Unul dintre multele lucruri pe care națiunile puternice (prin intermediul FMI, Banca Mondială, etc) le prescriu este că națiunile în curs de dezvoltare ar trebui să se deschidă, pentru a permite mai multe importuri în și a exporta mai mult din mărfurile lor. Acest lucru este exact ceea ce contribuie la sărăcie și dependență.
Dacă o societate cheltuieşte o sută de dolari pentru a fabrica un produs în interiorul frontierelor sale, banii folosiţi pentru a plăti materialele, munca și alte costuri, se mişcă în economie cu fiecare beneficiar care îi cheltuie. Datorită acestui efect de multiplicare, o sută de dolari din producția primară poate adăuga câteva sute de dolari la Produsul Intern Brut (PIB) al țării. În cazul în care banii sunt cheltuiți într-o altă țară, circulația banilor se face în acea ţară. Acesta este motivul pentru care o ţară exportatoare de produse şi importatoare de materii prime neprelucrate este bogată, iar o ţară importatoare de produse şi exportatoare de materii prime neprelucrate este săracă.
… Țările dezvoltate ajung mai bogate prin vânzarea de produse capital-intensive (deci ieftine) la un preț ridicat, și cumpărarea de produse care necesită multă muncă (deci scumpe) la un preț scăzut. Acest dezechilibru a comerțului extinde decalajul dintre bogați și săraci. Cei mai bogaţi vând produse pentru a fi consumat, nu instrumente pentru a produce. Aceasta menține monopolul instrumentele de producție, și asigură o piață continuă pentru produs. [Acest control al instrumentelor de producție este o strategie a unui proces mercantilist. Acest control necesită uneori puterea militară.]
– J.W. Smith, Bunăstarea pierdută a lumii 2, (Institutul pentru Democrație Economică, 1994), pp. 127, 139.
După cum sa văzut şi mai sus, unul dintre efectele ajustărilor structurale este că țările în curs de dezvoltare trebuie să își crească exporturile. De obicei, mărfuri și materii prime sunt exportate. Dar, așa cum a menționat mai sus Smith, țările sărace pierde atunci când
- exportă materii prime neprelucrate (care sunt mai ieftine decât produsele finite)
- sunt negate sau efectiv blocate de la transferul de capital industrial și tehnologie reală, și
- importă produse finite (care sunt mai scumpe din cauza muncii adăugate pentru a crea produsul din acele materii prime neprelucrate și alte resurse).
Acest lucru duce la o circulație redusă a banilor în propria economie, și un efect multiplicator mai mic. Nimic nou. Din punct de vedere istoric acest lucru a fost un motiv parțial pentru crearea şi menţinerea economiilor dependente și a națiunilor sărace. Acest lucru a fost, de asemenea, impus fostelor țări prin reglementări imperialiste sau coloniale. Aceleași țări din lumea a treia se află într-o situație similară. Acest lucru poate fi descris şi ca schimburi comerciale inegale:
La prima vedere ar putea părea că o creșterea exportului de produse precum cafea, bumbac, zahăr, și cherestea, ar fi benefică pentru țara exportatoare, deoarece aceasta aduce venituri. De fapt, aceasta reprezintă un tip de exploatare numit schimb inegal. O țară care exportă materii prime sau neprelucrate pot obține monedă din vânzare lor, dar ei pierd dacă importă mărfuri prelucrate. Motivul este că bunurile procesate care necesită muncă suplimentară sunt mai costisitoare. Astfel, o țară care exportă cherestea, dar nu are capacitatea de a o procesa, trebuie apoi să o re-importe în formă de produse finite, la un cost care este mai mare decât prețul primit pentru produsul brut. Ţara care prelucrează materialele obţine veniturile adăugate datorate muncii de prelucrare.
– Richard Robbins, Probleme globale și cultura capitalismului, (Allyn și Bacon, 1999), p. 95
Exportul de materii prime și resurser este considerat favorabil pentru că ajută la obţinerea de schimb valutar cu care să se plătească datoriile și să se păstreze valuta proprie stabilă. Cu toate acestea, în parte din cauza scenariului de război al prețurilor, prețurile materiilor prime au scăzut. Mai mult, încrederea în doar câteva mărfuri face țările și mai vulnerabile la condițiile de piață la nivel mondial și alte influențe politice și economice. Conform raportului Gemeni News Service despre Banca Mondială:
Mai mult de 50 de țări în curs de dezvoltare depind de trei sau mai puține mărfuri pentru peste jumătate din veniturile din export. Douăzeci de țări sunt dependente de mărfuri pentru peste 90 la sută din totalul veniturilor lor de schimb valutar, spune Banca Mondială.
– Ken Laidlaw, Însănătoşirea pieţei propusă pentru fermierii afectaţi din lumea a treia, Gemini News Service, 04 decembrie 2001
În plus, aşa cum explică Celine Tan în Rețeaua lumii a treia:
Scăderea prețurilor [mărfurilor] a însemnat că creșteri mari ale volumului de export ale producătorilor de mărfuri nu s-au tradus în veniturile din export mai mari, ceea ce duce la declinul sever din punct de vedere comercial pentru multe țări producătoare de materii prime. În cazul în care puterea de cumpărare a exporturilor unei ţări scade, ţara este în imposibilitatea de a achiziționa bunuri și servicii necesare pentru susținerea sa, precum și pentru generarea de venituri pentru punerea în aplicare a programelor de dezvoltare durabilă.
Marea majoritate a țărilor în curs de dezvoltare depind de mărfuri ca o sursă principală de venit. Produsele de bază reprezintă aproximativ jumătate din veniturile de export ale țărilor în curs de dezvoltare, și multe țări în curs de dezvoltare continuă să se bazeze foarte mult pe unul sau două produse de bază pentru cea mai mare parte a veniturilor din export.
— Celine Tan, Tackling the Commodity Price Crisis Should Be WSSD’s Priority, TWN Briefings for WSSD No.14, Third World Network, August 2002
Tan, de asemenea, subliniază în articolul de mai sus că „o scădere a prețurilor materiilor prime a dus de asemenea la o acumulare de datorii nesustenabile.” Lipsa de venituri mai mari de exporturi are efecte secundare, așa cum este descris mai sus. Ironia este că ajustările structurale au fost prescrise de FMI și Banca Mondială din cauza problemelor de rambursare a datoriilor, în primul rând.
Lasă un răspuns