Studiul apreciază că ar exista de peste 10.000 ori mai multe astfel de planete nomade decât stelele din Calea Laptelui.
O astfel de descoperire ar da peste cap actualelele teorii despre formarea planetelor, developând existenţa unor lumi în Univers complet noi, inclusiv noi teorii despre extratereştri.
Liderul echipei, Louis Strigari, afirmă că „dacă aceste planete nomade sunt suficient de mari pentru a avea propria atmosferă, pot înmagazina suficientă căldură pentru dezvoltarea fiinţelor vii”.
Întrucât nu există o stea în jurul căreia să orbiteze, planetele nomade pot genera căldură prin activitatea tectonică sau radioactivitatea internă. Sau pot fi simple corpuri cosmice îngjeţate, similar cu asteroizii din sistemul solar, sau mase gazoase gigantice asemănătoare cu planetele gigantice ale sistemului nostru solar.
În ultimii zeci de ani astronomii au acordat o atenţie specială descoperirii de noi planete exterioare sistemului nostru solar. S-au găsit până în prezent peste 700 astfel de planete. Aproape toate orbitează în jurul unei stele. Dar, în ultimul an, oamenii de ştiinţă au descoperit multe planete care par să nu graviteze în jurul unei anumite stele.
Pentru a detecta planetele rătăcitoare, cercetătorii au folosit o tehnică denumită microlentila gravitaţională. Prin această metodă se examinează efectele trecerii unui obiect masiv prin faţa unei stele.
[singlepic id=65 w=320 h=240 float=]De pe Pământ, această trecere are ca efect devierea şi intensificarea luminii stelei îndepărtate, asemănător unei lentile, lumina stelei crescând în strălucire şi apoi scăzând în timp. Curbura rezulttă a luminii permite astronomilor să deducă anumite caracteristici ale obiectului care a trecut prin faţa stelei.
O estimare mai veche aprecia un raport de 2 la 1 între stelele nomade şi cele cu orbită stabilă în galxia noastră. Noul studiu reconsideră acest raport, permiţând o estimare a numărului de planete nomade de până la 50.000 ori mai multe.
Studiul îşi bazează predicţiile pe atracţia gravitaţională cunoscută a Căii Laptelui, cantitatea totală de materie din Galaxie, şi distribuţia materiei în planete cu mărimea între cea mai mică şi cea mai mare planetă din Sistemul Solar, respectiv Pluto şi Jupiter.
Deocamdată nu există o explicaţie privind apariţia unor astfel de planete. Unele din ele pot fi evadate din alte sisteme stelare, dar este evident că nu toate planetele nomade au ajuns să rărăcească în acest mod.
[singlepic id=64 w=320 h=240 float=]Marea densitate în Galaxie a acestor planete nomade pot modifica profund actualele teorii privind existenţa extratereştrilor şi a vieţii în general în Univers. Inclusiv prin faptul că, chiar dacă pe anumite planete nu a existat iniţial condiţii de formare a vieţii, prin coliziunea cu astfel de planete care pot fi purtătoare de viaţă chiar şi numai la nivelul de dezvoltare al bacteriilor, planetele respective pot fi „infectate” cu forme de viaţă primară care se poate dezvolta ulterior.
Studiul a fost publicat în detaliu în Monthly Notices, Royal Astronomical Society (sursa: Space.com)
Lasă un răspuns