Home » Articole » Articole » Societate » Cultură » Moartea » Dispariţia omului ca specie

Dispariţia omului ca specie

postat în: Moartea 0

Dispariţia omului ca specie

Diferite scenarii au fost discutate în știință, cultură populară și religie. Oamenii sunt foarte răspândiţi pe Pământ, și trăiesc în comunități (interconectate) care sunt capabile de un anumit nivel de supraviețuire de bază în izolare. Exceptând pandemiile și uciderea deliberată, pentru a se ajunge la extincția umană la nivelul întregii planete ar trebui ca habitatul să devină de nelocuit, fără nicio posibilitate pentru om să stabilească un punct de sprijin extern Pământului. Acest lucru s-ar putea întâmpla în mod obișnuit în timpul unei extincții în masă, un precedent existând în Permian-Triasic, printre alte exemple.

Există scenarii de extincție antropice în viitorul apropiat: anihilarea nucleară la nivel mondial, război total la nivel mondial, efecte disgenice, suprapopularea, pandemie accidentală la nivel mondial, colaps ecologic, și încălzirea globală. În plus pot exista cauze naturale: impact meteoric și vulcanism pe scară largă, sau evenimente hibride antropice naturale, cum ar fi încălzirea globală și schimbările climatice catastrofale. Scenarii de extincție cu cauze naturale au avut loc de mai multe ori în trecutul geologic, deși probabilitatea de recidivă în termeni umani de viitorul apropiat este neglijabilă. Pe măsură ce tehnologia se dezvoltă, există o posibilitate teoretică astfel ca oamenii să poată fi distruşi în mod deliberat de acțiunile unui stat-națiune, corporație sau individual, într-o formă de atac sinucigaș la nivel mondial. Există de asemenea o posibilitate teoretică conform căreia progresul tehnologic ar putea rezolva sau preveni potențiale scenarii de extincție. Apariția unei pandemii cu o astfel de virulență și contagiozitate încât foarte puţini oameni ar supraviețui bolii este un scenariu credibil. Deși nu neapărat un eveniment de extincție al omului, un astfel de scenariu poate lăsa doar foarte mici populații umane foarte împrăștiate, care ar evolua apoi în izolare. Este important să se diferențieze între extincție umană și stingerea tuturor formelor de viaţă de pe Pământ. Din posibile evenimente de extincție, doar o pandemie este suficient de selectivă pentru a elimina umanitatea, lăsând restul vieții complexe pe pământ relativ neatinsă.

Percepția riscului de extincție umană

Amenințarea de anihilare nucleară a fost o preocupare semnificativă în viețile multor oameni din 1950 până prin anii 1980.

Toate previziunile anterioare de extincție umană s-au dovedit a fi false; pentru unii, acest lucru a făcut ca avertismentele viitoare să pară mai puțin credibile. John von Neumann a greşit, probabil, considerând „o certitudine” producerea unui război nuclear. (Desigur, supraviețuirea noastră nu este, în sine, o dovadă că șansa unui eveniment nuclear fatal a fost redusă, sau că un astfel de eveniment nu ar putea avea loc în viitor). Alţii, cum ar fi Nick Bostrom, susțin că o continuitate umană până în prezent este o dovadă slabă ca nu va exista nicio extincție a omului în viitor, ca urmare a erorilor de logică în analiza supravieţuirii și a altor efecte antropice. Bostrom speculează că analiza de risc a extincţiei poate fi un „domeniu trecut cu vederea”, pentru că este atât prea supărător din punct de vedere psihologic pentru a fi atractiv pentru potențialii cercetători, cât și din cauză că lipsa de evenimente de extincție anterioară a speciei umane conduce la o viziune de probabilitate mică privind posibilitatea unui astfel de eveniment în viitor.

Este posibil să se acţioneze în privinţa amenințărilor dietetice sau motrice pentru sănătate. Este mult mai greu să știi cum amenințările existențiale ar trebui să fie reduse la minimum.

Unii cercetători în finanțele comportamentale susțin că dovezilor recente li se acordă o importanță nejustificată în analiza de risc. Aproximativ vorbind, „furtuni de 100 ani” tind să apară o dată la douăzeci de ani în piața de valori întrucât comercianții sunt convinşi că vremurile actuale bune vor dura pentru totdeauna. Profețiile apocaliptice referitoare la ipoteza scenariilor rare de criză sunt respinse, chiar dacă sunt susţinute de dovezi statistice. O formă extremă de astfel de părtinire poate diminua probabilitatea subiectivă a unui eveniment nepetrecut încă.

Mulți oameni cred că inteligența omenirii și sentimentul de autoconservare oferă siguranță împotriva extincției. Ei susțin că oamenii vor găsi modalități creative de a depăși potențiale amenințări, și vor avea grijă de principiul precauției în testarea de inovații periculoase. Alții cred că gestionarea tehnologiei distructive este din ce în ce mai dificilă, și că principiul precauției este adesea abandonat ori de câte ori recompensa pare să depășească riscul.

La scurt timp înainte de testul nuclear Trinity, unul dintre oamenii de ştiinţă din conducerea proiectului (Teller) a speculat că explozia prin fisiune ar putea distruge New Mexico și, eventual, lumea întreagă, prin provocarea unei reacții în azotul atmosferei. Hans Bethe apoi a calculat că o astfel de reacție ar fi fost teoretic imposibilă. Nu se cunoaște dacă SUA ar fi continuat în cele din urmă cu testul, dar Bethe a calculat că există un risc mic, dar diferit de zero, de a distruge lumea.

Soluții propuse

Oamenii de ştiinţă, cum ar fi Stephen Hawking, au propus, ca o inițiativă de prevenire a dispariţiei omului, colonizarea altor planete în sistemul solar care ar putea îmbunătăți șansele de supraviețuire umană.

În cultura populară

Cartea Lumea fără noi de Alan Weisman se ocupă de un experiment mental despre ce s-ar întâmpla cu planeta și mai ales cu infrastructurile create de om dacă oamenii ar dispărea brusc. Miniserialul documentar al Discovery Channel, Viitorul este sălbăticia, prezintă viitorul posibil al evoluției pe Pământ fără oameni. Viața de după oameni al History Channel analizează viitorul posibil al vieții pe Pământ fără oameni, și a fost făcut într-o serie cu același nume. Documentarul Consecinţa: Zero populaţie al National Geographic descrie cum va arăta lumea dacă toți oamenii ar dispărea brusc. O amenințare a dispariției umane este tema a nenumărate povestiri ştiinţifico-fantastice, de la Când lumile se ciocnesc la 2012. De obicei amenințarea extincției este evitată în astfel de povestiri, dar există unele excepții, precum în R.U.R. și A.I.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *