Provocări și dimensiuni juridice ale inteligenței artificiale

Având în vedere numărul crescând de aplicații de inteligență artificială (IA) și capacitatea IA de a acționa autonom și în moduri imprevizibile, interesul tot mai mare față de aspectele etice și juridice ale IA nu este deloc surprinzător. IA pare să aibă potențialul de a aduce schimbări perturbatoare ale legii, deoarece structurile juridice existente se luptă să facă față opacității tot mai mari și dezvoltării auto-învățarii a mașinilor autonome și preocupărilor asociate cu privire la control și responsabilitate. Remodelarea cadrului legal actual în conformitate cu noile realități tehnologice va depinde în principal de progresul tehnologic și de adoptarea comercială a IA, deoarece IA mai puternică poate necesita chiar o schimbare de paradigmă fundamentală. Având în vedere caracterul omniprezent previzibil al inteligenței artificiale, este atât legitim, cât și necesar să ne punem întrebarea cu privire la modul în care această constelație de tehnologii ar trebui definită, clasificată și tradusă în termeni legali și etici.

Pe măsură ce sistemele IA sunt utilizate în contexte mai comune și mai importante și vor fi aplicate în curând în aplicații critice pentru siguranță, cum ar fi sprijinul pentru deciziile clinice și conducerea autonomă, se acordă o atenție tot mai mare dacă, cum și în ce măsură ar trebui reglementate. Fiind o tehnologie de transformare care se caracterizează prin complexitate ridicată, imprevizibilitate și autonomie în capacitatea sa de luare a deciziilor și de învățare, IA are potențialul de a contesta noțiunile tradiționale de personalitate juridică, agenție individuală și responsabilitate. Introducerea sistemelor IA care rulează și se auto-execută, care pot funcționa independent de creatorii sau operatorii lor și sunt echipate cu abilități de adaptare și de învățare care le permit să învețe din propria experiență variabilă și din interacțiunea cu mediul lor într-un mod unic și imprevizibil, poate semnifica o schimbare semnificativă a fundamentelor fundamentale ale legii. Nu în ultimul rând, având în vedere că statul de drept se bazează în mod tradițional pe predictibilitate și pe obligația legală de a compensa din cauza unei vătămări ilegale aduse unei persoane sau bunuri.

Sistemele juridice se confruntă în prezent cu o gamă fără precedent de provocări legate de inteligența artificială asociate, printre altele, cu nevoia de a preveni părtinirea algoritmică, de a proteja controlul uman asupra funcționării sistemelor inteligente automatizate și de a trage astfel de sisteme inteligente la răspundere. Cu toate acestea, este legea instrumentul potrivit pentru a aborda prejudecățile sau a restabili prezența umană în sistemele pur automatizate? Este părtinirea o chestiune legală sau culturală și socială? Este justificată reglementarea anticipativă pentru anumite clase de riscuri și/sau aplicații IA? Ar trebui sistemele juridice să recurgă la principiul precauției pentru a evita gestionarea riscurilor ale unei traiectorii tehnologice în schimbare rapidă? Sau ar trebui activată experimentarea juridică, cum ar fi introducerea unor „zone de testare” de reglementare care ar putea conține posibile abateri tehnologice? Sunt necesare inițiative bazate pe tehnologie sau este mai adecvată o abordare specifică produsului? În acest context, se poate trasa o demarcație între îndrumarea juridică și cea etică?

Sursa: Mihalis Kritikos, Artificial Intelligence ante portas: Legal & ethical reflections. © European Union, 2019. Traducere și adaptare © Nicole Sfetcu