Organizarea unei comunităţi bazată pe credinţă (CBC), de asemenea cunoscută sub numele de organuzarea comunitară congregaţională, este o metodologie pentru dezvoltarea puterii şi a relaţiilor într-o comunitate de instituții, în prezent în cea mai mare parte congregații, dar acestea pot include, de asemenea, sindicate, asociații de cartier sau de locatari, si alte grupuri. Organizațiile bazate pe credinţă progresive și de centru se unesc în jurul valorilor de bază derivate din aspecte comune ale credinței lor, în locul unor dogme stricte. În Statele Unite, începând din anul 2001, administrația Bush a lansat un departament de promovare a organizaţiilor comunitare, care a inclus organizarea bazata pe credinţă, precum și alte grupuri comunitare.
CBC tind sa aibă cea mai mare parte de participanți din clasa de mijloc (deși „clasa de mijloc” poate însemna lucruri diferite în diferite comunități).
Datorită sisstemului lor de „organizare a organizațiilor”, CBC pot organiza un număr mare de membri, cu un număr relativ mic de organizatori care, în general, sunt mai bine plătiţi și mai profesionalizaţi decât cei din alte grupuri organizate.
CBC se concentrează pe dezvoltarea pe termen lung a unei culturi și a unui limbaj comun de organizare, și pe dezvoltarea relațiilor relaționale între membrii. Ele sunt mai stabile în perioadele de dezvoltare decât grupurile de bază, din cauza continuităţii credinţei.
Comunităţi largi
Organizațiile largi recrutează în mod intenționat instituții ca membre, care sunt atât laice cât și religioase. Congregațiile, sunt în aceeaşi comunitate cu școlile publice, organizaţiile non-profit, și cele pentru forța de muncă și asociațiile profesionale. Organizațiile din zonele industriale sunt în mod explicit largi și pe bază de taxe de membru. Taxele de membru permite organizațiilor din zonele industriale să-şi mențină independența; Organizațiile sunt non-partizane politic și nu urmăresc sau acceptă finanțare de la guvern. Organizațiile largi au scopul de a ajuta liderii instituționali să construiască relații de încredere în întreaga comunitate, pe baze de credință, economică și geografică, prin întâlniri individuale, față-în-față. Alte obiective includ consolidarea internă a instituțiilor membre prin dezvoltarea aptitudinilor și capacităților liderilor lor, și crearea unui sistem pentru familii obișnuite de a participa actiuv la procesul politic şi comunitar. Comunităţile din zonele industriale sunt considerate un fel de „universităţi ale vieții publice”, învăţând cetăţenii să participe la procesul democratic în adevăratul sens spre binele lor.
Lasă un răspuns