(Relativitatea specială explică modul în care timpul trece ușor diferit pe Pământ față de satelitul de poziționare globală (GPS) care se mișcă rapid. Unitățile GPS din vehicule nu își pot găsi locația corectă pe Pământ dacă nu iau în considerare această corecție. (credit: modificare a lucrării de către Forțele Aeriene ale SUA))
Teoria specială a relativității a fost propusă în 1905 de Albert Einstein (1879–1955). Ea descrie modul în care timpul, spațiul și fenomenele fizice apar în diferite cadre de referință care se mișcă la viteză constantă unul față de celălalt. Acest lucru diferă de lucrarea ulterioară a lui Einstein despre relativitatea generală, care se ocupă de orice cadru de referință, inclusiv cadrele accelerate.
Teoria relativității a dus la o schimbare profundă a modului în care percepem spațiul și timpul. Regulile „bunului simț” pe care le folosim pentru a raporta măsurătorile spațiului și timpului în viziunea asupra lumii newtoniene diferă serios de regulile corecte la viteze apropiate de viteza luminii. De exemplu, teoria relativității speciale ne spune că măsurătorile de lungime și intervale de timp nu sunt aceleași în cadrele de referință care se deplasează unul față de altul. S-ar putea observa că o particulă are o durată de viață de 1,0 × 10−8 s într-un cadru de referință, dar o durată de viață de 2,0 × 10−8 s în altul; iar un obiect ar putea fi măsurat ca având 2,0 m lungime într-un cadru și 3,0 m lungime într-un alt cadru. Aceste efecte sunt de obicei semnificative numai la viteze comparabile cu viteza luminii, dar chiar și la viteze mult mai mici ale satelitului de poziționare globală, care necesită măsurători de timp extrem de precise pentru a funcționa, lungimile diferite ale aceleiași distanțe în diferite cadre de referință sunt suficient de semnificative încât să fie luate în considerare.
Spre deosebire de mecanica newtoniană, care descrie mișcarea particulelor sau ecuațiile lui Maxwell, și care specifică modul în care se comportă câmpul electromagnetic, relativitatea specială nu este limitată la un anumit tip de fenomen. În schimb, regulile sale privind spațiul și timpul afectează toate teoriile fizice fundamentale.
Modificările mecanicii newtoniene în relativitatea specială nu invalidează mecanica newtoniană clasică și nu necesită înlocuirea ei. Practic, ecuațiile mecanicii relativiste diferă semnificativ de cele ale mecanicii newtoniene clasice numai pentru obiectele care se mișcă la viteze relativiste (adică viteze mai mici decât, dar comparabile cu, viteza luminii). În lumea macroscopică pe care o întâlnim în viața de zi cu zi, ecuațiile relativiste se reduc la ecuații clasice, iar predicțiile mecanicii newtoniene clasice sunt suficient de îndeaproape de acord cu rezultatele experimentale pentru a ignora corecțiile relativiste.
Sursa: University Physics (OpenStax), acces gratuit sub licență CC BY 4.0. Traducere de Nicolae Sfetcu
Teoria relativității – Relativitatea specială și relativitatea generală
de Albert Einstein Traducere de Nicolae Sfetcu ”Prezenta carte este destinată, pe cât posibil, să ofere o perspectivă exactă asupra teoriei relativității acelor cititori care, din punct de vedere științific și filosofic general, sunt interesați de teorie, dar care nu … Citeşte mai mult
Teoria generală a relativității
Relativitatea generală este o teorie metrică a gravitației. La baza ei sunt ecuațiile lui Einstein, care descriu relația dintre geometria unei varietăți patrudimensionale, pseudo-Riemanniene, reprezentând spațiu-timpul și energia-impulsul conținut în acel spațiu-timp. Fenomenele care în mecanica clasică sunt atribuite acțiunii … Citeşte mai mult
Teoria specială a relativității
Teoria relativității speciale a fost propusă în 1905 de Albert Einstein în articolul său “Despre electrodinamica corpurilor în mișcare”. Titlul articolului se referă la faptul că relativitatea rezolvă o neconcordanță între ecuațiile lui Maxwell și mecanica clasică. Teoria se bazează … Citeşte mai mult
Lasă un răspuns