admira pe cei doi eroi ai săi ca oameni de o finețe absolut genială. Pentru mine, spectacolul unui om care nara senin de-a lungul unui astfel de fir ciudat fără să zâmbească vreodată, a fost extrem de absurd. Așa cum am spus mai înainte, l-am rugat să-mi spună ce știe despre Reverendul Leonidas W. Smiley și el a răspuns după cum urmează. L-am lăsat să vorbească în felul lui și nu l-am întrerupt deloc:

A trăit mai demult aici un om cu numele de Jim Smiley, în iarna lui ’49 sau poate că era primăvara lui ’50, nu-mi amintesc exact, cumva, deși ceea ce mă face să cred că a fost una sau alta este pentru că îmi amintesc că marele canal nu era terminat când a venit prima dată în zonă; dar, oricum, cel mai curios lucru la acest om era că paria întotdeauna pe orice lucru pe care îl putea vedea, dacă reușea să găseascăî pe cineva care să parieze de cealaltă parte; iar dacă nu, trecea fără probleme de partea cealaltă. Orice ar fi zis celălalt om, el era mulțumit dacă putea paria afirmând contrariul. Dar totuși avea noroc, un noroc chior; cel mai adesea iesea câștigător. Ea întotdeauna gata să-și încerce norocul; nu exista nici măcar un singur lucru pe care el să nu parieze, indiferent de ce parte, așa cum v-am spus mai devreme. Dacă avea loc o cursă de cai, îl găseai exaltat la finișul ei; dacă avea loc o luptă cu câini, era acolo să parieze pe ea; dacă era o luptă cu pisici, paria pe ea; la o luptă cu găini, paria pe ea; dacă vedea două păsări așezate pe un gard, punea pariu pe care va zbura mai întâi; sau dacă avea loc o întâlnire de tabără, el era acolo de obicei, pariind pe Parson Walker, pe care îl considera cel mai bun de acolo, și așa și era acesta, fiind și un om bun. Dacă ar fi văzut chiar și gândac împiedecat care începe să meargă aiurea, ar fi pariat cât de mult i-ar trebui să ajungă oriunde s-ar îndrepta, iar dacă s-ar găsi cineva să accepte pariul, ar fi în stare să îl urmărească chiar și până în Mexic, indiferent de lungimea drumului și de timpul petrecut pe drum. Mulți dintre băieții de aici l-au văzut pe Smiley și vă pot povesti despre el. Indiferent despre ce ar fi fost vorba, el ar fi pariat pe orice lucru indiferent de cât de nebunesc ar fi fost. Soția lui Parson Walker s-a îmbolnăvit foarte rău la un moment dat, și părea că nu mai are nicio șansă de scăpare; într-o dimineață Smiley a venit și l-a întrebat cum se simte, și el a spus că este mult mai bine, că mulțumește Domnului pentru îndurarea sa infinită și că dacă merge tot așa, cu binecuvântarea Providenței, se va vindeca; Smiley, fără să stea pe gânduri, spune: „Ei bine, pun pariu că nu își va mai reveni, în niciun caz”.

Acest Smiley avea o iapă pe care băieții o botezaseră ”gloaba de un sfert de oră”, dar asta doar în glumă, pentru că, desigur, ea era mai rapidă decât atât și el obișnuia să câștige bani cu calul acela, pentru că era atât de lent și părea întotdeauna să sufere de astm, răpciugă, tuberculoză sau ceva de acest fel. Obișnuiau să-i dea două sau trei sute de metri avans, apoi o întreceau pe drum; dar întotdeauna la sfârșitul cursei, ea începea să se agite ca disperată, zbătându-se, galopând și aruncându-și bezemetic picioarele în toate direcțiile, uneori în aer, iar alteori în lateral printre garduri, ridicând o mulțime de praf și făcând un zgomot infernal cu tusea și strănutul ei, suflându-și nasul și ajungând mereu la finiș prima, cu aproape un cap în față.

Avea și un mic pui de bulldog pe care, când îl priveai, nu ai fi dat nici doi bani pe el, bun doar să caute în jur o ocazie să mai fure câte ceva. Dar de îndată ce se paria pe el, se transforma în alt câine; falca de jos începea să îi iasă în față ca prora unui vapor, iar dinții i se dezveleau lucind sălbatic ca un cuptor. Și orice câine putea să-l atace, să-l intimideze, să-l muște și să-l arunce peste umăr de două sau de trei ori, dar Andrew Jackson, acesta era numele cățelului, Andrew Jackson părea ca și cum ar fi fost mulțumit de toate astea care i se păreau naturale, iar pariurile erau dublate și dublate de cealaltă parte tot timpul, până când banii se terminau; și atunci, dintr-o dată, apuca apuca pe acel câine de piciorul din spate și îngheșa astfel cu el în gură fără să-l muște, înțelegeți, doar îl ținea în gură agățat până când pariorii renunțau, chiar dacă ar fi durat un an. Smiley a ieșit întotdeauna câștigător în acele lupte, până când o dată a trebuit să se lupte cu un câine care nu avea picioarele din spate, pentru că fuseseră tăiate de un ferăstrău circular, și când treaba a mers ca de obicei, și s-au pariat toți banii, și a vrut să prindă pe celălalt animal de picior, a văzut imediat că fusese prins pe picior greșit și că celălalt câine îi râdea în nas, ca să zic așa, și privea surprins, și apoi descurajat, și nu a mai încercat să câștige lupta, așa că a pierdut urât. I-a aruncat lui Smiley o privire, ca și cum i-ar fi spus că i s-a rupt inima și a fost vina lui, pentru că a pus să se lupte cu un câine care nu avea picioarele din spate pentru a le putea apuca, metoda lui de bază într-o luptă, și apoi a șchiopătat o bucată de timp, s-a întins pe jos și a murit. Era un câine bun, acel Andrew Jackson, și și-ar fi făcut un nume dacă ar fi trăit, pentru că avea talent și era un geniu, știu, pentru că deși nu avusese nicio ocazie să vorbească, un câine ar putea lupta într-o asemenea măsură în condițiile date, doar dacă ar avea talent. Mă face mereu să-mi pară rău când mă gândesc la ultima luptă a lui și la felul în care s-a terminat.

Ei bine, acest Smiley avea și terrieri, și cocoși de pui, și pisici, și tot felul de alte astfel de animale, pe orice ai fi vrut să pariezi el venea cu ce era nevoie pentru a paria contra ta . Într-o zi, a prins o broască și a dus-o acasă, spunând că s-a hotărât să o antreneze; și astfel timp de trei luni nu a făcut altceva decât să înveșe broasca aceea să sară, în curtea din spate. Și chiar a învățat-o. Îi dădea un mic bobârnac în spate, iar în minutul următor vedeai broasca aceea cum se rotește în aer ca o gogoșă, făcea o tumbă, sau două dacă avusese un elan bun, și ateriza pe labe fără probleme ca o pisică. A învățat-o atât de mult în ceea ce privește prinderea muștelor și a pus-o să practice atât de mult, încât ar fi putu să prindă orice muscă pe care ar fi intrat în raza ei vizuală. Smiley spunea că tot ce își dorește o broască este educație, și că astfel ar fi putut face orice, și eu îl cred. L-am văzut așezând-o pe Dan’l Webster aici, pe această podea, Dan’l Webster era numele broaștei și cântâțndu-i: „Zboară, Dan’l, zboară!” și mai repede de cât ai putea clipi, aceasta sărea drept în sus și prindea musca de pe tejgheaua de acolo și ateriza pe podea din nou ca un bulgăre de noroi și începea să se scarpine în cap cu laba din spate, indiferentă ca și când nu ar fi avut nici cea mai mică idee că a făcut ceva deosebit, nemaivăzut la nicio altă broască .

Ei bine, Smiley ținea animalul într-o colivie cu zăbrele și îl aducea uneori în oraș pentru pariuri pe el. Într-o zi, un om străin din afara ținutului, a dat peste el cu colivia lui și a întrebat:

”Ce aveți în colivie?”

Și Smiley a răspuns ceva indiferent, de genul: „Ar putea fi un papagal, sau ar putea fi un canar, dar nu este decât o broască”.

Și străinul a luat-o, a privit-o cu atenție și a întors-o în toate direcțiile, și a spus: „Așa este. Ei bine, și la ce este bună?”

„Ei bine”, a răspuns Smiley, ușor și nepăsător, „Este suficient de bună pentru un lucru, eu afirm că poate sări mai mult decât orice altă broască din ținutul Calaveras”.

Străinul a luat din nou colivia și a aruncat din nou privire lungă și atentă, și i-a dat-o înapoi lui Smiley spunând foarte hotărât: „Ei bine, nu văd nimic care să mă facă să cred că această broască este mai bună decât oricare alta broască.”

„Poate că nu,” a spus Smiley. „Poate că cunoașteți broaștele, sau poate că nu le înțelegeți; poate că ați avut de-a face cu ele sau poate că nu sunteți decât un amator, ca să zic așa. Oricum, eu rămân la părerea mea, și voi risca patruzeci de dolari că poată depăși orice broască din ținutul Calaveras”.

Și străinul a studiat propunerea un minut, apoi a spus, cu tristețe: „Ei bine, eu sunt doar un străin aici și nu am broască; dar dacă aș avea o broască, aș paria contra ta”.

Și atunci Smiley a spus: „E în regulă, e în regulă dacă îmi țineți colivia un minut, mă duc să vă iau o broască”. Și așa, străinul a luat colivia, și pus cei patruzeci de dolari ai lui lângă cei ai lui Smiley și s-a așezat să aștepte.

Și așa străinul, după ce s-a gândit bine, a luat colivia și a ridicat broasca, i-a deschis gura și, cu o linguriță, a umplut-o cu alice până-n gât și a așezat-o lângă el pe podea. Smiley, s-a dus la mlaștină și a căutat mult timp în noroi și, în cele din urmă, a găsit o broască, a luat-o și a adus-o străinului, spunând:

„Acum, dacă sunteți gata, puneți-o alături de Dan’l, cu labele înainte la fel ca Dan’l, și eu voi da startul.” Apoi a strigat: „Unu doi trei salt!” iar el și străinul au impulsionat broaștele din spate, iar noua broască a sărit, dar Dan’l a încercat degeaba să se urnească ridicând din umeri, ca un francez, nu a putut să se miște; era lipit de pământ ca o nicovală și nu putea să se miște de parcă ar fi fost ancorat. Smiley a fost foarte surprins și dezamăgit, dar nu avea habar care era problema, desigur.

Străinul a luat banii și a plecat; și, când ieșea la ușă, a arătat cu degetul mare peste umeri în acest fel spre Dan’l și a spus din nou, foarte hotărât: „Ei bine, nu văd deloc de ce acea broască ar fi mai bună decât orice altă broască.”

Smiley rămase pe loc scărpinându-se în cap și uitându-se mirat la Dan’l în jos, spunând în cele din urmă: „Mă întreb ce-o fi fost cu broasca asta de nu a sărit, o fi pățit ceva? Pare cam umflată.” A prins-o pe Dan’l de pielea gâtului și a ridicat-o în sus, spunând: „Să fiu al naibii dacă nu cântărește vreo trei kilograme!” și, răsturnând-o cu capul în jos, a ieșit din gura ei vreo doi pumni de alice. Și atunci și-a dat seama ce s-a întâmplat, a așezat broasca jos și a fugit după acel străin, dar nu l-a mai prins. Și-

[Aici Simon Wheeler și-a auzit strigat numele din curtea din față și s-a ridicat să vadă ccine ce avea cu el.] Și întorcându-se spre mine în timp ce se îndepărta, mi-a spus: „Ia loc acolo unde ești, străine, și odihnește-te, eu voi reveni imediat.”

Dar, cu permisiunea dvs., nu credeam că o continuare a istoriei întreprinzătorului vagabond Jim Smiley mi-ar putea oferi prea multe informații despre Reverendul Leonidas W. Smiley, așa că am plecat.

La ușă m-am întâlnit cu amabilul Wheeler care se întorcea, și acesta m-a prins de vestă și a reînceput:

„Ei bine, acest Smiley avea o vacă gălbuie cu un singur ochi, fără coadă, doar un ciont scurtă, ca o banană, și”

„Oh! Nu mă interesează Smiley și vaca lui bolnavă!” Am mormăit, cu bunăvoință, și dându-i-i bătrânului domn ziua bună, am plecat.

© 2021, Cele mai frumoase povestiri scurte pentru copii din toate timpurile, Volumul 1 – Traducere de Nicolae Sfetcu