Războiul asimetric

Războiul asimetric (sau angajarea asimetrică) este termenul dat pentru a descrie un tip de război între beligeranți a căror putere militară relativă diferă semnificativ sau a căror strategie sau tactici diferă semnificativ. Acesta este, de obicei, un război între o armată profesională permanentă și o miliție de insurgență sau de rezistență, care adesea au statut de combatanți ilegali.

Războiul asimetric poate descrie un conflict în care resursele a doi beligeranți sunt inegale și, în luptă, interacționează și încearcă să exploateze slăbiciunile caracteristice celuilalt. Astfel de lupte implică adesea strategii și tactici de război neconvențional, combatanții mai slabi încercând să folosească strategia pentru a compensa deficiențele de cantitate sau calitate ale forțelor și echipamentelor lor.[1] Este posibil ca astfel de strategii să nu fie neapărat militarizate.[2] Acest lucru este în contrast cu războiul simetric, în care două puteri au putere și resurse militare comparabile și se bazează pe tactici care sunt similare în general, care diferă doar în detalii și execuție.

Războiul asimetric este o formă de război neregulat – conflict violent între un militar formal și un adversar informal, mai puțin echipat și sprijinit, cu personal insuficient, dar rezistent și motivat. Termenul este folosit frecvent pentru a descrie ceea ce se numește și război de gherilă, insurgență, contrainsurgență, rebeliune, terorism și contraterorism.

(O tabără de bază Viet Cong a fost arsă în timpul războiului din Vietnam. Un privat american de primă clasă (PFC) este alături. Credit: U.S. National Archives and Records Administration)

Definiție și diferențe

Popularitatea termenului datează din articolul lui Andrew J. R. Mack din 1975 „De ce națiunile mari pierd războaiele mici” din World Politics, în care „asimetric” se referea pur și simplu la o diferență semnificativă de putere între actorii opuși într-un conflict. „Puterea”, în acest sens, este înțeleasă în sens larg ca însemnând putere materială, cum ar fi o armată mare, arme sofisticate, o economie avansată și așa mai departe. Analiza lui Mack a fost în mare parte ignorată la vremea sa, dar sfârșitul Războiului Rece a stârnit un reînnoit interesul în rândul academicilor. Până la sfârșitul anilor 1990, noile cercetări bazate pe cunoștințele lui Mack începeau să se maturizeze și, după 2004, armata americană a început din nou să ia în considerare serios problemele asociate cu războiul asimetric.

Discuțiile din 2004 au fost complicate de tendința comunităților academice și militare de a folosi termenul în moduri diferite și de asocierea lui strânsă cu războiul de gherilă, insurgență, terorism, contrainsurgență și contraterorism. Autorii militari tind să folosească termenul „asimetric” pentru a se referi la natura indirectă a strategiilor pe care le adoptă mulți actori slabi sau chiar la natura adversarului în sine (de exemplu, „se poate aștepta ca adversarii asimetrici să…”), mai degrabă decât la corelarea forțelor.

Autorii academician tind să se concentreze pe explicarea a două puzzle-uri în conflict asimetric. În primul rând, dacă „puterea” determină victoria în conflict, atunci de ce ar decide actorii mai slabi să lupte cu actorii mai puternici? Explicațiile cheie includ:

1. Actorii mai slabi pot avea arme secrete;[3]
2. Actorii mai slabi pot avea aliați puternici;[3]
3. Actorii mai puternici nu pot face amenințările credibile;[4]
4. Cerințele unui actor mai puternic sunt extreme;[4]
5. Actorul mai slab trebuie să ia în considerare rivalii săi regionali atunci când răspunde la amenințările actorilor puternici.[5]

În al doilea rând, dacă „puterea”, așa cum este înțeleasă în mod convențional, conduce la victoria în război, atunci cum se explică victoria celor „slab” asupra celor „puternici”? Explicațiile cheie includ:

1. Interacțiune strategică;
2. Disponibilitatea celor slabi de a suferi mai mult sau de a suporta costuri mai mari;
3. Sprijin extern al actorilor slabi;
4. Reticența de a escalada violența din partea actorilor puternici;
5. Dinamica internă a grupului;[6]
6. Obiective de război ale actorilor mult exagerate;
7. Evoluția atitudinilor rivalilor asimetrici în timp.[7]

Conflictele asimetrice includ atât războaie interstatale, cât și războaie civile, iar în ultimii două sute de ani au fost în general câștigate de actori puternici. Din 1950, totuși, actorii slabi au câștigat majoritatea conflictelor asimetrice.[8]

Referințe

1. Tomes, Robert (Spring 2004). „Relearning Counterinsurgency Warfare” (PDF). Parameters. Archived from the original (PDF) on 2010-06-07.
2. Stepanova, E. 2008 Terrorism in asymmetrical conflict: SIPRI Report 23 (PDF). Oxford Univ. Press. Archived from the original (PDF) on 2016-03-10. Retrieved 2016-03-19.
3. Paul, Thazha Varkey (1994). Asymmetric conflicts: war initiation by weaker powers. New York, NY: Cambridge University Press. ISBN 9780521466219.
4. Allen, Michael A.; Fordham, Benjamin O. (2011). „From Melos to Baghdad: Explaining Resistance to Militarized Challenges from More Powerful States”. International Studies Quarterly. 4 (55): 1025–1045. doi:10.1111/j.1468-2478.2011.00680.x.
5. Allen, Michael A.; Bell, Sam R.; Clay, K. Chad (2016). „Deadly Triangles: The Implications of Regional Competition on Interactions in Asymmetric Dyads”. Foreign Policy Analysis. 14 (2): 169–190. doi:10.1093/fpa/orw026.
6. Zhao; et al. (2 October 2009). „Anomalously Slow Attrition Times for Asymmetric Populations with Internal Group Dynamics”. Physical Review Letters. 103 (14): 148701. arXiv:0910.1622. Bibcode:2009PhRvL.103n8701Z. doi:10.1103/PhysRevLett.103.148701. PMID 19905607. S2CID 2413984.
7. Resnick, Uri (2013). Dynamics of Asymmetric Territorial Conflict: the evolution of patience. Basingstoke, UK: Palgrave-Macmillan. p. 287. ISBN 978-1-137-30398-1.
8. Arreguín-Toft, Ivan. „How the weak win wars: A theory of asymmetric conflict” (PDF). Retrieved 2012-09-17.

Include texte traduse și adaptate din Wikipedia de Nicolae Sfetcu