Ernan McMullin a remarcat odată că, deși „forma experimentală” a Interogărilor „le îndepărtează de restul lucrărilor publicate de Newton,” acestea sunt „cea mai importantă sursă, probabil pentru cele mai generale categorii de materie și acțiune despre care au informat cercetările sale.”
Interogările sale (Quaestiones), pe care Newton le-a introdus la sfârșitul celei de-a treia cărți a Opticii, inclusiv a versiunii sale latine, constituie acea parte a magnum opus optic pe care el l-a revizuit și l-a dezvoltat cel mai mult, mai ales între 1704 și 1717.
În timp ce textul principal al Opticii a suferit doar modificări minore și chiar mai puține adăugiri, nu la fel s-a întâmplat cu Interogările. În timp ce Interogările din prima ediție a Opticii (1704) conțineau 16 întrebări destul de scurte sau 6 modeste pagini de text, cea de-a treia ediție (1721), din care textul a rămas neatins în ediția postumă publicată (1730) a conținut 31 întrebări deseori elaborate, sau nu mai puțin de 70 de pagini de text.
O proliferare atât de semnificativă a cuvintelor merită cu siguranță atenția noastră. Scopul acestor interogări, pe care Newton le-a introdus după ce a subliniat că „nu am terminat această parte a proiectului meu [ a treia carte a Opticii, care se referea la difracție, sau așa cum a numit-o Newton: „inflexiune”],” a fost de a stimula „o căutare suplimentară a altora.” În materialul manuscris compus mai târziu, el a comentat astfel scopul interogărilor: „aceste lucruri sunt doar sugestii ca întrebări fără a afirma nimic”. În consecință, întrebările pe care le-a publicat au fost doar „sugestii pentru a fi examinate și îmbunătățite prin experimente și observații ulterioare.”
În Interogările 1 până la 5 din prima ediție a Opticii, el a ridicat o serie de întrebări legate de difracție. În restul interogărilor, el a lansat întrebări legate de alte domenii: Interogările 6-11 au fost legate de căldură și foc, Interogările 12, 15 și 16 de percepția vizuală, iar Interogările 13 și 14 de analogia dintre sunet și culoare. Doi ani mai târziu, în Optica (1706), versiunea tradusă de Samuel Clarke, Newton a adăugat 7 interogări suplimentare: Interogările 17 și 18 au tratat dubla refracție a „Crystal Island”, Interogările 19- 22 au sugerat plauzibilitatea unei ipoteze corpusculare a luminii, iar lunga concluzie de la Interogarea 23, acare este precursorul a ceea ce va deveni Interogarea 31 în ediția finală a Opticii, s-a reeferit la „virtuți, puteri sau forțe [virtue, potentias, sive vires]”, prin care particulele corpurilor actioneaza una asupra alteia la distanță (în latină: per interjectum aliquod intervallum). În Interogarea 20, el si-a facut publice primele opinii asupra eterului gravitațional. În același timp, a adăugat câteva fragmente teologice în care a susținut că filozofia naturală va duce la „cauza primară [adică Dumnezeu] însuși [ad ipsam. . . Causam primam]” și că ne va învăța să ne închinăm „Autorului nostru adevărat și cel mai generos [verus noster & beneficientissimus Author]”.
Interogările, sau Quaestiones, au servit unui scop dublu: pe de o parte, au continuat să pună, în spiritul Interogărilor primei ediții a Opticii, anumite subiecte pe agenda viitoarei cercetări experimentale-filosofice; în același timp, totuși, ele au servit agendei teologice pe care a prețuit-o și treptat a căutat să o facă publică după apariția primei ediții a Opticii. În ediția din 1717 a Opticii, care a fost reeditată un an mai târziu, a introdus opt întrebări suplimentare între Interogările 16 și 17 din Optica (1706), și, în plus, a extins interogările 8, 11, 16 și 31. Interogările 17-24 din Optica (1717-18) au discutat diferite tipuri de eter (eterul optic, eterul gravitațional și eterul potențial implicat în actele de percepție sau de voință). Ultimele ediții ale Opticii (1721; 1730) și Optica din 1719 conțineau doar modificări minore, care nu afectează deloc această idee, că din ediția din 1706 a Opticii și mai departe întrebările sau Quaestiones au servit nu numai efortului lui Newton de a stimula cercetarea viitoare, ci și agendei sale teologice.
Introducerea simultană a speculațiilor eterice și a secțiunilor teologice nu a fost deloc întâmplătoare, din perspectiva lui Newton ambele erau, de fapt, strâns interconectate. Mai mult, cu cuvintele „și pentru a arăta că nu consider Gravitația o proprietate esențială a corpurilor, am adăugat o întrebare referitoare la Cauza ei, alegând să o propun prin intermediul unei Întrebări, pentru că nu sunt încă mulțumit de asta pentru lipsa Experimentelor” el a sugerat implicit această legătură în publicitatea la ediția din 1717 a Opticii.
Sursa: Steffen Ducheyne – Newton despre acțiunea la distanță
Lasă un răspuns