Richard Bentley a fost numit pentru a livra primul set de lecții anuale ale lui Boyle, stabilit prin voința lui Robert Boyle. Pentru a combate ateismul, Bentley a decis să folosească filosofia naturală newtoniană; pentru a-și îndeplini acest scop, și a intrat în corespondență cu Newton pentru a se asigura că nu a făcut greșeli. În a doua scrisoare a lui Newton către Bentley, Newton a ridicat o obiecție la care Bentley a fost ulterior atent să se conformeze:
”Dvs. [Bentley] uneori vorbiți despre Gravitate ca esențială și inerentă pentru materie.Vă rog să nu îmi atribuiți această noțiune …”
Acum, observați că Newton nu obiectează la sugestia că gravitația acționează de la distanță. Nu există nici o idee în acest sens. Obiecția se referă la sugestia că gravitația este o proprietate esențială a materiei (respectiv, ca extensie, materia nu poate fi imaginată fără atracție gravitațională). Bentley a avut grijă să contacteze pe Newton a doua oară pentru a se asigura că ceea ce intenționa acum să spună în prelegerea lui a fost confirmat de Newton. La sfârșitul celui de al doilea paragraf numerotat în scrisoarea sa, Bentley a scris:
”(fără o impresie divină) care să acționeze și să afecteze alte materii fără contact reciproc: așa cum trebuie, dacă gravitația este esențială și inerentă în ea.”
Să ne uităm acum la răspunsul lui Newton la acest comentariu:
”Ultima clauză a celei de-a doua poziții Îmi place foarte mult. Este de neconceput ca materia brută neînsuflețită, fără medierea unui alt lucru, care nu este material, să acționeze asupra și să cauzeze altă materie fără contact reciproc, așa cum ar fi dacă gravitația în sensul lui Epicur este esențială și inerentă în ea. Și acesta este unul dintre motivele pentru care am dorit să nu-mi atribuiți gravitația înnăscută. Această gravitatți ar trebui să fie înnăscută, inerentă și esențială pentru materie, astfel încât un singur corp să poată să acționeze asupra altuia, la distanță, printr-un vid, fără medierea vreunui altceva, prin și cu care acțiunea și forța lor să poată fi transmise de la un altul, este pentru mine o absurditate atât de mare, încât cred că niciun om care are în materie filosofică o facultate competentă de gândire nu poate să creadă vreodată în ea. Gravitația trebuie să fie cauzată de un agent care acționează în mod constant în conformitate cu anumite legi; dar dacă acest Agent este material sau imaterial, am lăsat la examinarea cititorilor mei.”
După cum a arătat deja Emile Meyerson și J. Henry, în ciuda primelor apariții, acest pasaj nu spune că acțiunea la distanță este de neconceput, și mult mai puțin că este imposibilă. Ceea ce încearcă Newton este să se asigure că ceea ce el consideră a fi realitatea observată a acțiunii la distanță poate fi folosită pentru a dovedi existența lui Dumnezeu (dovezile naturale ale existenței lui Dumnezeu sunt, după toate opiniile, principala temă a corespondența). Newton știe că această întreprindere teologică naturală va fi subminată dacă se presupune că gravitația este pur și simplu esențială pentru materie în același mod în care este extinsă. Dacă „Gravitația în sensul lui Epicur” devine general acceptată, adică gravitația „inerentă și esențială în materie”, atunci existența atracției gravitaționale nu ar putea fi folosită pentru a stabili existența necesară a „altui lucru, care nu este material „, ceea ce permite materiei să „efectueze alte materii fără contact reciproc”. Acesta este motivul pentru care „am dorit să nu îmi atribuiți o gravitație înnăscută”. Ce „niciun om care are în materie filosofică o facultate competentă de gândire” nu poate crede vreodată că nu este o acțiune la distanță în sine, ci că acțiunea observată a „unui corp asupra altui, la o distanță prin Vacuum”, ar putea să apară fără medierea ceva dincolo de corp – ceva „material”.
Sursa: Henry, J 2011, ‘Gravity and De gravitatione: The Development of Newton’s Ideas on Action at a Distance’, Studies In History and Philosophy of Science Part A, vol 42, no. 1, pp. 11-27. DOI: 10.1016/j.shpsa.2010.11.025
Lasă un răspuns