Era o cameră mare în care se găsea o masă lungă şi lată… În jurul mesei erau douăzeci de fotolii pe care stăteau douăzeci de indivizi, fiecare având un laptop şi un dosar. În dreptul unui individ care stătea la un capăt al mesei, era aşezat un panou… Acesta avea mai multe butoane, iar într-un colţ al panoului era un ecran…
– Aşadar, vorbi unul dintre indivizi, subiectul B.C. a reuşit să scape, să fugă… Cum a fost posibil ? Cum de l-a lăsat idiotul ăla de pat să fugă ? Cum a fost posibil ?
– Se pare că patul a fost contaminat ! strigă alt individ. Trebuie să alertăm echipa de diagnosticieni !
Individul stătea la capătul mesei, apăsă pe diferite butoane de pe panou…
La un moment dat pe ecranul de pe panou apăru un chip… Apoi se auzi o voce…
– Sunt şeful echipei de diagnosticieni… Ce problemă a apărut ?
– Ştiu cine eşti, boule ! Vezi că ai probleme cu patul X2201… A fost păcălit de subiectul B.C., aşa că vezi ce-i cu patul ăla… S-a prostit rău în ultima vreme !
– Am înţeles, onorabile !
– Vezi ce-i cu patul ăla ! Cu ocazia asta, verifică toate paturile ! Să nu se mai repete !
Chipul dispăru de pe ecran, apoi… nimeni nu mai spuse nimic. Deodată, o uşă se deschise şi în cameră intră un individ masiv, cărunt, cu o mustaţă proeminentă… Toţi indivizii se ridicară de pe fotolii şi aşteptară…
– Vă salut, zbieră individul. Aşezaţi-vă pe fotolii. Este o situaţie intolerabilă ! Subiectul B.C. se îndreaptă acum spre Vagonul Părăsit. Cred că o voi sancţiona pe asistenta Doris şi îl voi sancţiona şi pe preotul mărturisitor… Da, cred că îl voi sancţiona şi pe şeful echipei de diagnosticieni…
– Domnule psihiatru şef Trontil, spuse un individ, este o situaţie fără precedent !
– Ştiu şi eu asta ! Dar am venit pentru altceva aici… Şi anume pentru a vă informa despre proiectul pe care l-am denumit ABERANT 12… Este vorba de a cerceta comportamenul subiecţilor din grupurile următoare: criminal, idiot, normal, nebun complet, intelectual, genial, debil, hoţ, handicapat, maniac, schizofrenic şi paranoic, în condiţiile unei realităţi aberante… Aşa cum vă spuneam cu alte ocazii, realitatea asta cu care ne-am obişnuit, se schimbă… Se schimbă fără veste şi devine de nerecunoscut. Ceea ce azi credem că este o realitate normală, mâine devine anormală ! În precedentele cazuri studiate, din cadrul proiectului Aberant 11, am testat modul de comportament în diferite situaţii în care realitatea a devenit aberantă, ale unor indivizi şi anume: indivizi normali, handicapaţi, proşti, deştepţi, hoţi, cinstiţi, politicieni, medici, învăţători, scriitori, muzicieni, pictori, sculptori, grădinari, profesori, ingineri, militari, dansatori, cântăreţi, actori, vânzători, aviatori, filozofi, dar şi psihopaţi, criminali şi incendiatori şi mulţi alţii… Acum, în proiectul Aberant 12, vom încerca să vedem şi să analizăm modul cum se comportă aceşti indivizii, în condiţiile în care sunt supuşi unui control mental şi în condiţiile unei realităţi aberante… Toate informaţiile obţinute în cadrul acestei cercetări, vor fi folosite apoi în vederea aplicării la scară largă şi chiar globală… Este foarte important… Societatea va trebui să se adapteze eficient dacă realitatea se va schimba… După cum ştiţi ceea ce denumim acum realitate normală, poate fi socotită realitate aberantă de către un… nebun… Sau închipuiţi-vă că apar deodată fiinţe extraterestre sau fiinţe din alte dimensiuni ale Universului, care au un comportament care nouă ni se pare aberant, dar care lor li se pare că este normal… Realitatea normală este instabilă şi poate deveni oricând… aberantă… Dar, în definitiv, cine face demarcaţia asta dintre normal şi absurd ? Cine anume hotărăşte că un anumit lucru este normal, iar alt lucru este absurd ? Ceea ce este normal pentru cineva, poate fi absurd pentru altcineva… Vă dau numai un singur exemplu… Un nebun şi un om normal privesc Luna… Nebunul spune: „Iată un felinar mare, agăţat de cer !” Cel care se consideră a fi normal spune la rândul lui: „Ceea ce vezi dumneata nu este un felinar, este satelitul natural al Pământului !…” Nebunul spune: „Pentru mine tot ce este luminos, este un felinar ! Deci ceea ce ai spus dumneata că ar fi un satelit, este un felinar, deoarece ceea ce văd, răspândeşte lumină !” Normalul răspunde: „Sărman nebun, felinarele sunt numai o parte dintre corpurile care răspândesc lumina, mai sunt şi altele !” Nebunul răspunse enervat: „Nebun eşti dumneata ! Îţi voi demonstra logic că numai felinarele răspândesc lumina !… Aşadar, felinarele răspândesc lumina. Luna răspândeşte lumina… Eşti de acord ? Bine… Deci dacă felinarele răspândesc lumina iar Luna răpândeşte lumina, ce rezultă de aici ? Că Luna este un felinar !… Simplu, normal… Numai nebunii ar socoti altfel !…” Aşadar, normalitatea şi absurditatea nu se pot exclude. Acestea se presupun şi sunt complementare… Ce poate fi mai absurd pentru un fizician din vechea generaţie, decât dualitatea undă – corpuscul ? Că adică, spre exemplu lumina poate fi socotită şi undă dar şi particulă ? Mulţi fizicieni din vechea generaţie socoteau asta ca fiind o absurditate… Şi totuşi, s-a dovedit ulterior că nu este nicidecum o absurditate, dimpotrivă, este ceva normal !… Un individ din antichitate dacă ar fi afirmat că pot exista obiecte vorbitoare ar fi fost considerat nebun… Şi totuşi, după sute ani, obiectele vorbitoare există… Roboţii, televizoarele, radiourile, magnetofoanele, gramofoanele, sunt obiecte… vorbitoare… Iată că nebunia a devenit… realitate !… Aşa încât să nu priviţi cu atâta superficialitate raportul dintre normal şi absurd… Normalul de azi poate fi absurdul de mâine… Nu puţine au fost cazurile în care absurdul de ieri a devenit normalul de azi…
În altă ordine de idei… stau şi mă întreb… cum ar reacţiona oamenii în faţa realităţii aberante ? Nu ştiu şi de fapt, nimeni nu ştie ! De aceea trebuie să efectuăm aceste studii… În cel mai deplin secret… Abia după ce vom afla mai multe, vom dezvălui totul… De aceea am construit acest… Spital Plutitor, de aceea ne aflăm aici, în mijlocul oceanului Pacific, departe de civilizaţie, pentru a nu fi perturbaţi de nimeni şi de nimic… Proiectul acesta Aberant 12, este dificil… Scenariul este acesta: vom simula o catastrofă a Spitalului Plutitor, apoi va urma o luptă pentru supravieţuire şi apoi se va ajunge la… Insula Magică… O insulă locuită de câţiva vrăjitori şi magicieni, de câteva spirite malefice şi benefice, de câţiva monştri… Pe insula asta mai sunt câteva obiecte vrăjite, câteva fantome şi mi se pare că mai sunt şi câţiva dragoni… S-ar putea să fie şi un castel înalt, atât de înalt încât ajunge până la nori… Este o insulă în care cutremurele, uraganele, anomaliile, sunt foarte obişnuite… Este o insulă în care vor avea loc tot felul de evenimente imprevizibile… Să vedem cum se vor comporta în aceste condiţii indivizii pe care îi vom aduce pe insulă… Şi acum, deşi nu obişnuiesc să vă cer părerea, o fac totuşi, pentru prima şi ultima dată… Vă întreb: ce credeţi despre acest proiect ?
– Este un proiect magnific, spuse un individ… Vom participa şi noi la acest la acest… PROIECT ? Adică şi NOI… vom ajunge pe… INSULA MAGICĂ ? Şi dumneavoastră veţi fi pe această insulă ?
– Toţi, incusiv eu !
– Ce este… INSULA MAGICĂ ?
– Este… ceea ce ai auzit, tâmpitule, eşti cumva surd ?
– Nu sunt surd, dar… cum poate exista o astfel de insulă ?
– Ei bine, există !… Pur şi simplu există ! Nu toate lucrurile din lumea asta au o cauză, aşa să şti ! Sunt câteva lucruri care există pur şi simplu ! Există ! Atât şi nimic mai mult ! Este o caracteristică a realităţii aberante !… Altă întrebare…
– Când va începe derularea acestui proiect ?
– Nu am stabilit încă… Va începe sau foarte curând sau foarte târziu…
– Credeţi că vor exista victime ?
– Totul va depinde de… comportamentul indivizilor şi de comportamentul nostru. Nu va exista decât o singură lege, dacă mă pot exprima astfel şi anume legea imprevizibilităţii…
– Şi dacă totul va fi un eşec ?
– Dacă va fi un eşec sau nu, nimeni nu va putea decide asta ! Gata acum ! Urmaţi-vă instrucţiunile !…
– Încă o întrebare vă rog, încă o întrebare !
– Bine, dar să fie ultima…
– Dacă, în acest proiect sau caz sau cum vreţi să-i spuneţi, este ceva previzibil, atunci… cum anume se leagă de faptul că… totul este supus… legii imprevizibilităţii ? Dacă totul este imprevizibil, atunci nu mai putem vorbi de control mental, pentru că, după cum se ştie, controlul mental implică de fapt previzibilitatea ! Pur şi simplu nu înţeleg !
– Chiar nu-ţi dai seama ? Chiar eşti atât de nătâng ? strigă psihiatrul şef. Nu mă aşteptam să pui o astfel de întrebare copilărească, Tiltong ! Chiar asta este aberaţia, tontule ! Cu toate că avem control mental, deci o anumită formă de previzibilitate, ei bine, chiar şi aşa, vom avea… reacţii imprevizibile, în ciuda controlului mental ! Ai înţeles acum, Tiltong ?
– Mda, am priceput… întrucâtva…
– Bine, mârâi psihiatrul şef… Acum la treabă, domnilor… Vă salut…
Extras din Întâlnire cu necunoscutul… (Proză ştiinţifico-fantastică), de Constantin M. N. Borcia
Lasă un răspuns