Aspectul general şi coperta unei cărţi este prima impresie, şi uneori cea mai importantă, pentru eventualul cititor şi potenţialul cumpărător.
Coperţile cărţilor
Absolut toate editurile şi magazinele online de cărţi electronice impun existenţa cel puţin a coperţii de faţă pentru acceptarea cărţii. Dacă autorul sau cel care încarcă respectiva carte nu încarcă separat şi o copertă de carte, unele edituri refuză publicarea cărţii, în timp ce altele crează în mod automat o copertă pentru carte.
O copertă cu o grafică profesionistă şi adaptată din punct de vedere estetic, artistic şi chiar psihologic conţinutului cărţii şi mesajului pe care vrea să îl transmită autorul, asigură o bună parte din succesul ulterior.
Dacă respectiva carte a fost deja publicată în format tipărit, se poate utiliza coperta din varianta tipărită. Dar de cele mai multe ori, aceasta trebuie ajustată, sau chiar înlocuită complet, pentru a corespunde cerinţelor unei cărţi electronice.
Fiecare editură online ale propriile ei limite minime pentru dimensiunile cărţii în pixeli, limite maxime pentru unităţile de informaţii digitale (exprimată de obicei în MB), şi propriile formate de imagini acceptate. De obicei se accepta formate .jpg sau .png, max. 2 MB, şi dimensiuni de cca. 11200×900 pixeli. Imaginea trebuie să fie în mod RGB, şi să conţină titlul cărţii şi numele autorului.
Coperta de spate este folosită de foarte puţine edituri, şi niciodată nu este obligatorie
Noi putem crea pentru dvs. o copertă specială, care vinde.
Grafica (imagini)
Pentru imaginile din interiorul cărţii se pot folosi formatele .jpg, .png sau .gif, cu o rezoluţie obişnuită pentru web, şi în mod RGB. Noi putem prelucra toate imaginile incluse de dvs. în carte şi, dacă este nevoie, putem crea şi edita imagini noi pentru cartea dvs.
Dispozitivle care folosesc sistemul de cerneală electronică, precum cititoarele Kindle, Nook, Sony şi Kobo, combertesc imaginile colorate în nuanţe de gri. iPad, NookColor, Kindle Fire şi alte dispozitive de citire mai noi folosesc ercane LCD şi cu ajutorul lor se pot vizualiza imagini color.
Imaginile în formatul -mobi folosit de Amazon pentru cititoarele Kindle centrează imaginile şi nu permit text alăturat. Formatul standard .epub folosit în cititoarele iPad, Nook, Sony şi Kobo permite setări mai complexe ale imaginilor, cu alinieri faţă de text ca în paginile web.
În funcţie de aceste criterii, şi alte impuneri specifice fiecărui cititor de cărţi electronice, editor şi magazin online, vom crea pentru dvs. o carte electronică cu o grafică specială, şi un aspect general plăcut şi elegant, care va asigura mare parte din succesul pe piaţă al cărţii dvs.
Contactaţi-ne prin tel. 0745 526 896, e-mail, sau prin formularul online, pentru o discuţie privind modul în care vă putem ajuta în prelucrarea imaginilor şi proiectarea coperţii pentru cartea dvs., sau chiar pentru servicii complete de conversie, editare, publicare şi promovare.
Lasă un răspuns