(Afirmația „Toate lebedele sunt albe” poate fi dovedită ca fiind falsă și, prin urmare, este o declarație falsificabilă, deoarece dovada lebedelor negre dovedește că este falsă, și astfel de pot fi furnizate dovezi. (Dacă ar fi fost totuși adevărată afirmația, ar fi greu de dovedit adevărul ei.) )
Declarațiile, ipotezele sau teoriile au falsificabilitate sau refutabilitate dacă există posibilitatea de a le testa sau a le observa pentru a arăta cât de false sau cât de adevărate sunt. Acestea sunt falsificabile dacă este posibil să se conceapă o observație sau un argument care să le poată nega și în corolar, să se conceapă o observație sau un argument care le demonstrează. Astfel, termenul falsificabilitate este sinonim cu testabilitatea.
De exemplu, generalizarea universală că Toate lebedele sunt albe este falsificabilă, deoarece este logic posibil să o falsifiem observând o singură lebădă care nu este albă. Unele declarații, cum ar fi: Va ploua aici într-un milion de ani, sunt falsificabile în principiu, dar nu în practică. [1]
Preocuparea privind falsificabilitatea a atras atenția prin epistemologia științifică a filozofiei științei lui Karl Popper numită „falsificaționism”. Popper accentuează problema demarcării – distingând științificul de cneștiințific – și face falsificabilitatea criteriul de delimitare, astfel încât ceea ce este nefalsificabil este clasificat ca neștiințific, și practica declarării unei teorii nefalsificabile a fi științific adevărată este pseudoștiință.
Viziunea clasică a filosofiei științei este că scopul științei este de a dovedi ipoteze precum „Toate lebedele sunt albe” sau de a le induce din datele observaționale. Popper a argumentat că acest lucru ar necesita deducerea unei reguli generale dintr-o serie de cazuri individuale, ceea ce este inadmisibil în logica deductivă. [2]:4 Totuși, dacă găsim o singură lebădă care nu este albă, logica deductivă admite concluzia că declarația că toate lebedele sunt albe este falsă. Falsificaționismul se străduiește așadar să interogheze, pentru falsificare, ipoteze, în loc să le dovedească.
Pentru ca o declarație să fie pusă la îndoială prin observație, trebuie să fie cel puțin teoretic posibil ca aceasta să intre în conflict cu observarea. O observație-cheie a falsificaționismului este aceea că este necesar un criteriu de delimitare pentru a distinge acele afirmații care pot intra în conflict cu observarea și cele care nu pot (Chorlton, 2012). Popper a ales falsificabilitatea ca nume al acestui criteriu.
”Propunerea mea se bazează pe o asimetrie între verificabilitate și falsificabilitate; o asimetrie care rezultă din forma logică a afirmațiilor universale. Deoarece acestea nu sunt derivate niciodată din afirmații singulare, ele pot fi contrazise de afirmații singulare.”
– Karl Popper, Logica descoperirii științifice, p. 19.
My proposal is based upon an asymmetry between verifiability and falsifiability; an asymmetry which results from the logical form of universal statements. For these are never derivable from singular statements, but can be contradicted by singular statements.
— Karl Popper, The Logic of Scientific Discovery
Popper a subliniat faptul că afirmațiile nefalsificabile sunt importante în știință. [2]: 6 Contrar intuiției, afirmațiile nefalsificabile pot fi încorporate în – și deductiv generate de – teorii falsificabile. De exemplu, în timp ce „toți oamenii sunt muritori” („all men are mortal”) este neîntemeiată, este o consecință logică a teoriei falsificabile că „fiecare om moare înainte să atingă vârsta de 150 de ani” („every man dies before he reaches the age of 150 years”) [3]. În mod similar, ideea antică metafizică și nefalsificabilă a existenței atomilor a dus la existența unor teorii moderne falsificabile. Popper a inventat noțiunea de programe de cercetare metafizică pentru a numi astfel de idei nefalsificabile [4]. Spre deosebire de pozitivism, care a considerat că declarațiile sunt lipsite de sens dacă nu pot fi verificate sau falsificate, Popper a susținut că falsificabilitatea este doar un caz special al noțiunii mai generale de criticabilitate, chiar dacă el a recunoscut că respingerea empirică este una dintre metodele cele mai eficiente prin care teoriile pot fi criticate. Criticabilitatea, spre deosebire de falsificabilitate și, deci, de raționalitate, poate fi cuprinzătoare (adică nu are limite logice), deși această afirmație este controversată, chiar și printre susținătorii filozofiei și raționalismului lui Popper.
Lasă un răspuns