Un templu taoist din Taiwan, cu elemente din practica reliioasă Jingxiang şi sculpturi ale paznicilor Dragonul şi Leul
Taoismul nu a fost niciodată o religie unificată, constând doar din numeroase învăţături bazate pe diferite revelaţii. Din această cauză, diferitele ramuri ale taoismului au adesea credinţe foarte diferite, în special despre natură. Dar există unele credinţe de bază comune tuturor sectelor.
Principii
Teologia taoistă pune accentule pe diferite teme din Daodejing şi Zhuangzi, precum naturaleţea, vitalitatea, pacea, „non-acţiunea” (wu wei, sau „efortul fără efort”), goliciunea (rafinamentul), detaşarea, flexibilitatea, receptivitatea, spontaneitatea, relativismul modului uman de viaţă, a modalităţilor de a vorbi şi a tipurilor comportamentale.
Tao
Tao înseamnă literar „cale”, dar poate fi de asemenea interpretat ca drum, canal, direcţie, doctrină, sau linie. Wing-tsit Chan a afirmat că Tao a însemnat un sistem de moralitate pentru confucianişti, dar aspectele naturale, eterne, spontane, indescriptibile, au apărut şi au fost dezvoltate de taoişti. Hansen nu este de acord cu faptul că aceste semnificaţii şi atribuţii erau separate. Cane afirmă că Tao poate fi ilustrat aproximativ drept curgerea universului, sau forţa din spatele ordinii naturale, fiind acelaşi lucru cu influenţa care ţine universul în echilibru şi în ordine. Martinson spune că Tao este asociat cu natura, datorită unei credinţe conform căreia natura este un arument pentru Tao. Curgerea lui qi, ca energia esenţială a acţiunii ţi existenâei, este adesea comparată cu ordinea universală a lui Tao. Tao este comparat cu ceea ce nu este, ceea ce. conform lui Keller, este similar cu teoloia negativă a scolasticilor occidentali. Tao este adesea considerat ca fiind sursa atât a existenţei cât şi a non-existenţei. LaFarue consideră că Tao este rareori un obiect de cult, fiind tratat mai mult ca şi conceptele indiene atman şi dharma.
De (Te)
Tao este asociat de asemenea cu conceptul complex De (德) „putere, virtute, integritate”, adica expresia activa a lui Tao. De este viaţa activă, sau cultivarea acelei „căi”.
Wu wei
Wu wei (în chineza simplificată: 无为; în chineza tradiţională: 無爲; în pinyin: wúwéi sau în chineza tradiţională: 無為) este un concept central în taoism. Sensul literar al lui wu wei este „fără acţiune”. El este adesea exprimat de paradoxul wei wu wei, care înseamnă: „acţiune fără acţiune” sau „faptă fără efort”. Practica şi eficacitatea lui wu wei sunt fundamentale în gândirea taoistă, fiind exprimată cel mai proeminent în taoismul filozofic. Scopul lui wu wei este aliniera cu Tao, revelând astfel puterea blândă şi invizibilă din toate lucrurile. Se crede că taoiştii care stăpânesc wu wei pot observa şi urma acest potenţial invizibil, in-acţiunea nativă a Căii.
În textele taoiste vechi, wu wei este asociat cu apa datorită naturii sale maleabile. Filozofia taoistă consideră că universul evoluează armonios conform propriilor sale căi. Atunci când cineva îşi exercită voinţa împotriva lumii, el întrerupe acea armonie. Taoismul nu identifică voinţa unei persoane cu problema fundamentală. El consideră mai degrabă că oamenii trebuie să îşi armonizeze voinţele cu universul natural.
Pu
Pu (chineza simplificată: 朴; chineza tradiţională: 樸; pinyin: pǔ, pú; mandarina romanizată: p’u; literar „lemn netăiat”) se traduce prin „bloc necioplit”, „trunchi nedespicat”, sau „simplicitate”. Este o metaforă pentru starea de wu wei (無爲) şi principiul jian (儉). Pu reprezintă o stare pasivă de receptare. Este un simbol pentru o stare de potenţial pur şi percepere fără prejudecăţi. În această stare, taoiştii cred tot ceea ce este văzut aşa cum este, fără preconcepţii sau iluzii.
Pu este de obicei văzut ca păstrându-se în starea primordială a lui tao. Se crede că pu este adevărata natură a minţii, neîmpovărată de cunoaştere sau experienţă. În starea pu, nu există corect sau greşit, frumos sau urât. Există doar experienţa pură, sau conştientizarea, eliberată de etichetele şi definiţiile învăţate. Pu este starea existenţială care este scopul practicii wu wei.
Spiritualitatea
Taoiştii cred că omul este un microcosmos pentru univers. Corpul se împarte în conexiune directă cu cele cinci elemente chinezeşti (Wu Xing). Cele cinci organe se corelează cu cele cinci elemente, cele cinci direcţii, şi cu anotimpurile. Înrudit cu maxima hermetică „precum sus, aşa şi jos”, taoismul consideră că omul poate ajunge la înţelegerea universului înţelegându-se pe sine însuşi.
În taoism, chiar mai mult decât în religia populară chineză, diferite ritualuri, exerciţii, şi substanţe, se consideră că afectează pozitiv sănătatea fizică şi mentală a oamenilor. Acestea ajută de asemenea la alinierea spirituală a persoanei practicante cu forţele cosmice, sau permit călătorii spirituale ecstatice. Aceste concepte par să fie de bază pentru taoismul ăn forma sa elitistă. Alchimia internă şi diferite practici spirituale sunt folosite de unii taoişti pentru a-şi îmbunătăţi şi prelungi viaţa, teoretic putându-se ajune chiar la nemurire.
Escatologia
Li Hong (în chineză: 李弘) este o figură mesianică în taoismul reliios, prevestindu-se că va apare la finele ciclului lumii pentru a salva oamenii aleşi, care ar fi remarcaţi prin anumite talismane, practici şi virtuţi. El este descris în scriptura taoistă Farmecele Spiritului Abisului ca un lider ideal care ar reapare pentru a restabili cerul corect (tian) şi pământul (di) într-o perioadă de revolte şi haos. Li Hong este considerat uneori drept un avatar al lui Laozi, amândoi având acelaşi prenume, Li. Profeţiile despre Li Hong au fost folosite pentru a legitima numeroase rebeliuni şi revolte, toate acestea desfăşurându-se ăn numele lui Li Hong.
Lasă un răspuns