Virtuți și principii
Cele șapte virtuți creștine provin din două seturi de virtuți. Cele patru virtuți cardinale sunt Prudența, Dreptatea, Reținerea (sau Temperarea) și Curajul (sau Fortitudinea). Virtuțile cardinale sunt numite așa deoarece sunt considerate virtuțile de bază necesare pentru o viață virtuoasă. Cele trei virtuți teologice sunt Credința, Speranța și Iubirea (sau Caritatea).
- Prudența: descrisă și ca înțelepciune, capacitatea de a judeca între acțiuni cu privire la acțiuni adecvate la un moment dat
- Dreptatea: considerată și drept corectitudine, cea mai extinsă și cea mai importantă virtute
- Temperarea: cunoscută și sub denumirea de reținere, practicarea autocontrolului, a abținerii și a moderației care temperează apetitul
- Curajul: de asemenea denumit fortitudine, toleranță, forță, rezistență și capacitatea de a confrunta frica, incertitudinea și intimidarea
- Credința: credința în Dumnezeu și în adevărul revelației Sale, precum și ascultarea de El (cf. Rom 1:5:16:26)
- Speranța: așteptarea și dorința de a primi; abținându-se de la disperare, și capacitatea de a nu renunța. Credința că Dumnezeu va fi veșnic prezent în viața fiecărui om și nu va renunța niciodată la iubirea Lui.
- Caritatea: o virtute supranaturală care ne ajută să-l iubim pe Dumnezeu și pe vecinii noștri, la fel cum ne iubim pe noi înșine.
Critici
Simon Blackburn afirmă că „Biblia poate fi citită ca oferindu-ne o carte albă pentru atitudini dure față de copii, persoanele cu handicap mintal, animale, mediul înconjurător, cei divorțați, cei necredincioși, persoane cu diverse obiceiuri sexuale și femei în vârstă”. Elizabeth S. Anderson, profesor de filozofie și studii ale femeilor la Universitatea din Michigan, Ann Arbor, afirmă că „Biblia conține atât învățături bune, cât și rele” și este „inconsistentă din punct de vedere moral”. Ea concluzionează că, „Acolo sunt doctrinele religioase care, pe față, susțin că este în regulă să se pedepsească fără milă oamenii pentru greșelile altora și pentru erori nevinovate, că destrăbălarea sau chiar comandarea omorului, violul, tortura, sclavia, epurarea etnică și genocidul. Știm că astfel de acțiuni sunt greșite.”
Blackburn notează teme suspecte din punct de vedere moral și în Noul Testament al Bibliei. El observă câteva „chestiuni morale” ale lui Isus: că el ar putea fi „sectar” (Mat. 10:5-6), rasist (Mat 15:26 și Marcu 7:27), nu a dar niciun ban pe viețile animalelor (Luca 8:27 –33) și credea că „boala mentală este cauzată de posesia diavolilor”. De asemenea, nu a respins niciuna dintre porțiunile mai brutale ale Vechiului Testament. Anderson notează argumentul apologului creștin potrivit căruia Isus al Noului Testament este „atot iubitor”. Ea afirmă însă că Noul Testament are și unele lecții respingătoare din punct de vedere moral: „Isus ne spune că misiunea lui este de a-i face pe membrii familiei să se urască unii pe alții, astfel încât să-l iubească mai mult decât pe rudele lor (Matei 10:35-37)”, „Discipolii trebuie să-și urască părinții, frații, soțiile și copiii (Luca 14:26)”, copiii care „își blestemă părinții … trebuie uciși”, iar Petru și Pavel ridică bărbații mai presus de soțiile lor”, care trebuie să se supună. soților lor” (1 Corinteni 11:3, 14: 34–5, Ef. 5:22–24, Col. 3:18, 1 Tim. 2:11–2, 1 Pet. 3:1) în codul gospodăriei din Noul Testament.
Lasă un răspuns