Home » e-Book Store » Articole » Știință » Fizică » Ipoteze atomice

Marea varietate de materie cu care ne confruntăm în experiența de zi cu zi este formată din atomi. Existența unor astfel de particule a fost propusă pentru prima dată de către filosofii greci, precum Democrit, Leucip, și epicurienii, dar fără niciun argument real, astfel încât conceptul a dispărut. Aristotel argumenta împotriva indivizibililor lui Democrit (care diferă considerabil de utilizarea istorică și modernă a termenului „atom”). Conceptul atomic a fost reînviat de Rudjer Boscovich în secolul XVIII, și apoi aplicat în chimie de John Dalton.

Atomul este cel mai mic constitutiv ireductibil al unui sistem chimic. Cuvântul este derivat din limba greacă, atomos, indivizibil, format din particula a-, nu, și tomos, divizare. Acesta reprezintă de obicei atomi chimici, componentele de bază ale moleculelor și materia obișnuită. Acești atomi nu sunt divizibili prin reacții chimice, dar sunt acum cunoscuți a fi compuși din particule subatomice chiar mai mici. Dimensiunile acestor atomi sunt în general în intervalul de la 22 până la 100 pm.

Extras din:

Sfetcu, Nicolae, „Fizica atomică și nucleară fenomenologică„, pg 1-5, MultiMedia Publishing (2018), ISBN 978-606-9016-26-8, URL = https://www.telework.ro/ro/e-books/fizica-atomica-si-nucleara-fenomenologica/

Informații suplimentare

Prețul produselor este susceptibil la mici variații, datorită variației cursului valutar.
Cărțile în format digital (PDF, EPUB, MOBI pentru Kindle) comandate din acest magazin online se livrează prin email.
Cărțile în format tipărit și jucăriile comandate din acest magazin online se livrează exclusiv în România.
Comenzile care nu se plătesc în maximum 7 zile se anulează automat.
Costurile de transport pentru cărțile tipărite și jucării se vor plăti direct curierului, la primirea pachetului.

The price of products is susceptible to small variations due to the exchange rate fluctuation.
e-Books (PDF, EPUB, MOBI for Kindle) ordered on this online bookstore are delivered by email.
Printed books and toys ordered on this online bookstore are delivered exclusively in Romania.
Orders not paid within 7 days are automatically canceled.
The shipping costs for printed books and toys will be paid directly to the courier upon receipt of the package.

Le prix des produits est susceptible de varier légèrement en raison de la fluctuation du taux de change.
Les livres numériques (PDF, EPUB, MOBI pour Kindle) commandés sur cette librairie en ligne sont livrés par email.
Les livres imprimés et les jouets commandés sur cette librairie en ligne sont livrés exclusivement en Roumanie.
Les commandes non payées dans 7 jours sont automatiquement annulées.
Les frais de livraison pour les livres imprimés seront payés directement au transporteur dès réception du paquet.

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Fii primul care adaugi o recenzie la „Ipoteze atomice”

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *