Smochinul Neroditor”Format sub Scripturi, iar nu sub scriituri, Mihai Vlasie a adus în Smochinul neroditor un ton cu adevărat nou în babilonul nostru literar, un ton al sufletescului mai degraba decât unul al stilului. Umorul amintirilor sale din viața de seminarist are înțelesuri sufletești. Nu este o formă a sarcasmului, una a disprețului ori a cine știe cărei gratuități estetice. Ca la Creangă, ori la Caragiale (în lumea căruia iertarea creștinească este ax moral) atitudinea celui care scrie are culoare duhovnicească. Scrie ca să ierte lumea de păcatul ei, cât, omenește, e de iertat. Dar mai scrie și ca să pună în lumină partea pierdută din paradisul ce ni se dă la vârsta inocenței. Povestind pățanii de seminarist, Mihai Vlasie redescoperă sensul patericesc al umorului:acela care face ca bunătatea să se confunde cu inteligența, iar inteligența cu puterea de a-l înțelege și de a-l iubi pe apropele.

Acest ton al umorului mai e de gasit, repet, numai la Creangă și la Caragiale, în literatura noastră. Umorul ca formă a dragostei pentru celălalt. Este de meditat cum este întruchipat umorul iertător de tot ce e lumesc la Gogol, la Cehov ori la Dostoievski. Acolo, la ruși păcatul apare în formele sale majore, nocturn-demonice. Păcatele de sub smochinul nostru neroditor țin mai degrabă de demonii zilei: lenea, prostia, minciuna…” (Ioan Buduca)

,,Eroii lui Vlasie suferă de bunătate, de pace sufletească, transmițându-le și celorlalți. Ea această lume, nu seamănă deloc cu aceea a lui Damian Stănoiu,ca să nu mai vorbesc despre pamfletele argeziene pe această temă,și tocmai pentru asta vreau să-l recomand cititorului pe autor, pentru că el probează că mai sunt oameni buni pe acest pământ, iată mesajul secret al cărții.” (Eugen Barbu)

Smashwords: https://www.smashwords.com/books/view/1142240

Informații suplimentare

Prețul produselor este susceptibil la mici variații, datorită variației cursului valutar.
Cărțile în format digital (PDF, EPUB, MOBI pentru Kindle) comandate din acest magazin online se livrează prin email.
Cărțile în format tipărit și jucăriile comandate din acest magazin online se livrează exclusiv în România.
Comenzile care nu se plătesc în maximum 7 zile se anulează automat.
Costurile de transport pentru cărțile tipărite și jucării se vor plăti direct curierului, la primirea pachetului.

The price of products is susceptible to small variations due to the exchange rate fluctuation.
e-Books (PDF, EPUB, MOBI for Kindle) ordered on this online bookstore are delivered by email.
Printed books and toys ordered on this online bookstore are delivered exclusively in Romania.
Orders not paid within 7 days are automatically canceled.
The shipping costs for printed books and toys will be paid directly to the courier upon receipt of the package.

Le prix des produits est susceptible de varier légèrement en raison de la fluctuation du taux de change.
Les livres numériques (PDF, EPUB, MOBI pour Kindle) commandés sur cette librairie en ligne sont livrés par email.
Les livres imprimés et les jouets commandés sur cette librairie en ligne sont livrés exclusivement en Roumanie.
Les commandes non payées dans 7 jours sont automatiquement annulées.
Les frais de livraison pour les livres imprimés seront payés directement au transporteur dès réception du paquet.

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Fii primul care adaugi o recenzie la „Smochinul Neroditor”

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *