După îndemnul unui cunoscut dicton, e bine să răsfoim, măcar din când în când, cărţile celor vechi. Am zăbovit, în Antologia poeziei latine, asupra versurilor despre virtute, dedicate lui Albinus, de Caius Lucilius (I 80-103 iHr.), şi am rămas oarecum melancolic, gândindu-mă la vremurile de demult, când virtutea era slăvită de oameni, şi la vremurile noastre, când aceasta a devenit un cuvânt de dicţionar. Cine mai pomeneşte azi cuvântul virtute? Poate doar în predici.
Lucilius nu prezintă virtutea ca pe o poruncă divină, ca pe un precept auster, anevoie de împlinit, ci ca pe un fapt firesc, din viaţa de toate zilele. Virtute e, Albinus, să ştii ce preţ să dai/ La fiecare lucru din tot ce-n faţă ai/ Virtute e, de asemeni, ca-n orice-mprejurarel Să vezi un lucru-n sine şi nu cum lumii pare. Ce poate fi mai simplu, mai firesc, decât să avem o privire limpede, clară, pătrunzătoare şi să nu ne luăm după gândirea comună! Mai departe, Lucilius spune că trebuie să ştii ce-i rău, ce-i bine, onest, ce-i stricător, Ce-i împotriva cinstei sau faptă de ruşine… şi că nu e rău să stărui în strânsul avuţiei, însă să ştii Cât preţ să pui pe lustrul bogăţiei. Mai greu e de împlinit virtutea din versurile următoare, mai ales în societatea în care trăim: Virtute-i şi prinosul de cinste ce-l îndrepţi/ Celor mai mari ca tine, mai vrednici şi mai drepţi, precum şi, dimpotrivă, Virtute-i şi-nfruntarea în obşte şi oriunde/ A celui care-n fapte perversitate ascunde, şi totodată Pe oamenii de bine să-i aperi eşti dator / Şi să-i ridici în slavă pentru purtarea lor.
Îmi este greu să comentez aceste versuri, gândindu-mă la noi, la contemporanii noştri – ca şi unele versuri ale acestei simple şi înţelepte poezii dedicate virtuţii: Virtutea, grija ţării s-o ai în locu -ntăi/ Gândind mai rar la tine şi adesea la ai tăi.
Smashwords: https://www.smashwords.com/books/view/1143021
Recenzii
Nu există recenzii până acum.