
(Geometria generală a universului este determinată de faptul dacă parametrul cosmologic Omega este mai mic, egal sau mai mare decât 1. Se arată de sus în jos un univers închis cu curbură pozitivă, un univers hiperbolic cu curbură negativă și un univers plat cu curbură zero.).
Problema planeității (cunoscută și sub numele de problema vechimii) este o problemă observațională asociată cu o metrică Friedmann-Lemaître-Robertson-Walker (FLRW). Universul poate avea curbură spațială pozitivă, negativă sau zero, în funcție de densitatea sa totală de energie. Curbura este negativă, dacă densitatea ei este mai mică decât densitatea critică; pozitivă dacă este mai mare; și zero la densitatea critică, caz în care spațiul se consideră plat.
Problema este că orice mică deviere de la densitatea critică crește cu timpul și totuși astăzi universul rămâne foarte aproape de plat. (Strict vorbind, energia întunecată sub forma unei constante cosmologice conduce universul către o stare plată; cu toate acestea, universul nostru a rămas aproape plat timp de câteva miliarde de ani înainte ca densitatea energiei întunecate să devină semnificativă.) Având în vedere că un timp natural pentru îndepărtarea de la planeitate ar putea fi timpul Planck, 10-43 secunde, faptul că universul nu a atins nici o moarte termică, nici un Big Crunch după miliarde de ani, necesită o explicație. De exemplu, chiar și la o vârstă relativ târzie de câteva minute (timpul nucleosintezei), densitatea universului trebuie să fi fost o parte din valoarea sa critică de 1014, sau nu ar exista așa cum există astăzi.
(Include texte traduse și adaptate din Wikipedia de Nicolae Sfetcu)
Lasă un răspuns