Pierderea în greutate implică de obicei reducerea grăsimii, apei şi a masei musculare.
Persoanele supraponderale, sau persoanele care suferă de obezitate, de obicei au ca scop reducerea procentului de grasime corporală. În plus, întrucât ţesutul muscular este mai dens decât grăsimea, pierderea de grăsime implică o pierdere mai mare a volumului corpului, comparativ cu pierderea de masă musculară. Reducerea chiar cu 10% a grăsimii corporale poate avea, prin urmare, un efect dramatic asupra formei corpului unei persoane. Pentru a determina proporţia de pierdere în greutate care se datorează reducerii ţesutului adipos, au fost dezvoltate diferite metode de măsurare a procentului de grăsime corporală.
Pierderea masei musculare în timpul slăbirii poate fi limitată prin ridicarea regulată de greutăţi (sau practicarea altor forme de gimnastică bazate pe forţă) şi prin menţinerea unui aport suficient de proteine. În slăbirea bazată pe diete sărace în carbohidraţi, şi cea în care se practică exerciţii deosebit de intense, se recomandă creşterea aportului de proteine. Conform Academiei Naţionale de Stiinte a SUA, doza de referinţă dietetică pentru proteine este de 0,8 grame per kilogram de greutate corporală pentru adulţi. Sportivii de anduranţă, cum ar fi cei care aleargă pe distanţe mari sau cicliştii, necesită mai multe calorii pentru a-şi menţine greutatea. Ca urmare a aportului caloric mare consumat de aceşti sportivi, poate fi deosebit de dificil asigurarea hranei necesare pentru menţinerea masei musculare.
Consumul excesiv de proteine, deşi nu este legat de funcţionarea redusă a rinichilor la persoanele sănătoase, poate fi dăunător pentru cei cu anumite boli de rinichi. Nu există dovezi concludente că dietele proteice cu nivel moderat de mare la persoanele sănătoase sunt periculoase. S-a demonstrat numai că aceste diete sunt periculoase la persoanele care suferă deja de afecţiuni ale rinichilor şi ficatului.
Rata metabolică bazală, care este cantitatea de calorii consumată de organism în stare de repaus, adică fără a efectua activitate fizică, este influenţată de greutatea totală a persoanei şi suma totală a masei mumusculare. Cu cât e mai mare masa musculară, cu atât mai multe calorii poate arde o persoană în mod natural. În cazul în care masa musculară este mare, atunci se pot administra mai multe calorii fără o creştere în greutate. În schimb, în cazul în care cantitatea de grăsime este mare, creşterea numărului de calorii ingerate va creşte greutatea.
În mod normal, atunci când oamenii pierd în greutate, ei pierd o combinaţie de grăsime şi muşchi. În cazul în care dieta include un aport caloric zilnic mai mare decât rata metabolismului bazal (RMB), persoana va pierde cel mai probabil grăsime. În schimb, în cazul în care persoana urmează o dietă care include un aport caloric mai mic decât RMB, această persoană va pierde grăsime dar, de asemenea, şi un procent mai mare de masă musculară. Dietele severe pot face ca oamenii să piardă 50% grăsime şi 50% greutate musculară, afectând astfel metabolismul lor, întrucât prin pierderea de masă musculară este afectată RMB.
Menţinerea masei musculare în timp ce se pierdere grăsimea este, prin urmare, un factor-cheie pentru a ajunge atât la o greutate şi compoziţie ideală a corpului.
Energie obţinută din hrană
Aportul de energie din alimente este limitată de eficienţa digestiei şi eficienţa de utilizare. Eficienţa de digestie depinde în mare măsură de tipul de alimente mâncate, în timp ce eficienţa de utilizare este afectată de o varietate de factori, inclusiv de vârstă, sex, greutate corporală, nivelul hormonilor, etc.
S-a demonstrat că mestecatul, mai ales la persoanele în vârstă, creşte aportul de micronutrienţi. Cu toate acestea, nu a fost observat un astfel de efect al mestecatului asupra aportului de macronutrienţi pentru anumite alimente precum zaharuri, grăsimi, şi proteine.
Adaptare şi traducere din Wikipedia
Lasă un răspuns