La fel ca şi în cazul protocoalelor folosite pentru e-mail, HTTP foloseşte transmisia în clar a mesajelor sale, ceea ce îl face vulnerabil chiar şi în faţa atacatorilor novici. O soluţie simplă ăpentru a asigura caracterul privat al navigării este folosirea unei extensii a protocolului, denumită HTTP Secure sau HTTPS. Adresele care folosesc acest protocol sigur pentru comunicaţie se pot distinge foarte uşor, deoarece ele încep cu https:// în loc de http://.
Cum HTTPS este mult mai complicat şi un mare consumator de resurse de calcul, folosirea lui este în general limitată doar la paginile în care nevoia de confidenţialitate este suficient de mare, spre exemplu în paginile care colectează informaţii personale sau în cele de administrare a conturilor bancare. De asemenea, nu este la latitudinea utilizatorului să ăfolosească HTTPS, ci de accesibilitatea acestei opţiuni pe serverul la care utilizatorul se conectează; acest serviciu HTTPS implică achiziţionarea unui certificat digital SSL şi implementarea lui ca serviciu cu port dedicat pe server.
Am menţionat mai devreme aspectele legate de confidenţialitate în ceea ce priveşte browser-ele. Acestea sunt controlate în întregime de utilizator şi o persoană care doreşte să şteargă urmele de pe PC-ul propriu o poate face destul de uşor, în cazul în care dispune de cunoştinţele necesare.
Lasă un răspuns