Legende despre descoperirea și răspândirea cafelei

Există mai multe tradiţii mahomedane care au persistat de-a lungul secolelor, pretinzând pentru “credincioşi” onoarea şi gloria primei utilizări a cafelei ca băutură. Una dintre acestea spunecă aproximativ în 1258 î.e.n., şeicul Omar, un discipol de Sheik Abou’l Hasan Schadheli, patronul şi fondatorul legendar al Mocha, a descoperit din întâmplare băutura de cafea la Ousab în Arabia, unde fusese exilat pentru pe probleme morale.

Fiindu-i foame, el şi adepții săi au fost nevoiți să se hrănească cu fructe de pădure care creşteau în jurul lor. Şi apoi, conform cronicii arabe a credincioșilor din Biblioteca Națională din Paris, “neavând nimic de mâncare afară de cafea, au luat cafea și au fiert-o într-o cratiță și au băut-o din decoct.” Foștii pacienți din Mocha care au căutat pe bunul medic – preot în lăcaşul său din Ousab, ca leac pentru vindecarea bolile lor, au primit o parte din acest decoct, cu efect benefic. Ca urmare a poveştilor despre proprietățile sale magice, adus înapoi în oraș, seicul Omar a fost invitat să se întoarcă în triumf la Mocha, unde guvernatorul a construit o mănăstire pentru el și tovarășii săi.

O altă versiune a acestei legende orientale spune precum urmează:

”Dervișul Hadji Omar a fost condus de către dușmanii săi din Mocha în deșert, unde se preconiza că va muri de foame. Acest lucru, fără îndoială, ar fi avut loc dacă acesta nu şi-ar fi luat inima în dinți pentru a gusta unele fructe de pădure ciudate pe care le-a găsit crescând pe un arbust. Deşi păreau a fi comestibile, erau foarte amare, și el a încercat să îmbunătățească gustul prăjindu-le. Şi aşa erau greu de digerat, astfel încât a încercat să le înmoaie cu apă. Fructele de padure păreau să rămână la fel de rele ca și înainte, dar lichidul colorat în maro, pe care Omar l-a băut, conţinea substanţele nutritive ale fructelor de pădure. A rămas uimit de modul în care bîutura îl energiza, și îi ridica moralul scăzut. Mai târziu, când s-a întors la Mocha, mântuirea sa a fost considerată un miracol. Băutura care l-a ajutat a ajuns la modă, și Omar însuși a fost făcut sfânt.”

O versiune populară și mult citată privind descoperirea cafelei de către Omar bazată pe manuscrisul Abd – al – Kadir, este următoarea:

”În anul Hegira 656, molahul Schadheli a mers într-un pelerinaj la Mecca. Ajungând la muntele de smaralde (Ousab), el a apelat la discipolul său Omar spunându-i: “Voi muri în acest loc. Atunci când sufletul meu va pleca mai departe, o persoană mascată îţi va apărea. Nu ezita să execuţi ordinul pe care el ţi-l va da.”

Venerabilul Schadheli murind, Omar a văzut în mijlocul nopţii un spectru gigantic acoperit de un văl alb.

” Cine ești tu ?” l-a întrebat el.

Fantoma a dat pe spate vălul, și Omar a văzut cu surprindere pe Schadheli, crescut de zece coți după moartea sa. Molahul a săpat în pământ, şi apa a apărut în mod miraculos. Spiritul profesorului său i-a poruncit lui Omar să umple un bol cu apă și să continue să meargă pe drumul său și să nu se oprească până când nu va ajunge la locul unde apa se va opri din mișcare.

“Acolo”, a adăugat el, “te aşteaptă un destin măreţ.”

Omar a început călătoria sa. Ajungând la Mocha, în Yemen, a observat că apa ajunsese imobilă. Aici a trebuie să se oprească.

Frumosul sat Mocha a fost apoi devastat de ciumă. Omar a început să se roage pentru cei bolnavi și, întrucât omul sfânt era aproape de Mahomed, mulți s-au vindecat prin rugăciunile sale.

Ciuma între timp progresa, fiica regelui din Mocha s-a îmbolnăvit, și tatăl ei a dus-o la casa de derviș care a vindecat -o. Dar întrucât această tânără prințesă era de o frumusețe rară, după ce s-a vindecat, dervișul bun a încercat să o ia cu el. Regelui nu i-a plăcut aceasta. Omar a fost condus afară din oraș și exilat pe muntele Ousab, cu plante medicinale pentru mâncare și o peșteră pe post de casă.

“Oh, Schadheli, stăpânul meu drag”, a strigat nefericitul Dervish într-o zi, “dacă lucrurile care mi s-au întâmplat mie la Mocha mi-au fost destinate, a meritat efortul de a-mi da un castron pentru a veni aici?”

Pentru aceste plângeri doar, s-a auzit imediat un cântec de o armonie incomparabilă, și o pasăre cu un penaj minunat a venit să se odihnească într-un copac. Omar a sărit repede spre mica pasăre care cânta atât de bine, dar apoi a văzut pe ramurile copacului numai flori și fructe. Omar pus mâna pe fructe, și a constatat că erau delicioase. Apoi, el şi-a umplut buzunarele mari cu ele și s-a întors la peştera sa. În timp ce se pregătea să fiarbă câteva plante pentru cina lui, i-a venit ideea de a substitui această supă tristă cu o parte din fructele recoltate. Din ea a obținut o băutură savuroasă și parfumată, cafeaua.”

Jurnalul italian al savanţilor, o publicaţie italiană pentru anul 1760, spune că doi călugări, Scialdi și Ayduis, au fost primii care au descoperit proprietățile cafelei, și pentru acest motiv au fost consideraţi sfinţi, şi au fost ţinta unor rugăciuni speciale. “Nu a fost acest Scialdi identic cu Schadheli Sheik?” întreabă Jardin.

Cele mai populare legende atribuie descoperirea băuturii unui păstor arab în Egiptul de Sus, sau Abisinia, care s-a plâns starețului unei mănăstiri vecine că caprele încredințate în grija lui au devenit neobișnuit de jucăușe după consumul de fructe de padure ale unor arbuști. Abatele, după ce a observat faptul, a hotărât să încerce virtuțile fructelor de padure pe el însuși. El a fost cuprins, de asemenea, de o bucurie inedită. În consecință, el a să fiarbă fructele, iar rezultatul să fie băut de către călugării săi, care ulterior nu au mai avut nicio dificultate în a rămâne treji în timpul serviciilor religioase de noapte. Massieu Abbé, în poemul său, Carmen Caffaeum, celebrează evenimentul în una din poeziile sale.

Potrivit legendei, știrea despre “mănăstirea trează” s-a răspândit rapid, iar boabele magice au ajuns curând “să fie solicitate în toată împărăția și, în timp, şi alte națiuni și provincii deâin Est au căzut de acord asupra utilizării acesteia.”

Francezii au păstrat următoarea versiune pitorească din această legendă:

”Un cioban pe nume Kaldi a observat într-o zi că caprele sale, al căror comportament de până atunci fusese ireproșabilă, au ajuns să alerge în cele mai extravagante moduri. Venerabilul berbec, de obicei demn și solemn, sărea ca un copil tânăr. Kaldi a atribuit această veselie anumitor fructe din care caprele ar fi mmâncat cu placere.

Povestea spune că bietul om avea inima grea și, în speranța că îl vor înveseli şi el puţin, a mâncat şi el din fructe. Experimentul a reușit de minune. El a uitat de necazurile sale și a devenit cel mai fericit cioban în Arabia cea fericită. Când caprele au început să danseze, ciobanul vesel s-a alăturat şi el acestei petreceri, cu un spirit admirabil.

Într-o zi, un călugăr s-a nimerit să treacă pe acolo și s-a oprit surprins văzând un fel de bal. Ma multe capre executau piruete pline de viață, ca un grup de femei, în timp ce berbecul se legăna solemn, iar ciobanul alerga printre ele într-un dans pastoral excentric.

Călugărul uimit a întrebat de cauza acestei nebunii săltăreţe, și Kaldi i-a spus de descoperirea sa prețioasă.

Acum , acest călugăr sărac avea o mare durere, întotdeauna adoarmea în mijlocul rugăciunilor sale, și s-a gândit că Mohammed, fără îndoială, i-a dezvăluit acest fruct minunat pentru a depăși somnolenta sa.

Evlavia nu exclude instinctele gastronomice. Călugării au uscat și fiert fructele ciobanului. Din acest amestec ingenios a rezultat cafeaua. Imediat toți călugării au început să bea cafea, pentru că i-a încurajat să se roage, și probabil că nu era nici neplăcută la gust.”

(Arabul bând cafea; chinezul, ceai; și indianul, ciocolată)

În acele zile de început, se pare că băutura era preparată în două moduri, unul în care decocţia se făcea din pulpa care înconjura boabele de cafea, iar celălalt chiar din boabe. Procesul de prajire a venit mai târziu, și este o îmbunătățire, în general, creditată la persani. Există dovezi că la începutul bisericii mahomedane au căutat un înlocuitor pentru vinul interzis acestora de către Coran, atunci când au descoperit cafeaua. Cuvântul cafea în arabă, qahwah, este de asemenea utilizat pentru vin, și mai târziu, când consumul de cafea a crescut atât de popular că amenința însăși viața Bisericii în sine, această similitudine a fost confiscată de către biserică – liderii susținâmd că interdicția la vin se aplică, de asemenea, şi la cafea.

La Roque scria în 1715 că cuvântul arab cahouah semnifica la început doar vin, dar mai târziu a fost transformat într-un termen generic aplicat la toate tipurile de băuturi. “Deci, au existat într-adevăr trei tipuri de cafea, și anume, vin, inclusiv toate băuturile alcoolice, băutura făcută din pulpa boabelor de cafea, Și cea făcută din boabele de cafea.”

Inițial, băutura de cafea pare să fi fost un fel de vin făcut din fructe de cafea. În țările unde se cultiva cafea, și astăzi localnicilor le place să mănânce boabe de cafea prţjite, scuipând semințele. Pulpa din jurul semințelor de cafea (boabele) este plăcută la gust, are un gust dulceag, aromat, rapid și fermentează rapid atunci când a sunt lăsate.

Încă o altă tradiție spune cum băutura de cafea a fost relevată lui Mohamed însuși de către îngerul Gabriel. Partizanii cafelei argumentează cu un pasaj din Coran care, spun ei, a prezis adoptarea cafelei de către adepții Profetului:

Şi li s-a dat lor să bea un vin excelent, sigilat. Sigiliul său era din mosc.

Cele mai multe cercetări nu iau în considerare perioada dinainte de Rhazes, 200 ani după Mohammed, astfel încât nu există decât speculații sau presupuneri pentru a susține teoria că aceasta a fost cunoscută de cei din vechime, în timpurile biblice. Cunoștințele noastre despre ceai, pe de altă parte, antedatează erei creștine. Știm de asemenea că ceaiul a fost cultivat intens și impozitate sub dinastia Tang din China, 793 î.e.n., și că negustorii arabi au aflat de el în secolul următor.