Mulți oameni cred că există ceva precum minte sau suflet care este independent de materie sau corp, și sunt mulți alții care nu cred așa ceva. Prima poziție filozofii o numesc dualism, deoarece prezintă o dualitate de substanțe independente, minte și materie. A doua poziție se numește monism, deoarece presupune că există un singur tip de substanță. Cel mai popular monism din zilele noastre este materialismul, care afirmă că singurul tip de substanță este materia fizică. Deși majoritatea oamenilor nu știu dacă sunt dualiști sau materialiști în viziune, dacă cineva pune întrebările potrivite și dacă subiectul tinde să fie consecvent, de obicei se poate afla cu ușurință.
Ca o generalizare, cei cu convingeri religioase puternice tind să fie dualiști, iar cei cu o expunere extinsă la știința naturală tind să fie materialiști, dar corelația nu este o chestiune de necesitate. În plus, înclinațiile inițiale au, de obicei, puțină importanță – ceea ce este mai relevant pentru o activitate academică este de a încuraja oamenii să treacă dincolo de răspunsurile negândite și neclintite. În efortul limitat al educației, este importantă nu atât concluzia finală, cât mai degrabă cât de multă lumină este aruncată asupra problemei printr-o analiză atentă și rezonabilă a problemelor și argumentelor relevante. Astfel, de exemplu, este important ca dualistul să realizeze că postularea a două substanțe invocă, în general, problema aproape insolubilă de a explica modul în care două substanțe diferite ar putea avea vreodată un mijloc de mediere sau comunicare, în măsura în care aceasta ar presupune o a treia substanță care ar fi comună ambelor substanțe, constituind astfel o anumită formă de substanță care stă la baza ambelor și indicând astfel o singură substanță fundamentală, mai degrabă decât două. Pentru materialist, care afirmă în mod obișnuit că toate stările mentale sunt teoretic reductibile la stări ale creierului, este important să recunoaștem că orice astfel de corespondență unu-la-unu între activitatea neuronilor și gândurile conștiente a ocolit până acum oamenii de știință ai creierului, și există cei din acel domeniu care susțin că orice astfel de reducere simplistă impune o abstracție destul de arbitrară asupra unui fenomen complex.
Concentrarea asupra pozițiilor filosofice arată clar că modelele de inteligență, învățare și cunoaștere poartă deja cu ele anumite presupoziții filozofice și, prin urmare, invită implicit investigarea ca opinii filozofice legitime. Implicarea este acum atât de clară încât o figură contemporană importantă a inteligenței artificiale, John McCarthy de la Universitatea Stanford, a pronunțat că „inteligenta artificială nu poate evita filosofia”. [McCarthy, John “Mathematical Logic in Artficial Intelligence.” Daedalus. Winter 1988, p. 305] Implicarea filozofilor în problema inteligenței artificiale este deja bine documentată în literatură și, într-adevăr, o tradiție la fel de veche ca și apariția mașinilor de calcul.
Sursa: Paul A. Luker și Dennis Rothermel, The Philosophy of Artificial Intelligence: a general studies course with particular benefits to computer science majors. © 1994 ACM. Traducere și adaptare de Nicolae Sfetcu, cu permisiunea Association for Computing Machinery.
AI
Introducere în inteligența artificială
Inteligența artificială s-a dezvoltat exploziv în ultimii ani, facilitând luarea deciziilor inteligente și automate în cadrul scenariilor de implementare. Inteligența artificială se referă la un ecosistem de modele și tehnologii pentru percepție, raționament, interacțiune și învățare. Asistăm la o convergență … Citeşte mai mult
Lasă un răspuns