Nu simțea deloc nevoia de a merge la culcare, așa că decise să rămână treaz, iar acest lucru îi va oferi, de asemenea, șansa de a afla când ar ajunge acasă domnișoara Bălănescu. Poate că încă ar mai fi posibil, chiar dacă un pic nepotrivit, să schimbe câteva cuvinte cu ea. În timp ce sta acolo la fereastră, apăsându-şi cu mâinile ochii obosiți, se gândi un moment chiar să o pedepsească pe doamna Gherghina convingând-o pe domnișoara Bălănescu să plece şi ea în același timp cu el. Dar îşi dădu seama imediat că ar fi șocant de excesiv, și că va exista chiar suspiciunea că el s-a mutat din cauza incidentelor din acea dimineață. Nimic nu ar fi fost mai lipsit de sens și, mai presus de toate, mai inutil și de dispreț.
După ce obosi privind spre strada goală, deschise ușor ușa spre camera de zi, astfel încât să poată vedea pe oricine ar fi intrat în apartament de acolo de unde era aşezat pe canapea. Se făcu comod, fumând în liniște un trabuc, până aproape de ora unsprezece. Nu era în stare să reziste mai mult, astfel încât făcu câţiva paşi pe hol ca și cum astfel ar putea să o facă pe domişoara Bălănescu să ajungă mai devreme. Nu îl interesa în mod deosebit, nici măcar nu îşi aminti cum arăta, dar acum vroia să vorbească cu ea și îl irita faptul că ea vine acasă aşa de târziu, ceea ce făcea ca această zi să fie plină de neliniște și tulburare până la finele ei. Era d asemenea şi vina ei faptul că el nu cinat în această seară și că nu a putut să o viziteze Elisa aşa cum ar fi dorit. Încă putea rezolva ambele aceste probleme, dacă s-ar fi dus la bodega unde lucrează Elisa. Intenţiona să ducă oricum după discuția cu domnișoara Bălănescu.
Trecuse deja de unsprezece și jumătate când cineva se auzi pe scări. Ion, care era pierdut în gândurile sale pe hol plimbându-se în sus şi în jos tare ca și cum ar fi fost în propria lui cameră, fugi în spatele ușii lui. Domnișoara Bălănescu intră în apartament. Tremurând, trase de un șal de mătase de pe umerii ei subțiri şi încuie ușa. În clipa următoare ea va merge cu siguranță în camera ei, unde Ion nu va mai putea să intervină în miez de noapte; însemna că va trebui să vorbească cu ea acum, dar din păcate el nu aprinsese lumina în camera lui, astfel încât atunci când ar fi ieșit din întuneric ar fi dat impresia unui atacator speriind-o cu siguranță. Nu era deci timp de pierdut astfel încât, fără altă alternativă, el șopti prin crăpătura ușii sale,
„Domnişoară Bălănescu.” Sună ca şi cum s-ar fi rugat de ea, nu ca un apel.
„Este cineva acolo?” întrebă domnișoara Bălănescu, privind în jur cu ochii larg deschiși.
„Eu sunt„, spuse Ion și ieși din camera lui.
„Oh, domnule C.!” spuse domnișoara Bălănescu cu un zâmbet. „Bună seara„, și îi dădu mâna.
„Vroiam să discut ceva cu dvs., dacă îmi permiteţi?„
„Acum?” întrebă domnișoara Bălănescu, „Trebuie neapărat acum? Este un pic ciudat, nu-i așa?„
„V-am așteptat de la ora nouă.„
„Ei bine, am fost la teatru, nu știam nimic despre faptul că mă aşteptaţi.„
„Motivul pentru care trebuie să vorbesc cu dvs. s-a ivit abia astăzi”
„Înţeleg, ei bine, nu văd de ce nu, cred, deşi sunt atât de obosită că pic de somn. Veniţi în camera mea timp de câteva minute, în acest caz. Cu siguranță nu putem vorbi aici, am trezi pe toată lumea și cred că ar fi mai neplăcut pentru noi decât pentru ei. Așteptaţi aici până aprind lumina în camera mea, şi apoi stingeţi lumina de aici.„
Ion făcu aşa cum i se spuse, şi chiar așteptă până când domnișoara Bălănescu ieși din camera ei și îl invită în linişte încă o dată să intre.
„Staţi jos„, spuse ea, indicând sofaua, în timp ce ea însăși rămase în picioare în ciuda oboselii de care vorbise; nici măcar nu îşi scoase pălăria, care era mică dar decorată cu o abundenţă de flori. „Deci, ce doriţi? Sunt foarte curioasă.” Îşi încrucişă ușor picioarele.
„Mă aștept să spuneţi,” începu Ion, „că problema nu este cu adevărat atât de urgentă și nu e nevoie să vorbim despre asta acum, dar …„
„Nu ascult niciodată introducerile„, spuse domnișoara Bălănescu.
„Asta face treaba mult mai ușoară„, spuse Ion. „În această dimineață, într-o anumită măsură din vina mea, camera dvs. a fost deranjată un pic, aceasta s-a întâmplat din cauza unor oameni pe care nu îi știam și împotriva voinței mele, dar, după cum am spus, din vina mea, şi am vrut să-mi cer scuze pentru asta „.
„Camera mea?” întrebă domnișoara Bălănescu, și în loc să privească prin cameră îl examină mai atent pe Ion.
„Este adevărat„, spuse Ion, și acum, pentru prima dată, se priviră în ochi, „nu există niciun motiv pentru a spune exact cum s-a întâmplat aceasta.”
„Dar tocmai asta e interesant„, spuse domnișoara Bălănescu.
„Nu„, spuse Ion.
„Ei bine, atunci„, spuse domnișoara Bălănescu, „Nu vreau să aflu cu orice preţ secretele altora, dacă insistaţi că este neimportant nu voi insista. Sunt foarte fericită să vă iert pentru asta, așa cum doriţi, mai ales că nu văd nimic deranjat.” Cu mâna lipită de șold, ea făcut un tur în jurul camerei. În dreptul fotografiilor se opri. „Uită-te la asta!” strigă ea. „Fotografiile mele într-adevăr au fost deranjate. Oh, e oribil. Cineva într-adevăr a fost în camera mea fără permisiune.” Ion dădu din cap, și în liniște îl blestemă pe Caciuc care lucra la banca lui și care era mereu activ, făcând de multe ori lucruri fără niciun scop. „Este ciudat„, spuse domnișoara Bălănescu „că eu sunt obligată să vă interzic să faceţi ceva ce ar trebui să vă fi interzis dvs. înşivă să faceţi, și anume să veniţi în camera mea atunci când eu nu sunt aici.„
„Dar pot să vă explic„, spuse Ion, și se duse lângă ea la fotografii, „nu eu am fost cel care a deranjat fotografiile dvs., dar pentru că nu mă credeţi va trebui să vă spun că comisia de investigare a adus aici trei angajați ai băncii cu ei, unul dintre ei trebuie să fi atins fotografiile dvs. și, de îndată ce voi avea ocazia, voi cere să fie demis de la bancă. Da, a existat o comisie de investigare aici „, adăugă Ion, în timp ce tânăra se uita la el întrebător.
„Din cauza dvs?” întrebă ea.
„Da,” răspunse Ion.
„Nu se poate!” strigă domnişoara izbucnind în râs.
„Da, aşa e„, spuse Ion, „acum mă credeţi că sunt nevinovat, nu-i așa?„
„Ei bine, nevinovat …„, spuse domnişoara, „Nu vreau să încep să fac nicio afirmaţie care ar putea avea consecințe grave, eu nu prea vă cunosc la urma urmei, înseamnă că au de-a face cu un crimă gravă dacă au trimis o comisie de investigare. Dar nu sunteţi închis acum – cel puțin aşa cred, că nu aţi evadat din închisoare, având în vedere că păreţi destul de calm -, astfel încât nu cred că aţi săvârşit o astfel de infracțiune.„
„Da„, spuse Ion, „dar s-ar putea ca această comisie de investigare să vadă că sunt nevinovat, sau cel puţin nu atât de vinovat pe cât s-a presupus.„
„Da, asta e cu siguranță o posibilitate„, declară domnișoara Bălănescu, care părea foarte interesată.
„Ascultaţi„, spuse Ion, „nu aveţi multă experiență în probleme juridice.„
„Aşa e, nu am„, spuse domnișoara Bălănescu, „și de multe ori am regretat, întrucât aș vrea să știu totul și sunt foarte interesată de probleme juridice. E ceva deosebit de atractiv despre legislaţie, nu-i aşa? Dar îmi voi perfecționa cu siguranță cunoștințele în acest domeniu, pentru că luna viitoare încep să lucrez într-un birou de avocat.„
„E foarte bine„, spuse Ion, „asta înseamnă că veți fi în măsură să mă ajutaţi cât de cât cu procesul meu.”
„Este o posibilitate„, spuse domnișoara Bălănescu, „de ce nu? Îmi place să folosesc ceea ce știu.„
„Vorbesc foarte serios„, spuse Ion, „sau, cel puțin, jumătate în serios, ca tine. Această problemă este prea mică pentru a apela la un avocat, dar aş putea putea apela la cineva care să-mi dea sfaturi.„
„Da, dar dacă am să-ți dau sfaturi va trebui să știu despre ce este vorba„, spuse domnișoara Bălănescu.
„Asta e exact problema mea„, spuse Ion, „cp nici eu nu știu.”
„Deci aţi glumit pe seama mea, atunci„, spuse domnișoara Bălănescu extrem de dezamăgită, „chiar nu ar trebui să faceţi așa ceva la ora asta din noapte.” Și se îndepărtă de fotografiile lângă care stătuseră atât de mult timp împreună.
„Domnişoara Bălănescu, nu„, spuse Ion, „Nu glumesc pe seama dvs.. Vă rog credeţi-mă! V-am spus deja tot ce știu. Mai mult decât știu, de fapt, întrucât de fapt nu a fost chiar o comisie de investigare, aşa doar am numit-o eu pentru că nu știu cum altceva să o numesc. Nu a fost niciun interogatoriu, am fost pur și simplu arestat, dar de o comisie.„
Domnișoara Bürstner se așeză pe sofa și râse din nou. „Cum a fost atunci?” întrebă ea.
„A fost groaznic„, spuse Ion, deși mintea lui nu mai era la subiectul ăsta, acum era cu totul absorbit de priveliştea domnișoarei Bălănescu, care îşi sprijinea bărbia întinsă într-o mână cu cotul pe perna sofalei, și mângâindu-şi lent șoldul cu cealaltă mână.
„Asta-i prea vag„, spus domnișoara Bălănescu.
„Ce-i prea vag?” întrebă Ion. Apoi îşi aminti și întrebă: „Vrei să-ți arăt cum a fost?” Ar fi vrut să se mişte într-un fel, dar nu vroia să plece.
„Sunt deja obosită„, spuse domnișoara Bălănescu.
„Aţi ajuns acasă atât de târziu”, spuse Ion.
„Acum ați început să-mi faceţi reproşuri. Ei bine, cred că o merit, fiindcă nu ar fi trebuit să vă las aici de la început, oricum se pare că nu era necesar.„
„Oh, ba era necesar, veți vedea acum cât de important este„, spuse Ion. „Pot să mut această noptieră și să o pun aici?„
„Ce vreţi să faceţi?” spuse domnișoara Bălănescu. „Desigur că nu vă dau voie!„
„În acest caz ăsta nu vă pot arăta„, spuse Ion, destul de supărat, ca și cum domnișoara Bălănescu l-ar fi ofensat într-un mod de neînțeles.
„Bine, atunci, dacă aveţi nevoie de ea pentru a arăta ce vreţi să spuneţi, puteţi să o luaţi„, spuse domnișoara Bălănescu, iar după o scurtă pauză adăugă cu o voce slabă: „Sunt atât de obosită încât permit mai mult decât ar trebui.„
Ion puse noptiera în mijlocul camerei și se așeză în spatele ei. „Trebuie să vă faceţi o idee bună despre unde se găseau oamenii, este foarte interesant. Eu sunt inspectorul, stând acolo pe cufăr sunt doi polițiști, în picioare lângă fotografii stau trei tineri. Agățată pe mânerul ferestrei este o bluză de culoare albă – trebuia doar să menționez asta. Şi acum începe. Ah, da, m-am uitat pe mine, cea mai importantă persoană din toată povestea, așa eu stau aici în fața mesei… Inspectorul stă extrem de confortabil cu picioarele încrucișate și brațul odihnindu-se pe pe spătarul de aici ca un trântor. Și acum chiar începe. Inspectorul mă cheamă ca şi cum ar fi trebuit să mă trezească, în fapt el striga la mine, mă tem, dacă nu m-am făcut prea clar pentru tine va trebui să strig şi eu la fel, a strigat doar decât numele meu.” Domnișoara Bălănescu, râzând în timp ce asculta, duse degetul arătător la gură, făcându-i semn lui Ion să nu strige, dar era prea târziu. Ion era prea absorbit de rolul său și strigă încet, „Ion C.!„. Nu a fost suficient de tare pentru a părea amenințător dar, cu toate acestea, strigătul părea treptat să se răspândească peste tot în jurul camerei.
S-a auzit o serie de ciocănituri tare, scurte și regulate la ușa camerei alăturate. Domnișoara Bălănescu se albi la faţă și îşi duse mâna la inimă. Ion era foarte surprins, astfel încât pe moment el era incapabil să se gândească la altceva decât la evenimentele din acea dimineață și la fata pentru care făcea demonstraţia. Îşi reveni din nemişcare şi fugi şa domnișoara Bălănescu luându-i mâna.
„Nu vă temeţi„, șopti, „voi avea eu grijă de totul. Dar cine poate fi? E doar camera de zi alături, nimeni nu doarme acolo.„
„Ba da„, șopti domnișoara Bălănescu în urechea lui Ion, „un nepot al doamnei Gherghina, un căpitan în armată, doarme acolo începând de ieri. Nu e altă cameră liberă. Am uitat asta. De ce a trebuit să strigaţi așa? M-aţi supărat foarte tare.„
„Nu aveţi niciun motiv să vă supăraţi„, spuse Ion, și, cum ea se întinsese înapoi pe pernă, o sărută pe frunte.
„Duceţi-vă, plecaţi„, spuse ea, grăbindu-se să se ridice, „ieşiţi, duceţi-vă, ce vreţi, el asculta la ușă, poate auzi totul. Îmi faceţi atât de multe probleme!„
„Nu voi pleca„, spuse Ion, „până când nu v-ați calmat cât de cât. Veniţi în celălalt colț al camerei, el nu va putea să ne audă acolo.” Ea îl lăsă să o ducă acolo. „Nu uitaţi„, spuse el, „deși acest lucru ar putea fi neplăcut pentru dvs. nu sunteţi în niciun pericol real. Știţi cât de mult respect are doamna Gherghina pentru mine, ea e cea care va lua orice decizie în această problemă, mai ales acest căpitan este nepotul ei, dar ea crede tot ce îi spun fără să se îndoiască. În plus, ea a împrumutat o sumă mare de bani de la mine ceea ce o face dependentă de mine. Eu voi confirma orice explicaţie aţi dori să daţi în legătură cu faptul că noi suntem împreună aici, oricât de nepotrivită ar putea fi, și vă garantez că doamna Gherghina nu numai că va prelua această explicație în public, dar o va şi crede cu adevărat și sincer. Nu aveţi niciun motiv să mă trataţi astfel. Dacă doriţi să se creadă că v-am atacat atunci doamna Gherghina va fi informată în acest sens și ea va crede chiar și fără a-şi pierde încrederea în mine, așa de mult respect are pentru mine.„
Domnișoara Bălănescu se uita în podea, în fața ei, liniştită şi gânditoare.
„De ce nu ar crede doamna Gherghina că v-am atacat?” adăugă Ion. Se uită la părul ei din fața lui, despletit, curgând în jos răsucit, roșcat și ferm. Credea că ea se uită la el, dar fără a-şi schimba atitudinea, ea spuse:
„Iertaţi-mă, dar surpriza ciocănitului a fost cea care mi-a speriat atât de mult, nu atât consecințele prezenţei căpitanului. Era aşa de liniște după ce aţi strigat, iar apoi a fost bătaia, asta m-a şocat aşa de tare, iar eu stăteam chiar lângă ușă, bătaia era chiar lângă mine. Vă mulțumesc pentru sugestiile dumneavoastră, dar nu pot să le accept. Pot să îmi asum responsabilitatea pentru tot ce se întâmplă în camera mea, și asta e valabil cu oricine. Sunt surprins că nu vă daţi seama cât de jignitoare sunt sugestiile dvs. și ce implică ele pentru mine, deși recunosc cu siguranță bunele dvs. intenţii. Dar acum vă rog să plecaţi, să mă lăsaţi în pace, e nevoie ca dvs. acum să plecaţi chiar mai mult decât mai devreme. Cele câteva minute pe care le-aţi cerut au ajuns la o jumătate de oră, peste o jumătate de oră acum .” Ion o apucă de mână, și apoi de încheietura mâinii,
„Nu sunteţi supărată pe mine, sper?” spuse el. Ea îşi trase mâna și răspunse:
„Nu, nu, nu mă supăr niciodată pe nimeni.” El o apucă de încheietura mâinii din nou, ea îl toleră acum și, în acest fel, îl duse la ușă. El chiar intenționa să plece. Dar când ajunse la ușă se opri ca și cum nu s-ar fi așteptat să găsească o ușă acolo, domnișoara Bălănescu profită de acel moment pentru -şi elibera mîna, deschide ușa, se strecură în hol și îi spuse ușor lui Ion de acolo,
„Acuma, veniţi, vă rog. Uite,” arătă spre ușa căpitanului pe sub care se strecura o lumină strălucitoare, „a aprins lumina şi râde de noi.„
„Bine, vin„, spuse Ion, se duse la ea, o apucă, o sărută pe gură și apoi pe toată fața ei ca un animal însetat soarb însetat când în cele din urmă dă de apă. În cele din urmă o sărută pe gât și pe umeri, buzele lui rămânând lipite de pielea ei o lungă perioadă de timp. Nu privi în sus până când nu auzi un zgomot din camera căpitanului.
„Mă duc acum„, spuse el, vru să să i se adreseze domnișoarei Bălănescu pe numele ei mic, dar nu-l cunoaștea. Ea dădu din cap obosită, îi oferi mâna să o sărute întorcându-se ca și cum nu ar fi ştitut ce făcea, și se întoarse în camera ei cu capul plecat. La scurt timp după aceasta, Ion era culcat în patul lui. Foarte curând adormi, dar înainte de asta se gândi o vreme la comportamentul lui, era mulțumit de el, dar spre surpriza lui nu pe deplin; era serios îngrijorat pentru domnișoara Bălănescu din cauza căpitanului.
(Traducere şi adaptare după Der Process, de Franz Kafka)
Lasă un răspuns