Mecanica cuantica nu are cum sa fie simpla, nu ar mai fi cuantica, iat culorile et al. sunt doar niste atribute care nu au legatura cu numele lor clasic.

Am vazut acum ca ai mai cautat cartea si in alte locuri, se pare ca nu e disponibila decat in format tiparit.

Leonard Susskind în cartea sa „Peisajul cosmic” este sincer şi spune: „simt uneori un disconfort, un fel de stânjeneală, atunci când explic fizica particulelor elementare nespecialiştilor. Totul pare atât de arbitrar – ansamblul ridicol de particule fundamentale, lipsa unei reguli privind masele lor, şi în special cele patru forţe, atât de diferite una de alta, fără nici un rost aparent” (pag. 235)

Nu cred că mecanica relativistă va putea trata unitar aceste domenii ale ştiinţei (cuantica, mecanica clasică şi electrodinamica), dar acest lucru apare posibil prin gravitodinamică. De exemplu aceasta (în baza axiomaticii specifice) poate demonstra fără echivoc faptul că numărul cuantic principal (n), din teoria atomului, a existat dintotdeauna în electrodinamică şi aparţine teoriei clasice, căci şi mişcarea planetelor în sistemul solar este cuantificată într-un mod analog. Demonstraţia este posibilă numai dacă se renunţă la principiul echivalenţei. Ori asta presupune ca TRG să fie abandonată.

Mă întreb ce va mai rămâne din cărţile de fizică dacă se va elimina din ele teoria generalizată a relativităţii. Cărţile se vor subţia vizibil şi se va scăpa de multă vorbărie de prisos.

Cred că şi Nichita Stănescu a avut o intuiţie genială când afirma (mai în glumă, mai în serios) că „universul pluridimensional este greu de înţeles şi fals. Lumea cu patru dimensiuni este o copilărie matematică, o confuzie şi o barbarie a gândirii umane”(în „Fiziologia poeziei” Ed. Eminescu, 1990, pag.100).

Cu siguranţă ştiinţa va trebui să-şi reconsidere punctul de vedere şi să accepte faptul evident că existenţa este creaţia unei inteligenţe căreia strămoşii i-au spus mereu Dumnezeu şi l-au divinizat, înălţându-i temple şi dedicându-i sărbători. În raport cu Dumnezeu lumea este o mare iluzie, poate chiar visul lui Dumnezeu. James Janes (citat de Fritjof Capra în „Momentul adevărului”) arată că „Azi există în mare măsură un consens privind faptul că curentul cunoaşterii se îndreaptă spre o realitate nonmecanică; universul începe să arate mai mult ca o mare idee, decât ca o mare maşină” (pag. 87).

P.S.
Observ că aveţi acces la documentaţie diversă; se întâmplă cumva să aveţi cartea Iuliei Brânduşa Ciobanu numită „Aspecte relativiste ale modelării unor interacţiuni în câmp gravitaţional”? A fost publicată în tiraj limitat şi nu am reuşit s-o prind şi nici pe la anticariate nu a apărut încă.

Numai bine!