O echipă de oameni de ştiinţă ruşi şi americani a descoperit un nou element care întregeşte seria elementelor celor mai grele cunoscute. Elementul respectiv, încă fără nume şi cu cea mai mare greutate atomică, pare să conducă la elemente încă şi mai grele, cu proprietăţi chimice imposibil de prezis deocamdată.
Echipa a produs şase atomi din elementul respectiv prin ciocnirea unor izotopi de calciu cu un element radioactiv denumit berkeliu într-un accelerator de particule aflat în apropierea Moscovei pe Volga.
Experimentul a confirmat presupunerile anterioare ale teoreticienilor, conform cărora noile elemente descoperite vor fi din ce în ce mai stabile şi cu o viaţă mai lungă cu cât vor fi mai grele. Această teorie duce la ideea unei „insule de stabilitate” la mase mai mari, afirmă Dawn A. Shaughnessy, un chimist de la Lawrence Livermore National Laboratory, California, în care noile elemente pot avea utilizări ştiinţifice şi practice imposibil de imaginat în prezent.
Conform cutumei ştiinţifice, dacă acest ultim element descoperit este confirmat, el va primi un nume oficial şi un loc specific în Tabelul periodic al elementelor al lui Mendeleev. De obicei se dă numele unei persoane implicate în descoperire sau a unui laborator de cercetare, aceasta fiind considerată cea mai mare onoare în ştiinţă. Berkeliu, de exemplu, a primit numele după locul unde a fost sintetizat prima dată, la Universitatea Berkeley din California.
Activitatea echipei de cercetători a inclus, în diferitele etape ale proiectului, acceleratorul de particule din Dubna, laboratoarele Livermore, Laboratorul Naţional Oak Ridge, Universitatea Vanderbilt din Tenessee, Universitatea Nevada din las Vegas, Institutul de Cercetări pentru Reactoarele Atomice din Dimitrovgrad, Rusia.
Deocamdată elementul va fi cunoscut sub numele de „ununseptium” (Uus), nume de origine latină, făcând referire la numărul elementului, 117. Descoperirea trebuie confirmată de Uniunea Internaţională pentru Ştiinţă Pură şi Aplicată, care va decide în final şi asupra numelui. Conform uzanţelor Uniunii, toate numele pentru noile elemente trebuie să se termine cu sufixul „-ium„.
Elementelor li se atribuie un număr atomic în funcţie de numărul de protoni din nucleu. Numărul de neutroni din nucleu poate diferi de cel al protonilor, fără a se schimba numărul atomic, care ţine cont doar de numărul protonilor.
În ultimii ani oamenii de ştiinţă au creat mai multe noi elemente cu ajutorul acceleratorului din Dubna (un ciclotron), forţând calciul să se ciocnească de elemente radioactive mai grele bogate în neutroni, o tehnică dezvoltată de Dr. Oganessian. În acest ultim caz, pentru a obţine elementul cu numărul atomic 117, ununseptium, a trebuit ca pentru calciu, cu numărul atomic 20 (20 de protoni) să se găsească un element-ţintă cu numărul atomic 97, respectib berkeliul.
Următoarea etapă ar fi producerea de atomi stabili pentru următorul element cu numărul atomic 118, ununoctium. El este singurul element sintetic din Grupa 18, cu cel mai mare număr atomic şi cea mai mare masă atomică din toate elementele desoperite, dar este foarte instabil.
Nucleele atomice pot fi văzute ca o serie de zone sferice concentrice de protoni şi neutroni. Cele mai stabile nuclee sunt cele cu zonele sferice exterioare complete. Unele teorii prezic că aceasta se va întâmpla pentru elementul cu 184 neutroni şi 120 sau 126 protoni, centrul prezumtiv al insulei de stabilitate.
Nimeni nu poate prezice ce se va întâmpla dincolo de acest punct, afirmă Kenton Moody, un radiochimist al echipei de la Lvermore. „Întrebarea la care noi încercăm să răspundem este, ‘Se apropie tabelul periodic al elementelor de final, şi dacă da, unde se termină acesta?‘
Lasă un răspuns