NuntaÎn a doua jumătate a secolului XX puterea comunistă de la București, considerând că regimul se consolidase îndeajuns pentru a se putea lipsi de sprijinul Armatei Roșii, a obținut, prin tratative, retragerea acestor trupe din spațiul autohton. Dar, foarte curând, aceeași conducere a constatat că economia, influențată nefast de colectivizarea agriculturii și de industrializarea forțată, evolua dezastruos și, pentru a redresa situația, a decis să se deschidă spre Occident, în speranța că va primi ajutor. Pentru a fi credibilă însă avea nevoie de ceva mai mult decât de declarații și, de aceea, ca garanție a bunelor sale intenții, în vara anului 1964 a eliberat toți deținuții politic din închisori, care oricum îi aduseseră un prejudiciu enorm, atât din punct de vedere financiar, cât și social. Dar, între timp, pentru oamenii evacuați din universul concentraționar condițiile de trai din libertate se schimbaseră până la a deveni de nerecunoscut, așa încât, când au ieșit de după gratii, au pășit, fără voia lor, în alt infern: în acela al reintegrării.

Orașele, satele, instituțiile, evenimentele istorice prezentate în această carte sunt înfățișate fidel, o mare parte dintre personaje au corespondență în realitate, iar eroii fictivi conțin, de asemenea, în construcția lor, o doză consistentă de adevăr.

MultiMedia Publishing:
EPUB (ISBN 978-606-033-677-8), Kindle (ISBN 978-606-033-678-5), PDF (ISBN 978-606-033-679-2)
Tipărit B5: ISBN 978-606-033-676-1

Smashwords: https://www.smashwords.com/books/view/1129593

Nunta

Informații suplimentare

Prețul produselor este susceptibil la mici variații, datorită variației cursului valutar.
Cărțile în format digital (PDF, EPUB, MOBI pentru Kindle) comandate din acest magazin online se livrează prin email.
Cărțile în format tipărit și jucăriile comandate din acest magazin online se livrează exclusiv în România.
Comenzile care nu se plătesc în maximum 7 zile se anulează automat.
Costurile de transport pentru cărțile tipărite și jucării se vor plăti direct curierului, la primirea pachetului.

The price of products is susceptible to small variations due to the exchange rate fluctuation.
e-Books (PDF, EPUB, MOBI for Kindle) ordered on this online bookstore are delivered by email.
Printed books and toys ordered on this online bookstore are delivered exclusively in Romania.
Orders not paid within 7 days are automatically canceled.
The shipping costs for printed books and toys will be paid directly to the courier upon receipt of the package.

Le prix des produits est susceptible de varier légèrement en raison de la fluctuation du taux de change.
Les livres numériques (PDF, EPUB, MOBI pour Kindle) commandés sur cette librairie en ligne sont livrés par email.
Les livres imprimés et les jouets commandés sur cette librairie en ligne sont livrés exclusivement en Roumanie.
Les commandes non payées dans 7 jours sont automatiquement annulées.
Les frais de livraison pour les livres imprimés seront payés directement au transporteur dès réception du paquet.

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Fii primul care adaugi o recenzie la „Nunta”

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *