Lauda de sine

Petru Ababii
Email: petruababii47@gmail.com
s. Bolohani, r. Orhei, Republica Moldova

În acest microeseu analizez noţiunea de laudă în aspectul ei general ca atare şi în aspectul ei special a laudei  de sine, supunând-o unei gândiri critice mai profunde,  fapt ce a dat posibilitatea descoperirii, de fapt, a  semnificațiilor  adevărate  – cele esențiale ale laudei şi felul  intercalării lor cu celelalte atribute carcteristice indivIdului uman, în acest fel delimitând lauda în următoarele tipuri: 1) lauda falsă, 2) lauda autentică, 3) lauda în pozitiv, 4) lauda în negativ, 5) lauda sustenabilă şi 6) lauda nesustenabilă.   Drept concluzie a analizei am dat o nouă definiţie şi o nouă interpretare, dar şi noi semnificații bine cunoscutei  sintagme „ Lauda de sine nu miroase a bine „ în noua formulare „lauda de sine miroase a bine”.

In this micro-essay I analyze the notion of praise in its general aspect as such and in its special aspect of self-praise, subjecting it to a deeper critical thinking, a fact that made it possible to discover, in fact, the true meanings – the essential ones of praise and the way of intercalating them with the other characteristic attributes of the human individual, in this way delimiting the praise in the following types: 1) false praise, 2) authentic praise, 3) positive praise, 4) negative praise, 5) sustainable praise and 6) praise unsustainable. As a conclusion of the analysis, we gave a new definition and a new interpretation, as well as new meanings to the well-known phrase „Self-praise doesn’t smell good” in the new formulation „self-praise smells good”.

Este bine cunoscută sintagma” Lauda de sine nu miroase a bine”. Dar dacă o supunem unei gândiri critice mai atente vom constata, că ea conţine infidel semnificaţia falsă a ceea ce vrea să desemneze, dar interpretat greşit de către o gândire superficială a celor mulţi. Să vedem ce este, de fapt, lauda? Care este originea şi care este semnificația ei ca atare?  Vom aprecia, că ea este legată nemijlocit şi obligatoriu de suportul şi deţinătorul ei – omul. Nu există omul nu există nici lauda ce ţine de el.

Omul se are pe sine prin sine ca laudă a sa Intrinsecă şi  reprezentant al sinelui, adică al sinelui laudei sale care este el însăşi.   Însă în lauda sa omul   se are nu numai ca creator de sine  dar şi ca creaţie , adică nu numai ca proprietate a sa, dar şi ca proprietate a Creatorlui său. Altfel spus, omul ca laudă a sa  va fi în cea mai mare măsură laudă a Creatorului. Din această cauză omul face ofrande laudative laudei primordiale care este Creatorul său. Prin urmare Creatorul se laudă pe sine prin reprezentarea creaţiei sale omul, adică prin lauda de sine a omului care este omul însăşi. În acelaşi timp omul ca proprietar parţial al persoanei sale şi creaţie a Creatorului său este capabil şi el să creeze  sine-stătător creaţii proprii, aparţinându-i nu numai lui dar prin el  şi Stăpânului său. De aceea  lauda omului este creaţia sa, produsul său  care în acest caz îi aparţine mai mult lui. Aşadar, creaţia omului  este lauda sa şi prin ea şi lauda Creatorului  în care el îşi află reprezentarea dar şi evoluarea. Aşadar  omul natural se prezintă sieşi ca o laudă prin însăşi naturaleţea sa ,  dar concomitent şi celor din jurul său.

Prin creaţiile sale omul se laudă permanent şi o face inconştient de atare  lucru. Oricum ar proceda el se laudă pe sine continuu, chiar şi atunci când o prezintă  fără a o exprima verbal.  Însă  acest lucru se întâmplă foarte rar ca el să nu să se  manifeste plenar în expresie verbală, pentru că altfel  nu ar fi el,  adică laudă a sa şi laudă Creatorului său. În acest fel cuvântul devine purtătorul fidel cel mai prolifice al laudei umane. Aşa se face că absolut toţi oamenii se laudă într-un fel sau altul verbal. Căci acolo unde cuvânt nu e nimic nu e. De aceea absolut toţi oamenii iubesc să se laude, căci lauda face parte din natura sa intrinsecă ca proprietar al sinelui , laudei sale, dar şi ca proprietate,   laudă a Cretorului său. Atare lucru îşi găseşte, deci explicaţie în manifestarea naturii umane şi a caracterelor primordiale investite în el de el singur, dar în principal de Creatorul său. Această situaţie  este absolut normală,  îndreptăţită şi aşteptată. Cei care condamnă pe oamenii care se laudă nu pătund, de fapt, ce este lauda, semnificaţia ei divină  şi de unde vine ea, fiind incorecţi în aprecieri şi judecăţile lor nedrepte. De aceea lauda ţăranului va fi munca şi roadele pământului şi ale lui pe care le obţine, lauda muncitorului vor fi instrumentele sale pe care le-a creat, lauda inventatorului va fi invenţia sa, lauda legiuitorului va fi legea sa, lauda scriitoruli va fi opera sa scrisă, lauda poetului vor fi poemele sale, lauda compozitorului – creaţiile sale muzicale, lauda pictorului – tablourile sale cromatice etc, etc.  ş.a.m.d.

În acest sens avem tot dreptul să spunem, că cu cât omul se laudă pe sine mai mult, cu atât deci, înseamnă, că el a creat mai mult, căci doar nu se laudă omul care nu face nimic şi nu produce şi creează nimic, deşi sunt şi de aceștia  însă foarte puţini.  Aşadar, toţi cei care creează se laudă pe sine într-un fel sau altul pe drept şi natural. În acelaşi timp odată ce toţi  iubesc lauda şi au tot dreptul să se laude şi deci şi  trebuie  să se laude faptul în sine nu exclude  posibilitatea necesară, utilă şi bine venită a  incursiunii criticii a  ceea ce semnifică lauda şi caracterul său. Deci, lauda nu exclude critica deoarece nu tot ceea ce creează omul este benefic, eficient , folositor adică nu tot este pozitiv.

Prin urmare aici îşi face loc critica care devine necesară,  fiind  nevoie de ea. Astfel odată ce lauda este plenipotențială totodată şi autentică trebuie de spus că există 1) laudă în pozitiv, atunci când  creatorul de valori  produce lucruri pozitive şi 2) laudă în negativ, atunci când el produce lucrări negative   crezând, de fapt, că face lucruri pozitive din care cauză se şi laudă. În arealul laudei în negativ foarte răspândită în lume îşi are locul de desfăşurare, de manifestare  şi de muncă  critica laudei. Dar pentru aceasta este nevoie de o gândire critică accentuată.

Ori, lauda în negativ poate ajunge la cote uluitoare /alarmante cu impact dezastruos nu numai pentru cei care  se laudă în negativ dar şi pentru toţi  din preajmă, inclusiv pentru toată lumea. Aici este necesară o gândire critică profundă capabilă să descifreze infrastructura logistică şi factuală şi să demaşte consecinţele acțiunii ei (exemplul este lauda în negativ (absolut negativă) a celor care  dau frâu liber  terorii, morţii şi  distrugerilor, care trag după sine confirmarea  adevărului consfințit  de următoarea sintagmă: omul ce seamănă aceea culege. Iar cei ce seamănă teroare şi moarte în lume  culeg în consecinţă teroare şi moarte consemnate de   realitatea pe care o trăieşte astăzi lumea întreagă).

Prin urmare vom deosebi 1) lauda falsă, atunci când omul se laudă, de fapt, cu  ceea ce nu a realizat defel, şi 2) lauda autentică, atunici când omul se laudă în negativ sau pozitiv. Cele gândite  aici ne dă dreptul să concluzionăm,  că însăşi Creatorul s-a lăudat pe sine,  atunci când a creat Universul inclusiv şi pe om, lauda Sa cea Magna fiind însăşi creaţiile Sale ca Tot Întreg, precum şi însăşi Isus Hristos când s-a lăudat pe sine prin  elaborarea  celei  mai înțelepte învăţături – Învăţătura creştină –  Învăţătura creştină fiind lauda Sa. Şi atunci de ce omul nu ar trebui să se laude şi el ca şi Creatorul  şi Învățătorul său  dacă o parte a Laudei lor este lauda sa proprie care este el însăşi şi creaţiile sale.

Ori, lauda  i-a fost hărăzită  omului prin ceea ce i-a dat să creeze Creatorul dar  şi învăţătorul său , prin acestea îndemnându-l să se laude şi pe sine ca creaţie a lor astfel să-i laude şi pe Creator şi pe Învăţătorul său.  Nu întâmplător Isus a cerut oamenilor  ca prima şi cea mai mare poruncă pentru ei să fie să-l iubească cu toată fiinţa şi cu toată inima pe Creator  şi deci prin el şi pe sine însăşi (vezi mai sus). Aşadar cu cât oamenii se vor lăuda mai mult cu  atât mai mult îl vor proslăvi şi lăuda şi  pe Creator şi pe Învăţătorul lor Isus Hristos şi   deci cu atât mai mult va fi mai bine şi pentru ei. De aceea  lauda trebuie promovată, încurajată, cultivată şi întreţinută, deoarece în definitiv lauda în negativ va fi criticată şi tot mai mult diminuată astfel în timp,  iar lauda în pozitiv înmulţită şi făcută mai puternică. Valabilitatea unei laude este determinată de valabilitatea,  adică sustenabilitatea ei în timp,  care trebuie concomitent susţinută şi demonstrată ca atare în urma gândirii critice în faţa căreia să-şi demonstreze adevărul şi în faţa căreia să-l şi-l apere.

Însă cel mai autentic examen  pe care trebuie să-şi  susţină lauda  sustenabilitatea este valabiitatea ei în timp, adică  este însăşi timpul. Deci, laudele autentice , adică toate laudele şi cele în negativ şi cele în pozitiv vor avea diferite grade de sustenabilitate în timp. Din acest punct de vedere laudele pot fi 1)absolut sustenabile şi 2) relativ sustenabile, adică vremelnic sustenabile şi 3) nesustenabile. Laudele în pozitiv sunt laudele  relativ sustenabile, adică sunt acelea care într-un  timp mai mult sau mai puţin scurt sau lung vor deveni nesustenabile sau incomplect sustenabile,  neefind eficiente prin ineficienţa creaţiilor care reprezintă laudele celor care le-au produs,  până la urmă   devenind complet nesustenabilie.

Laudele sustenabile sunt cele care ţin examenul timpului cât mai mult posibil. Iar laudele absolut sustenabile  sunt cele  reprezentate de adevărurile absolute ce ţin de primordial, cum sunt învăţăturile Creatorului identificate  cu El şi semnificația pe care o poartă absolut sustenabilă. Laudele absout nesustenabile sunt cele ce ţin de răul absolut – lauda în negativul absolut.

Prin urmare vom deosebi în cadrul laudelor în negativ aşa numitele laude în negatv relative. Ele alcătuiesc categoria celor care treptat,  însă totuşi într-un timp scurt devin nesustenabile, pentru că devin nesustenabile şi nevalabile creaţiile ca laude a celor care le produc. Astfel constatăm că spre deosebire de laudele relative în pozitiv, laudele în negativ întotdeauna devin nevalabile şi nesustenabile într-un timp mult mai scurt.

De aceea orice om care se laudă trebuie să-şi demonstreze valabilitatea şi sustenabilitatea ei asigurată de creaţiile/laudele ale respectivului individ pe care el trebuie în acest fel să le apere. Drept concluzie trebuie să deducem, că  cu cât oamenii se vor lăuda mai mult cu atât este mai bine – lucru  care înseamnă, că laudele în pozitiv  pot supraviețui laudelor  în negativ şi le poate domina,  deoarece foarte puţini  se vor lăuda cei care nu fac nimic şi nu realizează nimic. Din această cauză sintagma ”lauda de sine nu miroase a bine” este total greșită. Ea trebuie să fie înlocuită cu sintagma „ lauda de sine miroase a bine”.

© 2024 Petru Ababii. Responsabilitatea conținutului, interpretărilor și opiniilor exprimate revine exclusiv autorului