Devenirea în filosofie

În filosofie, devenirea este posibilitatea de schimbare a unui lucru care există.

În studiul filosofic al ontologiei, conceptul devenirii își are originea în Grecia antică cu filozoful Heraclit din Efes, care în secolul al VI-lea î.e.n., spunea că nimic în această lume nu este constant în afară de schimbare și devenire (adică totul este impermanent). Această idee a fost subliniată de Heraclit cu celebrul citat „Nimeni nu pășește vreodată în același râu de două ori.” Teoria sa este în contrast direct cu ideea filosofică a ființei, argumentată pentru prima dată de Parmenide, un filosof grec din Magna Grecia italică, care credea că schimbarea sau „devenirea” pe care o percepem cu simțurile noastre este înșelătoare și că în spatele naturii există o ființă pură, perfectă și eternă, care este adevărul suprem al ființei. Acest punct a fost subliniat de Parmenide cu celebrul citat „ceea ce este-este”. Devenirea, împreună cu antiteza sa de a fi, sunt două dintre conceptele de bază ale ontologiei. Savanții au crezut în general că fie Parmenide îi răspundea lui Heraclit, fie Heraclit îi răspundea lui Parmenide, deși opinia cu privire la cine răspunde cui s-a schimbat de-a lungul secolului al XX-lea.

În filozofie, cuvântul „devenire” se referă la un concept ontologic specific studiat și de filosofia procesului în ansamblu sau cu studiul conex al teologiei procesului, iar Heraclit este în mod obișnuit privit ca „întemeietorul abordării procesului” datorită doctrinei sale radicale a fluxului.

Istorie

Heraclit (c. 535 – c. 475 î.Hr.) a vorbit pe larg despre devenire. La scurt timp după aceea, Leucip din Milet a vorbit în mod similar despre devenire ca mișcare a atomilor.

Plutarh (De animae procreatione, 5 p. 1014 A) a scris despre conceptul lui Heraclit:

”Această ordine universală, care este aceeași pentru toți, nu a fost făcută de niciun zeu sau om, dar întotdeauna a fost, este și va fi un foc veșnic viu, care se aprinde prin măsuri regulate și se stinge prin măsuri regulate.”

Ontologia devenirii

Potrivit tradiției, Heraclit a scris un tratat despre natură numit „Περὶ φύσεως” („Perì phýseōs”), „Despre natură”, în care apare faimosul aforism πάντα ῥεῖ (panta rhei) tradus literal prin „totul curge [[3] ca un râu]”, sau la figurat ca „totul curge, nimic nu stă pe loc”. Conceptul de „devenire” în filosofie este legat de alte două concepte: mișcare și evoluție, deoarece devenirea presupune o „schimbare către” și o „mișcare către”. Devenirea este procesul sau starea schimbării și se produce în timp și spațiu.

Nietzsche despre devenire

Filosoful german Friedrich Nietzsche a scris că Heraclit „va rămâne veșnic drept cu afirmația sa că ființa este o ficțiune goală”. Nietzsche a dezvoltat viziunea unei lumi haotice în perpetuă schimbare și devenire. Starea de devenire nu produce entități fixe, cum ar fi ființa, subiectul, obiectul, substanța, lucrul. Aceste concepte false sunt greșelile necesare pe care conștiința și limbajul le folosesc pentru a interpreta haosul stării de devenire. Greșeala filozofilor greci a fost să falsifice mărturia simțurilor și să nege dovezile stării de devenire. Postulând ființa ca fiind realitatea de bază a lumii, ei au construit o „lume de apoi” confortabilă și liniștitoare în care oroarea procesului de devenire a fost uitată, iar abstracțiile goale ale rațiunii au apărut ca entități eterne.