Raționamentul logic

(Raționamentul logic se preocupă de corectitudinea argumentelor. O distincție cheie este între argumentele deductive și nedeductive.)

Raționamentul logic este o activitate mentală care își propune să ajungă la o concluzie într-o manieră riguroasă. Se realizează sub formă de inferențe sau argumente pornind de la un set de premise și raționament până la o concluzie susținută de aceste premise. Premisele și concluzia sunt propoziții, adică afirmații adevărate sau false despre ceea ce este cazul. Împreună formează un argument. Raționamentul logic este guvernat de norme în sensul că își propune să formuleze argumente corecte pe care orice persoană rațională le-ar găsi convingătoare. Disciplina principală care studiază raționamentul logic se numește logică.

Tipuri distincte de raționament logic diferă unele de altele în ceea ce privește normele pe care le folosesc și certitudinea concluziei la care ajung. Raționamentul deductiv oferă cel mai puternic suport: premisele asigură concluzia, adică este imposibil ca concluzia să fie falsă dacă toate premisele sunt adevărate. Un astfel de argument se numește argument valid, de exemplu: toți oamenii sunt muritori; Socrate este un om; prin urmare, Socrate este muritor. Pentru argumente valide, nu este important dacă premisele sunt de fapt adevărate, ci doar că, dacă ar fi adevărate, concluzia nu ar putea fi falsă. Argumentele valide urmează o regulă de inferență, cum ar fi modus ponens sau modus tollens. Raționamentul deductiv joacă un rol central în logica formală și matematică.

Pentru raționamentul logic non-deductiv, premisele fac concluzia rațional convingătoare, fără a-i asigura adevărul. Acest lucru este adesea înțeles în termeni de probabilitate: premisele fac mai probabil ca concluzia să fie adevărată, iar inferențe puternice o fac foarte probabilă. Rămâne o anumită incertitudine deoarece concluzia introduce informații noi care nu se găsesc deja în premise. Raționamentul non-deductiv joacă un rol central în viața de zi cu zi și în majoritatea științelor. Tipurile adesea discutate sunt raționamentul inductiv, abductiv și analogic. Raționamentul inductiv este o formă de generalizare care deduce o lege universală dintr-un model găsit în multe cazuri individuale. Poate fi folosit pentru a concluziona că „toți corbii sunt negri” pe baza multor observații individuale ale corbilor negri. Raționamentul abductiv, cunoscut și sub denumirea de „inferență la cea mai bună explicație”, pleacă de la o observație și motive până la faptul care explică această observație, ca un medic care investighează simptomele pacientului său pentru a pune un diagnostic al cauzei care stau la baza sa. Raționamentul analogic compară două sisteme similare. Observă că unul dintre ele are o anumită caracteristică și concluzionează că celălalt are și această caracteristică.

Argumentele care nu corespund standardelor raționamentului logic se numesc erori. Pentru erorile formale, cum ar fi afirmarea consecințelor, eroarea constă în forma logică a argumentului. Pentru erorile informale, cum ar fi dilemele false, sursa raționamentului defectuos se găsește de obicei în conținutul sau contextul argumentului. Unii teoreticieni înțeleg raționamentul logic într-un sens larg, care este aproximativ echivalent cu gândirea critică. În acest sens, ea cuprinde diverse abilități cognitive, pe lângă capacitatea de a trage concluzii din premise, cum ar fi capacitatea de a genera și evalua motive, de a evalua fiabilitatea informațiilor, de a căuta noi informații, de a evita inconsecvențele și de a lua în considerare avantajele și dezavantajele diferitelor cursuri de studiu de acțiune înainte de a lua o decizie.

Definiție

Raționamentul logic este o formă de gândire care se preocupă de a ajunge la o concluzie într-o manieră riguroasă. Acest lucru se întâmplă sub formă de inferențe prin transformarea informațiilor prezente într-un set de premise pentru a ajunge la o concluzie. Poate fi definit ca „selectarea și interpretarea informațiilor dintr-un context dat, realizarea de conexiuni și verificarea și tragerea de concluzii pe baza informațiilor furnizate și interpretate și a regulilor și proceselor asociate.” (Bronkhorst, Hugo; Roorda, Gerrit; Suhre, Cor; Goedhart, Martin (December 2020). „Logical Reasoning in Formal and Everyday Reasoning Tasks”. International Journal of Science and Mathematics Education. 18 (8): 1673–1694) Raționamentul logic este riguros în sensul că nu nu generează nicio concluzie, dar asigură că premisele susțin concluzia și acționează ca motive pentru a crede în aceasta. Un aspect central este că acest sprijin nu se limitează la un raționator specific, ci că orice persoană rațională ar găsi concluzia convingătoare pe baza premiselor. În acest fel, raționamentul logic joacă un rol în extinderea cunoștințelor.

Disciplina principală care studiază raționamentul logic se numește logică. Este împărțit în logica formală și informală, care studiază raționamentul logic formal și informal. În mod tradițional, raționamentul logic a fost asociat în primul rând cu raționamentul deductiv studiat de logica formală. Dar, într-un sens mai larg, include și forme de raționament non-deductiv, cum ar fi raționamentul inductiv, abductiv și analogic. Diferitele forme de raționament logic au în comun faptul că folosesc premise pentru a face inferențe într-o manieră guvernată de norme. Ca practici guvernate de norme, ele vizează acordul inter-subiectiv privind aplicarea normelor, adică acordul asupra dacă și în ce măsură premisele susțin concluzia lor. Tipurile de raționament logic diferă în ceea ce privește normele exacte pe care le folosesc, precum și certitudinea concluziei la care ajung. Raționamentul deductiv oferă cel mai puternic suport și implică concluzia lui cu certitudine, ca și dovezile matematice. Pentru raționamentul nedeductiv, premisele fac concluzia mai probabilă, dar nu o asigură. Acest sprijin vine în grade: argumentele puternice fac concluzia foarte probabilă, așa cum este cazul problemelor bine cercetate din științele empirice. Unii teoreticieni oferă o definiție foarte largă a raționamentului logic, care include rolul său de abilitate cognitivă responsabilă pentru gândirea de înaltă calitate. În această privință, are aproximativ același sens ca gândirea critică.

(Include texte traduse și adaptate din Wikipedia de Nicolae Sfetcu)