În cea de a doua parte a secolului 19, cum obiceiurile inspirate din SUA au devenit popular în Anglia, Moș Crăciun a început să ia din atributele lui Santa Claus. Costumul lui a devenit mai standardizat, și cu toate că descrierile în arătau de multe ori ca purtând ilex, coroana de ilex a devenit mai rară și a fost adesea înlocuită cu o glugă. Încă se obișnuiește ca Moș Crăciun și Santa Claus să fie considerate persoane distincte, și prin anii 1890 înca mai existau figuri al vechiului Moș Crăciun fără niciun fel de noi caracteristici americane.
Neclaritatea rolurilor publice s-a observat destul de rapid. Într-o descriere dintr-un ziar din 1854 a festivităților de Boxing Day (a doua zi de Crăciun) în Luton, Bedfordshire, figura lui Moș Crăciun/Santa Claus care oferă cadouri era deja descrisă ca fiind „familiară”: „Pe partea dreaptă era umbrarul lui Moș Crăciun, format din plante perene , iar în față proverbialul Yule log, strălucind în zăpadă … Purta o mare haină albă cu blană și căciulă, și avea o barbă albă lungă și părul însuși era albit de bătrânețe. În spatele umbrarului lui avea o mulțime de articole fanteziste care formau darurile pe care le distribuia posesorilor de bilete de premiu din când în când în timpul zilei… Moș Crăciun purta în mână un mic pom de Crăciun încărcat cu mici cadouri luminoase și bomboane, și părea la fel ca familiarul Santa Claus sau Moș Crăciun din cărțile cu poze”. Discutând despre magazinele din Regent Street din Londra, un alt scriitor a remarcat în luna decembrie a acelui an că „vă puteți crede în lăcașul însuși al lui Moș Crăciun sau Sf. Nicolae”.
Pe parcursul anilor 1860 și ’70 Moș Crăciun a devenit un subiect popular pe felicitările de Crăciun, unde a fost prezentat în mai multe costume diferite. Uneori, el oferea daruri, și alteori le primea.
(Vechiul Moș Crăciun, sau Peștera Misterelor, 1866)
Un articol ilustrat din 1866 a explicat conceptul de Peștera Misterelor. Într-o petrecere imaginară cu copii acesta ia forma unui locaș în bibliotecă, evocând „viziunile întunecate ale peșterii lui Aladdin” și a fost „bine umplut … cu tot ceea ce încântă ochiul, place la ureche, sau gâdilă fantezia copiilor”. Tinerii oaspeți „așteaptă tremurând decizia improvizatului Moș Crăciun, cu barba sa sură în valuri, mantia lungă, și toiagul subțire”.
(Moș Crăciun în 1879, cu coroana de ilex și vasul cu cidru fierbinte, vasul acum fiind folosit pentru oferirea de cadouri pentru copii)
Începând din anii 1870, cumpărăturile de Crăciun au început să evolueze ca o activitate sezonieră separată și, de la sfârșitul secolului al 19-lea, au devenit o parte importantă a Crăciunului englezesc. Cumpărarea jucăriilor, în special de la noile secțiuni ale magazinelor, a devenit puternic asociată cu sărbătoarea. Primul magazin de vânzare cu amănuntul, Christmas Grotto, a fost înființat în magazinul lui JP Robert în Stratford, Londra, în decembrie 1888 și zonele de cumpărături pentru copii – adesea numit „Bazarurile de Crăciun” – s-au răspândit rapid în timpul anii 1890 și 1900, ajutând să asimileze pe Moș Crăciun/Santa Claus în societate.
Uneori, cele două personaje au continuat să fie prezentate separat, precum într-o procesiune la Expoziția Olympia din 1888, în care atât Moș Crăciun cât și Santa Claus au luat parte, cu Scufița Roșie și alte personaje pentru copii printre ei. În alte momente s-au contopit caracterele: în 1885 bazarul londonez al domnului Williamson din Sunderland a fost raportat ca fiind un „templu al delectării juvenile și încântării. În fereastra bine luminată era o reprezentare a lui Mos Craciun, pe care era scris că ‘Santa Claus este înauntru.'”
Chiar și după apariția magazinului grotto, nu s-a stabilit cu fermitate cine ar trebui să o0fere daruri la petreceri. Un jurnalist în Illustrated London News din decembrie 1888 a sugerat că o sibilă ar trebui să ofere cadouri din „pestera de zăpadă”, dar cu puțin peste un an mai târziu și-a schimbat recomandarea cu o „peșteră magică” – un cort misterios impărovizat din foi și lampioane – locuite de un țigan care ar trebui să cheme copiii „din grupul unde s-au adunat împreună în încântătoare semi-teroare, pentru a intra unul câte unul pentru a primi cadourile”. Acest lucru s-a spus că este „mai ușor decât împodobirea unui copac, și având avantajul prospețimii”.
(Teatru la domiciliu despre Moș Crăciun, ultimul act, în 1881)
Același autor a sugerat că, în mod alternativ, gazda ar putea „face să sosească Moș Crăciun spre sfârșitul serii, cu un sac de jucării în spate. El trebuie să aibă un capișon alb și o barbă lungă și albă, desigur. Peruca și barba pot fi închiriate simplu și avantajos dintr-un costumier de teatru, sau pot fi improvizate din câlți, la nevoie. Ar trebui să poarte o manta până la călcâie, presărată cu făină, ca și cum ar fi venit tocmai din țara aceea de gheață unde locuiește Moș Crăciun.”
Lasă un răspuns