Home » e-Book Store » Cărţi în română » Artă » Literatură » Prima răscruce

Prima răscrucePlecă cu gândul în trecut, încercând să identifice prima răscruce. O găsi. Era departe în urmă cu câteva decenii. Atunci pe când era la Șimleul Silvaniei a început s-o roadă primul vierme. Se numea „Setea de Putere”. Aceasta și-a adus prieteni, lăcomia, invidia, ura. Toți la un loc au săpat mereu, mereu până i-au ajuns în suflet. Găurile făcute nu mai puteau fi astupate cu medicamente. Încet au preluat controlul asupra-i ținându-i sufletul captiv. Pe rând fiecare își făcea treaba cu multă măiestrie ajungând parte din viața ei. Îi ducea cu ea peste tot, ca pe niște prieteni dragi, hrănindui în fiecare clipă.

Zena avea o slăbiciune deosebită, pentru iubiții și soții prietenelor sale. La viața ei a divorțat și destrămat o grămadă de familii, fără nici cea mai mică remușcare sau jenă. Chiar era puțin sadică, nu avea nimic împotrivă, să fie prinsă în pat, dacă se poate asupra faptului. Iar cine i-a destăinuit Lolei o parte din viața sa amoroasă, om s-a făcut. Muncea sârguincios, zile și nopți până aflau toți cei implicați. Era expertă în lucruri de genul acesta.

Prima răscruce

Informații suplimentare

Versiunea

, ,

Prețul produselor este susceptibil la mici variații, datorită variației cursului valutar.
Cărțile în format digital (PDF, EPUB, MOBI pentru Kindle) comandate din acest magazin online se livrează prin email.
Cărțile în format tipărit și jucăriile comandate din acest magazin online se livrează exclusiv în România.
Comenzile care nu se plătesc în maximum 7 zile se anulează automat.
Costurile de transport pentru cărțile tipărite și jucării se vor plăti direct curierului, la primirea pachetului.

The price of products is susceptible to small variations due to the exchange rate fluctuation.
e-Books (PDF, EPUB, MOBI for Kindle) ordered on this online bookstore are delivered by email.
Printed books and toys ordered on this online bookstore are delivered exclusively in Romania.
Orders not paid within 7 days are automatically canceled.
The shipping costs for printed books and toys will be paid directly to the courier upon receipt of the package.

Le prix des produits est susceptible de varier légèrement en raison de la fluctuation du taux de change.
Les livres numériques (PDF, EPUB, MOBI pour Kindle) commandés sur cette librairie en ligne sont livrés par email.
Les livres imprimés et les jouets commandés sur cette librairie en ligne sont livrés exclusivement en Roumanie.
Les commandes non payées dans 7 jours sont automatiquement annulées.
Les frais de livraison pour les livres imprimés seront payés directement au transporteur dès réception du paquet.

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Fii primul care adaugi o recenzie la „Prima răscruce”

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *