State slabe

Un stat fragil sau un stat slab este o țară caracterizată printr-o capacitate sau o legitimitate slabă a statului, lăsând cetățenii vulnerabili la o serie de șocuri. Banca Mondială, de exemplu, consideră că o țară este „fragilă” dacă (a) este eligibilă pentru asistență (adică o subvenție) de la Asociația Internațională de Dezvoltare (IDA) (b) a avut o misiune de menținere a păcii a ONU în ultima perioadă trei ani și (c) a primit un scor de „guvernare” mai mic de 3,2 (conform indicelui de politică de țară și evaluare instituțională (CPIA) al Băncii Mondiale).

În timp ce multe țări fac progrese în vederea atingerii obiectivelor de dezvoltare durabilă, un grup de 35-50 de țări (în funcție de măsura utilizată) rămân în urmă. Se estimează că din cele șapte miliarde de oameni din lume, 26% trăiesc în state fragile, supraviețuind cu mai puțin de 1,25 USD pe zi, și aici trăiesc jumătate din copiii lumii care mor înainte de vârsta de cinci, iar o treime din decesele materne apar tot aici.

Nu numai că rămân în urmă, dar decalajul cu alte țări în curs de dezvoltare se extinde încă din anii ’70. În 2006, PIB-ul pe cap de locuitor a crescut doar la 2% în statele fragile, în timp ce a ajuns la 6% în alte țări cu venituri mici. Proiecțiile (de exemplu, Banca Mondială, 2008) afirmă că statele fragile vor constitui o pondere și mai mare a țărilor cu venituri mici în viitor, având în vedere că multe țări cu venituri mici cu performanțe mai bune ajung la statutul de venit mediu. Aceasta este o provocare majoră pentru eforturile de dezvoltare și Overseas Development Institute a susținut că statele fragile necesită abordări fundamental diferite de modelele de dezvoltare exercitate în țările mai rezistente, din cauza contextului diferit al riscului.

O măsură comună a fragilității statului este utilizarea indicelui de politică de țară și de evaluare instituțională a Băncii Mondiale, dar sunt folosiți din ce în ce mai mulți indici mai complecși, de exemplu, inclusiv dimensiunea securității. O țară fragilă în pragul colapsului poate duce la o șară falimentară.

Definiție

Statele fragile sunt cunoscute și sub numele de state slabe. Statele fragile nu reușesc să răspundă pe deplin nevoilor cheie ale cetățenilor lor. Neajunsurile sunt denumite lacune, cu trei lacune esențiale: lacune de securitate, lacune de capacitate și lacune de legitimitate. Decalajul de securitate înseamnă că statul nu oferă o protecție adecvată cetățenilor săi; decalajul de capacitate presupune că statul nu oferă pe deplin servicii adecvate; iar decalajul de legitimitate înseamnă că autoritatea statului nu este pe deplin acceptată. Acest lucru diferă de un stat falimentar, ale cărui guverne sunt total lipsite de legitimitate. Statele slabe pot fi dificil de definit, întrucât statele nu se reușesc să se colecteze statistici detaliate privind criminalitatea și educația.

Din punct de vedere al dinamicii, statele fragile includ:

• Situații de conflict / post-conflict / criză / război sau tranziție politică.
• Medii de guvernare deteriorate.
• Situații de îmbunătățire treptată.
• Situații de criză politică sau economică prelungită sau impas.

Un stat fragil este semnificativ susceptibil de criză în unul sau mai multe dintre subsistemele sale. Este un stat deosebit de vulnerabil la șocurile interne și externe și la conflictele interne și internaționale. Statele fragile nu sunt evaluate doar în funcție de gradul de fragilitate, ci și de tipurile de fragilitate a statului și de amenințare pe care le reprezintă pentru a ajuta factorii de decizie politică să primească răspunsuri adecvate. Într-un stat fragil, aranjamentele instituționale întruchipează și, probabil, păstrează condițiile de criză: în termeni economici, acestea ar putea fi instituții (important, drepturi de proprietate) care consolidează stagnarea sau ratele de creștere scăzute, sau pot întruchipa inegalități extreme (în avere, în accesul la proprietate) și proprietatea funciară, în acces la mijloacele de a-și câștiga existența; în termeni sociali, instituțiile pot întruchipa inegalități extreme sau lipsa de acces total la sănătate sau educație; în termeni politici, instituțiile pot consolida coaliții excluzive la putere (în termeni etnici, religioși sau poate regionali), sau fracționalism extrem sau organizații de securitate fragmentate semnificativ. În statele fragile, aranjamentele instituționale statutare sunt vulnerabile la provocări ale sistemelor instituționale rivale, fie că provin de la autorități tradiționale, concepute de comunități în condiții de stres (în termeni de securitate, dezvoltare sau bunăstare), sau sunt derivate de la ofiței ai armatei sau de la alți lideri de putere nestatali.

Opusul unui „stat fragil” este un „stat stabil” – unul în care aranjamentele instituționale dominante sau statutare par capabile să reziste șocurilor interne și externe și contestarea rămâne în limitele aranjamentelor instituționale dominante. În condițiile potrivite, unele țări – cum ar fi Mozambic și Burundi – au demonstrat până acum o îmbunătățire remarcabilă. Pentru a face față provocării acestor țări care rămân în urmă, trebuie să se păstreze atenția internațională asupra țărilor în care obiectivele de dezvoltare ale mileniului sunt cel mai greu de atins, utilizând principii comune de acțiune; îmbunătățirea rațională a arhitecturii ajutoarelor internaționale; îmbunătățirea răspunsului organizațional al gamei largi de actori implicați (inclusiv „3D-urile”: diplomație, defensivă și dezvoltare); și măsurarea rezultatelor.

Deși nu există criterii universale pentru a determina fragilitatea statului, Banca Mondială, prin intermediul programului său LICUS (țări cu venituri reduse sub stres) și a indicelui său de politică de țară și evaluare instituțională (CPIA), a reușit să stabilească un cadru de referință preeminent pentru țările donatoare și alți parteneri instituționali. Pe baza a patru clustere (incluzând managementul economic, politicile structurale, politicile de incluziune socială / echitate și managementul sectorului public și instituțiile), precum și 16 indicatori, indicele CPIA evaluează performanța de stat, țările respective care obțin punctaje sub 3,2 din totalul de 6 calificându-se drept „fragile”. Astfel de țări cu performanțe slabe pot fi, la rândul lor, adecvate pentru alocarea asistenței financiare de la o varietate de actori internaționali, cum ar fi Asociația Internațională pentru Dezvoltare și alte organisme similare.

Origini ale termenului și discuții

Statul fragil este o categorie analitică, care a câștigat importanță de la mijlocul anilor 1990 și a câștigat mai multă tracțiune după atacurile teroriste din 11 septembrie. Contextul este credința susținută de mulți factori de decizie politică și academicieni deopotrivă că potențialul conflictelor contemporane se găsește în interiorul statelor, nu între ele. Se crede că statele din sudul global cu capacitate redusă și cu venituri reduse reprezintă amenințări directe nu numai pentru propriile populații, ci, prin extensie, și pentru țările occidentale vecine. Urmând această logică, statele fragile au nevoie de dezvoltare pentru a putea oferi securitate și servicii de bază cetățenilor săi, scăzând vulnerabilitatea și sporind rezistența la șocurile interne și externe.

Urmată de multe țări donatoare și organizații și instituții internaționale, această abordare a condus la dezbateri în mediul academic și nu numai. Unii cercetători consideră utilă clasificarea statelor ca fiind fragile, subliniind potențialul de a prezice colapsul statului și evaluează numeroasele posibilități de prevenire a acestuia. Există două critici principale ale acestei noțiuni: I) potențialul abuzului din categoria fragilității statului, legitimând intervenția externă în detrimentul agenției locale; II) utilitatea analitică a efortului de categorizare în sine este contestată, gruparea centrată pe stat dintr-o gamă largă de țări diverse ducând la răspunsuri de dezvoltare foarte standardizate, care nu pot lua în considerare condițiile politice, economice și sociale adesea foarte divergente.

Indicatori

Următorii factori sunt utilizați de Fund For Peace pentru a stabili statutul unei țări.

Social

• Creșterea presiunilor demografice și a conflictelor tribale, etnice și / sau religioase.
• Dislocarea masivă internă și externă a refugiaților, creând urgențe umanitare severe.
• Plângeri de grup răspândite în căutare de răzbunare.
• Migrare umană cronică și susținută.

Economic

• Corupție răspândită
• Inegalitate economică ridicată
• Dezvoltare economică neuniformă pe linii de grup.
• Declin economic sever.

Politic

• Delegitimizarea statului.
• Deteriorarea serviciilor publice.
• Suspendarea sau aplicarea arbitrară a legii; abuzuri pe scară largă ale drepturilor omului.
• Forțele de securitate care funcționează ca „stat în cadrul unui stat” adesea impun.
• Dezvoltarea elitelor facționalizate.
• Intervenția agenților politici externi și a statelor străine.