În această primăvară, ori de câte ori a fost posibil, Ion a petrecut de obicei serile, după locul de muncă – rămânea de obicei la birou până la ora nouă – cu o scurtă plimbare, fie singur fie în compania unora dintre oficialii băncii, după care se ducea într-un local unde stătea la masa obisnuiţilor casei cu bărbaţi mai în vârstă în cea mai mare parte, până la unsprezece. Au fost însă şi excepții de la acest obicei, de exemplu când Ion era invitat de către directorul băncii (care îl respecta foarte mult pentru munca și seriozitatea sa) pentru a merge cu el la o plimbare cu mașina lui sau pentru a cina cu el în casa lui mare. Ion mergea, de asemenea, o dată pe săptămână, la o fată pe nume Elisa care era chelneriță într-o bodegă în fiecare noapte până târziu dimineața. În timpul zilei ea primea doar vizitatori în timp ce era încă în pat.
În acea seară, totuşi, – ziua a trecut repede, cu multă muncă grea și multe felicitări de ziua de naştere cu respect și prietenie – Ion a vrut să meargă direct acasă. În fiecare pauză din timpul zilei de lucru se gândise, fără să știe exact de ce, că apartamentul doamnei Gherghina ajunsese într-o mare dezordine după evenimentele din acea dimineață, și că el era cel care trebuia să facă ordine. Odată acea treabă terminată, orice urmă a acestor evenimente ar fi fost ștearsă și totul îşi va relua cursul anterior. În particular, nu avea motive să se teamă de cei trei funcţionari bancari, ei s-au cufundat din nou în hârţogăraia lor și nu părea să se fi schimbat în niciun fel. Ion i-a chemat pe fiecare dintre ei, separat sau împreună, în biroul său în acea zi doar pentru a-i verifica; de fiecare dată le-a dat drumul mulțumit.
La nouă și jumătate seara, când a ajuns din nou în fața clădirii în care locuia, a întâlnit un tânăr în ușă care stătea acolo cu picioarele în afară și fuma o pipă.
„Cine ești dumneata?” întrebă imediat Ion, apropiindu-se de fața băiatului, fiindu-i greu să-l vadă în lumina slabă din jur.
„Sunt fiul proprietarului, domnule„, răspunse băiatul, scoţând pipa din gură și făcând un pas într-o parte.
„Fiul proprietarului?” întrebă Ion, bătând nerăbdător în pământ cu vârful bastonului.
„Doriţi ceva, domnule? Doriţi să-l aduc pe tatăl meu?„
„Nu, nu„, spuse Ion, era ceva iertător în vocea lui, ca și cum băiatul l-ar fi rănit în vre-un fel și el îl scuza. „E în regulă„, spus el apoi, și îşi continuă drumul, dar înainte de începe să urce pe scări se mai întoarse încă o dată.
Ar fi putut merge direct în camera lui, dar întrucât vroia să vorbească cu doamna Grubach se duse direct la ușa ei și ciocăni. Ea era așezată la masă cu un ciorap tricotat în mână și o grămadă de ciorapi vechi în fața ei. Ion îşi ceru scuze, un pic jenat de vizita sa atât de târzie, dar doamna Gherghina a fost foarte prietenoasă și nu a vrut să audă nicio scuză, ea a dorit dintotdeauna să vorbească cu el, el știa foarte bine că este cel mai bun chiriaș şi favoritul ei. Ion se uită în jurul camerei, părea exact așa cum era de obicei, vasele pentru micul dejun care fuseseră pe masa de lângă fereastră în acea dimineață, erau deja îndepărtate. „Mâinile unei femei fac multe lucruri atunci când nimeni nu se uită„, se gândea, el ar fi spart cu siguranță toată vesela de acolo dacă ar fi încercat să o mute. Se uită la doamna Gherghina cu o oarecare recunoștință.
„De ce lucraţi atât de târziu?” întrebă el. Erau acum amândoi așezaţi la masă, și Ion îşi scufunda din când în când mâinile în grămada de ciorapi.
„Este mult de muncă,” spuse ea, „în timpul zilei sunt la dispoziţia locatarilor, astfel încât propriile mele treburi le pot rezolva doar seara.„
„Mă tem că v-am dat extrem de mult de lucru astăzi.”
„Cum adică, domnule C.?” întrebă ea, din ce în ce mai interesată și lăsând ciorapul în poală.
„Mă refer la oamenii care au fost aici în această dimineață.„
„Oh, înţeleg„, spuse ea, și-şi reluă pașnic activitatea, „n-a fost nicio problemă, nu în mod special.„
Ion privea în tăcere cum ea începuse din nou să tricoteze. Pare surprinsă de faptul că i-am menţionat, gândea el, ea crede că e nepotrivit din partea mea să fac o astfel de mențiune. Cu atât mai important era pentru mine să fac acest lucru. O femeie în vârstă este singura persoană cu care aş putea vorbi despre asta.
„Probabil că v-au cauzat ceva neplăceri„, spuse el, „dar aceasta nu se va mai întâmpla.„
„Nu, n-o să se mai întâmple„, este de acord ea, și îi zâmbeşte lui Ion într-un mod aproape îndurerat.
„Vreţi să spuneţi că este ceva serios?” întrebă Ion.
„Da„, spuse ea, mai ușor, „dar cel mai important lucru este că nu trebuie să o luaţi prea în serios. Sunt atât de multe lucruri groaznice care se întâmplă în lume! Întrucât sunteţi sincer cu mine, domnule C., admit că am ascultat un pic din ceea ce se s-a întâmplat pe la spatele ușii, și că cei doi polițiști mi-au spus de asemenea câte ceva. E vorba de fericirea dvs., și asta e ceva foarte aproape de inima mea, poate mai mult decât ar trebui să fie eu nefiind, la urma urmei, decât proprietăreasa dvs. Oricum, așa am auzit câte ceva, dar nu pot spune cu adevărat că este vorba despre ceva foarte serios. Nu. Dvs. aţi fost arestat, dar nu este la fel ca atunci când este arestat un hoț. Dacă aţi fi fost arestat în același mod ca și un hoț, atunci ar fi fost de rău, dar o arestare ca aceasta …. Mi se pare că e ceva foarte complicat – iertaţi-mă dacă spun ceva stupid -. ceva foarte complicat pe care eu nu îl înțeleg, dar ceva care nu prea are nevoie să fie înțeles oricum.„
„Nu e nimic stupid în ceea ce aţi spus, doamna Gherghina, sau cel puțin eu parțial sunt de acord cu dvs., numai că modul în care eu judec totul este mai dur decât dvs., și cred că nu e numai ceva complicat, ci pur și simplu un scandal fără noimă. Am fost pe neașteptate implicat, asta e ceea ce s-a întâmplat. Dacă m-aș fi ridicat imediat ce m-am trezit, fără să mă las derutat de faptul că Ana nu era acolo, dacă m-aș fi sculat și nu aş fi acordat nicio atenţie nimănui care mi-ar fi stat în cale și aş fi venit direct la dvs., dacă aș fi făcut ceva de genul să iau micul dejun în bucătărie ca o excepție, cerându-vă să îmi aduceţi hainele din camera mea, pe scurt, dacă m-aș fi comportat rațional, atunci nimic din toate acestea nu s-ar fi întâmplat, tot ce urma să se întâmple nu ar mai fi existat. Oamenii sunt adesea nepregătiţi. În bancă, de exemplu, eu sunt bine pregătit, nimic din toate astea nu mi s-ar fi putut întâmpla acolo, am propriul meu asistent acolo, există telefoane pentru apeluri interne și externe în fața mea pe birou, primesc continuu vizite de la oameni, reprezentanți, oficiali, dar în afară de asta, şi cel mai important, sunt mereu ocupat cu munca mea, asta înseamnă că sunt întotdeauna în alertă, ar fi chiar o plăcere pentru mine să mă confrunt cu ceva de genul acesta. Dar acum s-a terminat cu asta, și nu mai vreau nici măcar să mai vorbesc despre asta, doar am vrut să aud ceea ce gândiţi dvs., ca o femeie sensibilă, despre toate astea, iar eu sunt foarte bucuros să aud că suntem de acord. Acum trebuie să-mi daţi mâna, un astfel de acord trebuie să fie confirmat cu o strângere de mână.„
Va da mâna cu mine? Inspectorul nu mi-a strând mâna, se gândi el, și se uită la femeie diferit faţă de mai înainte, examinând-o. Ea se ridică, așa cum se ridicase şi el în picioare, și şi-a dat seama, ea nu a fost în măsură să înțeleagă tot ceea ce i-a spus Ion. Ca urmare ea i-a spus ceva ce cu siguranţă nu intenționa și cu siguranță nu era adecvat.
„Nu o luaţi în serios aşa de tare, domnule C.„, spuse ea, cu lacrimi în glas și, desigur, uită de strângerea de mână.
„Nu știam că o iau în serios aşa de tare„, spuse Ion, cu o senzație bruscă de oboseală și dându-şi seama că conta foarte puţin că această femeie a fost de acord cu el. Înainte de a ieşi pe ușă întrebă: „Este domnișoara Bălănescu acasă?„
„Nu„, spuse doamna Gherghina, zâmbind în timp ce răspundea sec, adăugând cu delicateţe. „E la teatru. Aţi vrea să o vedeţi? Să-i transmit un mesaj?„
„Eu, ăă, am vrut doar să schimb câteva cuvinte cu ea.”
„Mi-e teamă că nu știu când vine acasă. De obicei, se întoarce târziu atunci când vine de la teatru.„
„Chiar nu contează„, declară Ion în timp ce se îndrepta spre uşă cu capul plecat ca să plece, „am vrut doar să-i prezint scuzele mele pentru utilizarea camerei ei de astăzi.„
„Nu este nevoie, domnule C., sunteţi prea scrupulos, tânăra nu știe nimic despre asta, ea este plecată de acasă de azi dimineață și totul a fost repus în ordine, puteți vedea cu ochii dvs.” Şi deschise ușa de la camera domnișoarei Bălănescu.
„Mulțumesc, vă cred pe cuvânt„, declară Ion, dar merse totuși până la ușa deschisă. Luna strălucea liniștită în camera fără lumina aprinsă. Cât putea el să vadă, totul era într-adevăr la locul lui, bluza nu mai era agățată de mânerul ferestrei. Pernele pe pat păreau remarcabil de burduşite aşa cum se vedea în lumina slabă a lunii. „Domnişoara Bălănescu ajunge adesea târziu acasă„, spuse Ion, uitându-se la doamna Gherghina ca și cum asta ar fi fost responsabilitatea ei.
„Aşa sunt tinerii!” spuse doamna Gherghina ca să se scuze.
„Desigur, desigur„, spuse Ion, „dar se poate ajunge prea departe.„
„Da, este posibil„, spuse doamna Gherghina, „aveţi dreptate, domnule C. Posibil şi în acest caz. Eu cu siguranță nu aş vrea să spun ceva urât despre domnișoara Bălănescu, este o fată dulce, prietenoasă, ordonată, punctuală, muncește din greu, apreciez toate acestea foarte mult, dar un lucru este adevărat, ar trebui să aibă mai multă mândrie, să fie un pic mai reţinută. De două ori în această lună deja, pe partea cealaltă a străzii, am văzut-o de fiecare dată cu un domn diferit. Mie chiar nu-mi place să spun asta, dvs. sunteţi singurul căruia i-am spus acest lucru, domnule C., jur pe Dumnezeu, nu am de ales şi va trebui să stau de vorbă cu domnișoara Bălănescu în această privinţă. Și nu e singurul lucru despre ea pentru care sunt îngrijorat.„
„Doamnă Gherghina, sunteți pe un drum foarte greșit„, spuse Ion, atât de supărat încât abia se reţinea, „și în plus ați înțeles greșit ce spuneam despre domnișoara Bălănescu, nu asta am vrut să spun. De fapt, vă atenţionez cât se poate de clar să nu-i ziceţi nimic, greșiţi foarte mult, o știu că domnișoara Bălănescu foarte bine și nu există nimic adevărat în ceea ce spuneţi. Dar poate merg prea departe, nu am de gând să vă stau în cale, spuneţi-i orice credeți de cuviință. Noapte bună.„
„Domnule C.„, spuse doamna Gherghina ca și cum l-ar fi rugat ceva, grăbindu-se spre uşa pe care el deja o deschisese, „Nu vreau să vorbesc deloc cu domnișoara Bălănescu, nu încă, bineînțeles că voi continuă să stau cu ochii pe ea, iar dvs. sunteţi singurul căruia i-am spus ceea ce știu. Și este, la urma urmei, ceva cu care toată lumea care închiriază camere are de-a face dacă doreşte să îşi păstreze casa decent, asta e tot ce încerc să fac.„
„Decenţă!” strigă Ion prin crăpătura ușii, „Dacă doriți să păstrați casa decent va trebui mai întâi să-mi daţi chiar mie un preaviz.” Apoi trânti ușa, auzi o uşoară ciocănitură în uşă dar nu-i dădu nicio atenție.
(Traducere şi adaptare după Der Process, de Franz Kafka)
Lasă un răspuns