Istoria cafelei în New York: cafeneaua Merchants Coffee House

În anul 1750, Exchange Coffee House a început să-și piardă prestigiul îndelung, iar numele său a fost schimbat în cafeneaua și taverna Gentlemen’s Exchange. Un an mai târziu a migrat pe Broadway sub numele de cafebeaua și taverna Gentlemens’. În 1753 a fost mutată din nou, în Hunter’s Quay, care se afla pe ceea ce este acum Front Street, undeva între actualul Old Slip și Wall Street. Celebra cafenea veche pare să se fi închis cam în acest timp, ceea ce a grăbit, fără îndoială, apariția unei noi afaceri, cafeneaua Merchants, care avea să devină cea mai cunoscută în New York, și, potrivit unor scriitori, cea mai vizibilă în istoria Americii.

Nu este sigur când anume s-a deschis cafeneaua Merchants Coffee House. Daniel Bloom, un marinar, în 1737 a cumpărat taverna Jamaica Pilot Boat de la John Dunks și a numit-o cafeneaua Merchants. Clădirea se afla pe colțul de nord-vest a actualei Wall Street și Water (apoi Queen) Street; și Bloom a fost proprietarul acesteia până la moartea sa, la scurt timp după anul 1750. El a fost urmat de căpitanul James Ackland, care în scurt timp a vândut-o lui Luke Roome. Acestă din urmă a vândut clădirea în 1758 lui Dr. Charles Arding. Doctorul a închiriat-o doamnei Maria Ferrari, care a continuat în calitate de titular până când s-a mutat, în 1772, în mai noua clădire peste drum, construită de William Brownejohn, pe colțul de sud-est a lui Wall Street și Water Street. Doamna Ferrari a luat cu ea patronajul și numele cafenelei Merchants, iar clădirea veche nu a mai fost folosită drept cafenea.

Clădirea care a gîzduit cafeneaua Merchants originală era o structură cu două etaje, cu un balcon pe acoperiș, tipic arhitecturii de mijlocul secolului XVIII în New York. La primul etaj era un cafe-bar și separee descrise ca având legătură cu cafeneaua King’s Arms. Etajul al doilea avea camere tipic lungi pentru adunări publice.

Cât timp cafeneaua a fost proprietatea lui Bloom a trebuit să ducă o luptă îndelungată și grea pentru a câștiga în fața lui Exchange Coffee House, care a fost înfloritoare în acel moment. Dar, fiind situată in apropiere de Meal Market, unde comercianții aveau obiceiul de a se aduna în scopuri comerciale, a devenit treptat locul de intalnire al orașului, în defavoarea lui Exchange Coffee House, situată mai departe în jos pe malul apei.

(Cafeneaua Merchants (din dreapta), așa cum apărea în 1772-1804 – Cafeneaua originală cu acest nume a fost deschisă în

nord-vestul intersecției dintre Wall Street și Water Street în cca. 1737, afacerea fiind mutată în sud-estul intersecției în 1772)

Văduva Ferrari a prezidat cafeneaua originală Merchants paisprezece ani, până când s-a mutat peste drum. Era o femeie de afaceri energică. Chiar înainte de a fi gata de a deschide noua cafenea, a anunțat vechii patroni că va da petrecere, la care se vor servi punch, vin, șuncă rece, limbă, și alte delicatese ale zilei. Evenimentul a fost notat în mod corespunzător în ziare, unul din ele afirmând că „situația agreabilă și eleganța noii cafenele a făcut din ea un loc plăcut de companie.”

Doamna Ferrari să se ocupe de ea până în mai 1776, atunci când Cornelius Bradford a devenit titular. În anunțul său de schimbare a proprietății, acesta a spus, „Mințile inteleligente interesante vor fi atrase cu grijă și cea mai mare atenție va fi acordată la sosirea navelor, atunci când comerțul și navigarea își vor relua cursul.” El s-a referit la embargoul complet al comerțului în Europa îndurat de coloniști. Când trupele americane s-au retras din oraș în timpul Revoluției, Bradford a mers, de asemenea, la Rhinebeck pe Hudson.

În timpul ocupației britanice, cafeneaua Merchants a fost un loc de intensă activitate. Ca și mai înainte, a fost centrul comercial, și sub regimul britanic a devenit, de asemenea, locul în care navele erau vândute. Camera de Comerț a reluat sesiunile sale în camera lungă de sus în 1779, suspendate din 1775. Camera a plătit doamnei Smith, proprietăreasa la momentul respectiv, cincizeci de lire pe an chirie pentruutilizarea camerei.

În 1781 John Stachan, pe atunci proprietar al tavernei Queen’s Head, a devenit proprietar al cafenelei Merchants, și a promis într-un anunț public „să acorde o atenție nu numai cafenelei, dar și tavernei, și să facă distincția între tavernă și cafenea, asigurând cel mai bun și continuu suport. Micul dejun de la șapte la unsprezece, supe și gustări de la unsprezece la unu jumătate. Ceai, cafea, etc., upă-amiaza, ca în Anglia.” După terminarea războiului, Cornelius Bradford a venit a reluat proprietatea asupra cafenelei.

Bradford a schimbat numele cafenelei în New York, dar publicul a continuat să o numească la fel ca înainte, și proprietarul în curând a renunțat la noua denumire. Ținea o listă cu date despre activitatea nautică, oferind numele navelor care sosesc și pleacă, și înregistrând porturile lor de navigație . El a deschis, de asemenea, un registru cu cetățenii care se întorc, „unde acum orice domn care locuiește în

oraș”, afirma în reclama sa, „poate introduce numele și adresa sa de domiciliu.” Acest lucru pare să fi fost prima încercare a unui catalog al orașului. Prin energia depusă Bradford a făcut curând din cafeneaua Merchants centrul de afaceri al orașului. Când a murit, în 1786, a fost jelit ca unul dintre cei mai importanți cetățeni. Înmormântarea lui a avut loc la cafeneaua pe care a consud-o atât de bine.

Cafeneaua Merchants a continuat să fie principalul loc de adunare publică până când a fost distrusă de un incendiu în 1804. Pe parcursul existenței sale a fost o figură proeminentă în multe dintre evenimentele istorice locale și naționale, prea numeroase pentru a le înregistra aici în detaliu.

Câteva dintre faimoasele evenimente au fost: citirea ordinului cetățenilor, în 1765, avertizându-i să oprească revoltele împotriva Legii Stamp; dezbaterile pe această temă de a nu accepta loturi de mărfuri din Marea Britanie; demonstrația Fiilor Libertății, uneori numiți „Băieții Libertății”, efectuată înaintea căpitanului Lockyer a navei de ceai Nancy care a fost întoarsă de la Boston și a încercat să descarce marfa în New York în 1774; adunarea generală a cetățenilor pe 19 mai 1774, pentru a discuta un mijloc de comunicare cu colonia Massachusetts pentru a obține eforturi coordonate în rezistența împotriva opresiunii Angliei, de unde a rezultat scrisoarea sugerând un congres al deputaților din coloniile și apelul pentru o „Uniune virtuoasă și curajoasă;” întâlnirea în masă a cetățenilor în zilele imediat următoare luptelor de la Concord și Lexington în Massachusetts; și formarea Comitetului O Sută de administrare a afacerilor publice, au făcut din cafeneaua Merchants practic sediul guvernului.

Când armata americană a staționat în oraș în 1776, cafeneaua a devenit sediul ofițerilor de armată și marină. Gloria ei a culminat pe 23 aprilie 1789, atunci când Washington, primul președinte ales recent al Statelor Unite, a fost întâmpinat oficial la cafenea de guvernatorul statului, primarul orașului, și ofițerii municipali mai mărunți.

Cafeneaua Merchants s-a distins mult timp ca loc de întâlnire pentru societăți și loje. În plus față de organizațiile pur comerciale care se adunau în sala sa lungă, aceste organisme se întâlneau în mod regulat acolo în perioada lor început: Societatea de Arte, Agricultură și Economie; Cavalerii din Corsica; Comitetul New York de Corespondență; Societatea Marină New York; Camera de Comerț a statului

New York; Loja 169, Masonii Liberi și Acceptați; Societatea Whig; Societatea Spitalului New York; Societatea Sf. Andrei; Societatea Cincinnati; Societatea Fiilor Sf. Patrick; Societatea pentru Promovarea Manumisiunii Sclavilor; Societatea pentru Ameliorarea Debitorilor Bolnavi; Societatea Călugărilor Negri; Rangerii Independenți; și Republicanii Federali.

Aici au venit, de asemenea, oamenii care, în anul 1784, au format Bank of New York, prima instituție financiară din oraș; și aici a avut loc, în 1790, prima vânzare publică a stocurilor de către brokeri autorizați. Aici, de asemenea, a avut loc ședința de organizare a abonaților la cafeneaua Tontine, care în câțiva ani s-a dovedit a fi un demn rival.

 

Extras din: Ukers, William H., “Istoria timpurie a cafelei“, pg. 19-20, MultiMedia Publishing (2016), ISBN 978-606-9041-58-1, URL = https://www.telework.ro/ro/e-books/istoria-timpurie-cafelei/