Home » Articole » Știri » Dincolo de aparenţele „globalizării”

Dincolo de aparenţele „globalizării”

postat în: Știri 0

Petru Ababii
Email: petruababii47@gmail.com
s. Bolohani, r. Orhei, Republica Moldova

(Beyond the belongings of „globalization”)

 

Se spune că lumea a intrat într-o nouă eră – era globalizării. Graţie căror schimbări s-a declanşat acest fenomen ? Sunt ele oare  acele  criterii, care ar putea servi într-adevăr drept repere pentru o astfel de abordare a lucrurilor? Este globalizarea un concept imaginat, apărut în rezultatul contemplării şi reflectării subiective de către conștiințele secolului a proceselor ce au loc  în  evoluţia vieţii moderne pe mapamond, sau cu adevărat un proces obiectiv cu implicaţii profunde universale?

Drept  călăuze,  considerate a ne conduce spre o astfel de viziune asupra categoriilor teoretico-filosofice, în care ar putea fi încadrat  fenomenul globalizării, servesc următoarele principii:  1) creşterea excesivă a populaţiei globului şi răspândirea, mai mult sau mai puţin omogenă a ei, pe toată suprafaţa lui; 2) dezvoltarea şi amplificarea relaţiilor internaţionale, interstatale şi interumane; 3) internaţionalizarea şi socializarea cuceririlor omenirii în domeniul ştiinţific, politic, cultural şi religios; 4) informatizarea multidimensională a evenimentelor cotidiene în cele mai diverse aspecte ale cunoaşterii lor; 5) mondializarea fenomenului economic şi participarea lui tot mai activă la rezolvarea  problemelor de ordin politic; 6) internaţionalizarea factorului politic şi creşterea tot mai puternică a ponderii lui în abordarea problemelor economice ale omenirii; 7) participarea tot mai activă a naţiunilor lumii la anticiparea imperativelor înaintate de viaţa lor socială în cadrul unor foruri internaţionale de decizie.

La baza conţinutului acestor principii stă esenţa lor  exprimată în  următoarele categorii: 1) factorul uman (populaţia); 2) relaţiile inter-oameni, inter-naţii şi inter-state; 3) dezvoltarea virtuţilor umane în domeniul cunoaşterii vieţii şi a naturii; 4) capacitatea de utilizare şi răspândire a cunoştinţelor acumulate în sânul comunităţii şi dincolo de marginile ei; 5) interconexiunea factorului economic cu cel politico-social şi influenţa primului asupra celui de-al doilea; 6) interconexiunea factorului subiectiv (politic) cu cel obiectiv (economic) şi influenţa primului asupra celui din urmă, şi 7) capacitatea comunităţii de a subiectiviza şi generaliza rezultatele contemplării vieţii sale sociale şi de a le aplica la construcţia şi perspectivizarea  unei strategii de conduită şi comportament civic constructiv.

Dacă aceste componente sunt caracteristice pentru o lume de început de mileniu III, atunci tot ele au fost proprii şi lumii secolelor premoderne. Astăzi, se consideră că omenirea acelor timpuri nu ar fi  cunoscut amploarea socializării internaţionale a  acestor valori (categorii) esenţiale, ce caracterizează vigoarea potenţialului ei vital. Însă să ne întrebăm: cum şi în ce direcţie s-au schimbat  particularităţile ei?  Şi oare s-au schimbat ele într-adevăr?

Dacă vom aduna şi apoi aduce la un numitor comun derivatele sensului păstrării, aplicării în viaţă, şi îmbogăţirii lor, atunci rezultatul  operaţii ne va indica formula unor construcţii  care  întotdeauna au solicitat  să fie descifrate, problemele cărora au trebuit să fie traduse în viaţă şi care, de fapt, sunt comune atât pentru lumea secolelor premoderne, cât şi a celor contemporane, cu precizarea că ele au fost şi continuă să fie  interpretate în mod subiectiv, adică diferit din punct de vedere al importanţei lor pentru destinele lumii, atât atunci cât şi acum.

În esenţă acest numitor comun leagă într-o valoare constantă întreg potenţialul  reformator al ei care nu poate avea o mai trainică temelie ideinică de desăvârşire decât învăţătura creştină. Atare  concluzie ne dă dreptul să afirmăm, că aşa-zisa globalizare nu este un fenomen nou, după cum se crede şi cum este interpretat de o conştiinţă în extindere a unei lumi, care se întrece pe sine nu în plan socio-cultural şi moral, ci în unul fizic şi material.

De fapt, nu este vorba despre un grad de desăvârşire mai înalt al principiilor de bază ce caracterizează diversitatea internaţională a fenomenului social, ci doar numai de o abordare  diferită a conceptelor Marii Învăţături. nu în planul esenţial al vieţii, ci în sensul  cel mai primitiv cu putinţă al ei, ca şi acum 2000, 1000 sau 100 de ani în urmă – acel al dreptului celui puternic asupra celui slab, al dominaţiei imoralităţii, nedreptăţii şi incertitudinii.

Dacă aceste principii socotite a pune în valoare potenţialul şi dinamica dezvoltării pe verticală a omenirii sunt  considerate a sta  la baza globalizării, atunci ele acţionează în acelaşi sens cu o putere înzecită impusă de expansiunea  mai  mult a pseudovalorilor de cât a valorilor adevărate astăzi, într-o epocă a acceleraţiei aşa cum au acţionat în același mod ieri sau alaltăieri,  însă cu o amploare  mult  mai redusă corespunzătoare gradului de dezvoltare al  societăţilor umane  ale timpului respectiv.

La fel dacă sclavul epocii autarhice (sclavagiste) murea de foame şi de teroare, în neştire şi singurătate, acum 1000 sau 2000 de ani, atunci înfometatul (sclavul), înstrăinatul şi analfabetul celor aproape două  miliarde de oameni a aşa-zisei lumi a treia moare în aceiași neştire şi singurătate în epoca modernă.

De fapt adevăraţii factori ai  globalizării, îi vom putea găsi, chiar la suprafaţa fenomenelor sociale internaţionale.  Ei sunt factorii globalizării consecinţelor  nedreptăţii, inegalităţii, imoralităţii şi ai sărăciei, proprii atât comunităţilor primitive , celor   postprimitive  cât şi comunităţilor contemporane considerate moderne/postmoderne.

În realitate, are loc perpetuarea în timp a acelorași  racile care au măcinat şi continuă să macine omenirea. Aceste adevăruri ne pot da dreptul să vorbim despre o globalizare în sensul care i se atribuie acum acestui fenomen pervers înţeles? Adevărata globalizare va începe atunci, când omul va privi cu atenţie în urmă, la drumul parcurs deja, pentru a se dezmetici, a se cunoaşte pe sine, a pătrunde  în tainele fiinţei şi a descoperi sensurile adevărate ale  existenţei sale. El va trebui să se întoarcă la origine, la categoriile sufletului, la legăturile lui cu Învăţătura creştină.

La baza fenomenului globalizării autentice, a viitorului  va sta  doar unul singur – respectarea cu stricteţe a normelor morale şi spirituale. Semnele globalizării adevărate vor fi cele ale instaurării în viaţa socială a popoarelor, a supremaţiei legilor puterii spiritului. La ce bun informaţia computerizată, promptă dacă ea este folosită preponderent la înmulţirea fărădelegilor şi polarizării lumii. Omul computerizat, prin însăşi felul său de a fi, într-un univers purificat de orice orânduire sufletească se va îndepărta la fel de mult, de omul aflat la capătul disperării fiinţiale şi sufleteşti asaltat de inamiţie, boală şi singurătate, cum s-a îndepărtat  stăpânitorul de robi  înconjurat de draperiile moi şi catifelate ale suitei sale confortabile de palat, de sclavul care îşi da ultima suflare pentru a-i asigura acestuia aceleaşi roze imaginaţii ale unei bunăstări şi dreptăţi globale. Numai adevărul creştin poate face ca imaginaţiile subiective despre realitatea condiţiei omului computerizat, ca şi ale stăpânului de suflete umane, să se apropie de esenţă care este în toate cazurile una şi aceeaşi şi care are un singur sens – sensul globalizării  virtuţilor spiritului în fiinţele  umane.

 

© 2024 Petru Ababii. Responsabilitatea conținutului, interpretărilor și opiniilor exprimate revine exclusiv autorului

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *