Cercetarea sociologică

(Harta Ottawa care arată locurile atacului din 22 octombrie 2014 asupra Dealului Parlamentului de către Michael Zehaf-Bibeau. Unul a fost Memorialul Național de Război, iar celălalt clădirea parlamentului Blocul Centru. Ce factori sociali au condus la procesul de radicalizare și violență politică? Cum studiază sociologii aceste întrebări? )

Într-un comentariu nefericit după atentatul cu bombă de la Maratonul din Boston din aprilie 2013, premierul canadian de atunci Stephen Harper a spus că „nu este momentul să facem sociologie”. El a dat de înțeles că „condamnarea totală a acestui tip de violență” a exclus recurgea la cercetări sociologice privind cauzele violenței politice. În poziția lui [Harper], există o disjuncție între adoptarea unei poziții politice și morale puternice cu privire la violență, pe de o parte, și munca pentru o înțelegere mai profundă, bazată pe dovezi, a cauzelor sociale ale actelor de violență, pe de altă parte. În spatele retoricii politice și morale a declarației lui Stephen Harper se află o serie de convingeri dens consolidate despre natura unui individ „terorist” – „oameni care au agende de violență care sunt profunde și durabile, [care] reprezintă o amenințare la adresa tuturor valorilor. pe care societatea noastră le reprezintă”. În acest cadru, teroristul este un fel de persoană care este dincolo de rațiune și moralitate. Prin urmare, analiza sociologică nu este doar zadarnică în opinia fostului premier, ci și, din aceleași motive, contrară „determinării absolute prin legile noastre și prin activitățile noastre de a face tot ce ne stă în putință pentru a preveni și contracara [violența teroristă]”.

Cu toate acestea, din cercetările lui Robert Pape (2005) reiese o imagine diferită a terorismului. În cazul celor 462 de atacatori sinucigași pe care le-a studiat Pape, nu numai că atacatorii sinucigași au fost relativ bine educați și înstăriți, dar, după cum confirmă în general alte studii despre atacatorii sinucigași, nu erau dezechilibrati mental per se, nu erau motivați orbește de zel religios și nici afectați de ambivalenţa morală a actelor propuse de ei. Erau indivizi obișnuiți prinși în circumstanțe extraordinare. Cum ar afecta această înțelegere a individului terorist elaborarea politicilor publice și a răspunsurilor publice la terorism?

Cercetarea sociologică este deosebit de importantă în ceea ce privește dezbaterile de politici publice. Controversele politice care înconjoară întrebarea cum să răspundem cel mai bine terorismului și crimelor violente sunt greu de rezolvat la nivelul retoricii politice. Adesea, în știri și în discursul public, problema este încadrată în termeni morali și, prin urmare, de exemplu, alternativele de politică se limitează la opțiunea de a fi fie „dur” fie „blând” cu criminalitatea. Dur și blând sunt categorii morale care reflectă o caracterizare morală a problemei. O întrebare încadrată de aceste tipuri de categorii morale nu poate fi rezolvată folosind proceduri bazate pe dovezi. Prezentarea dezbaterii în acești termeni restrânge gama de opțiuni disponibile și subminează capacitatea de a ridica întrebări despre ce răspunsuri la criminalitate funcționează de fapt.

De fapt, dezbaterile politice asupra terorismului și criminalității par deosebit de susceptibile la diferitele forme de raționament neștiințific, specios. Povestea individului izolat, al cărui act specific de violență devine baza credinței că sistemul de justiție penală în ansamblu a eșuat, ilustrează mai multe calități ale gândirii neștiințifice: cunoștințe bazate pe observație întâmplătoare, cunoștințe bazate pe suprageneralizare și cunoștințe bazate pe dovezi selective. Abordarea sociologică a problemelor de politică este în esență diferită, deoarece se concentrează pe examinarea eficienței diferitelor strategii de control social pentru abordarea diferitelor tipuri de comportament violent și a diferitelor tipuri de risc pentru siguranța publică. Astfel, din punct de vedere sociologic, este crucial să ne gândim sistematic cine comite acte violente și de ce.

Deși afirmațiile și opiniile morale sunt de interes pentru sociologi, cercetătorii sociologi folosesc dovezi empirice (adică dovezi coroborate prin experiență directă și/sau observație) combinate cu metoda științifică pentru a realiza cercetări sociologice solide. Un studiu sociologic cu adevărat științific al cauzelor sociale care duc la violența teroristă sau criminală ar presupune o succesiune de pași prescriși: definirea unei întrebări specifice de cercetare la care se poate răspunde prin observație empirică; culegerea de informații și resurse prin observare detaliată; formarea unei ipoteze; testarea ipotezei într-o manieră reproductibilă; analiza și tragerea de concluzii din date; publicarea rezultatelor; și anticiparea dezvoltării ulterioare atunci când viitorii cercetători răspund și reexaminează rezultatele.

Un punct de plecare adecvat în acest caz ar putea fi întrebarea „Care sunt condițiile sociale ale indivizilor care sunt atrași să comită acte teroriste?” Într-o discuție obișnuită asupra problemei, sau în spatele Twitter sau pe forumurile de comentarii de știri, oamenii deseori argumentează pe baza observațiilor și perspectivelor lor personale, crezând că acestea sunt corecte. Dar rezultatele observării ocazionale sunt limitate de faptul că nu există o standardizare – cine poate spune dacă observarea unui eveniment de către o persoană este mai precisă decât cea a altei persoane? Pentru a media aceste preocupări, sociologii se bazează pe procese sistematice de cercetare.

Nedorința de a „angaja sociologia” și de a gândi mai profund la rădăcinile violenței politice ar putea duce la o anumită imagine morală sau retorică a unui răspuns „fără compromisuri” la „amenințarea teroristă”, dar nu un răspuns care s-a dovedit eficient în practică sau unul care epuizează opțiunile de prevenire și contracarare a actelor de violență politică. Spre deosebire de declarațiile fostului prim-ministru, consecințele atentatului cu bombă la Maratonul de la Boston sunt tocmai un moment de angajare a sociologiei dacă se dorește abordarea problemelor care produc acte de violență.