Real și ideal în educația în pandemie

(Peștera lui Platon)

De la alegoria lui Platon a peșterii s-au remarcat două moduri critice educațional-filosofice: descriptiv (realitatea așa cum este) și normativ (realitatea așa cum ar trebui / ar putea fi).

Realitatea seamănă sau este simțită ca o carantină permanentă epistemică, politică și existențială, ​​o stare de izolare în care accesul la idealitate este prea limitat și rar. Limitat la un loc distopian(izat) de lumina limitată și posibilitățile reduse, filosoful aspiră să-i ajute pe ceilalți să urce într-un loc utopic(izat) de lumină și promisiune.

Desigur, comunitatea filosofico-educativă, ca colectivitate istorică și contemporană, a contrastat idealul și realul în moduri mai bogate și mai complexe decât cele ale unui binarism îngrijit „descriptiv versus normativ”. Cu toate acestea, operațiunea de căutare pentru găsirea cheii pentru deblocarea caractinei este persistentă și evidentă în cele mai multe și altfel diverse eforturi educaționale-filosofice, în special în perioadele dificile.

Într-un astfel de timp, recenta pandemie a transformat blocarea filosofică, figurativă, la propriu, într-o realitate palpabilă care incită mai mult la gândirea tensiunii dintre ideal și real.

Nemulțumirea cu realitatea este constitutivă explorărilor filosofice ale educației ca pregătire pentru o situație alternativă și mai de dorit. În mod colectiv, deși diferit, descriem lumea de astăzi și normativizăm gândul și acțiunea edificatoare care ar putea duce la o lume mai bună. Ne lamentăm și revocăm un prezent sumbru pentru a invoca și autoriza un viitor mai luminos. „Suntem blocați în „antropocenul” toxic, în timp ce trebuie să îmbrățișăm „negantropocenul” curativ.

Marianna Papastephanou, ”Introduction: Looking for (our) keys”, în Philosophy of education in a new key: Education for justice now