Home » Articole » RO » Artă » Literatură » Procesul » 009. Procesul – Interogatoriile – Discursul

009. Procesul – Interogatoriile – Discursul

postat în: Procesul 0

Procesul

Oamenii din rândul din față se uită la el, cu o tensiune aşa de mare pe chipurile lor că el se uită înapoi la ei pentru un timp. Fiecare dintre ei era un om bătrân, unii dintre ei cu bărbi albe. Ar putea ei să fie, probabil, grupul de bază care ar putea determina atitudinea întregii adunări într-un fel sau altul? Aceştia erau scufundaţi într-o stare de nemișcare în timp ce Ion îşi ţinea discursul, probabil că nu ar fi putut să-i scoată din această pasivitate nici măcar atunci când judecătorul era umilit.

Ce s-a întâmplat cu mine“, continuă Ion, cu mai puțină vigoare de data aceasta, scanând continuu fețele din primul rând, iar aceasta îl fpcea să pară oarecum nervos și distras, “ceea ce s-a întâmplat cu mine nu este doar un caz izolat. Dacă ar fi fost, nu ar fi prea important, deoarece nu este foarte important pentru mine, dar este un simptom al procedurilor care se desfășoară împotriva multora. În numele lor stau eu aici, acum , nu numai pentru mine.

Fără să fi avut intenția, el ridică vocea. Undeva în sala, cineva ridică mâinile și îl aplaudă strigând:

Bravo! De ce nu, atunci? Bravo! Din nou spun, Bravo!

Unii dintre oamenii din primul rând mormăiră în bărbile lor, niciunul dintre ei se uitară în jur pentru a vedea cine strigă. Nici măcar Ion nu îi acordă nicio importanță, dar îi ridică moralul; nu mai credea acum deloc necesar ca toți cei din sală să-l aplaude, era de ajuns dacă majoritatea dintre ei au început să se gândească la problemă, chiar dacă doar câte unul dintre ei, din când în când, era convins.

Nu încerc să fie am succes ca orator“, declară Ion apoi, “asta e, probabil mai mult decât sunt în stare oricum. Sunt sigur că judecătorul de instrucție poate vorbi mult mai bine decât mine, aceasta este parte din treaba lui, în fond. Tot ce vreau este o discuție publică a unei erori publice. Fiţi atenţi: cu zece zile în urmă am fost plasat sub arest, arestarea în sine este ceva care mă face să râd dar asta este altă problemă. Au venit pentru mine dimineața, când eram încă în pat. Poate ordinul a fost dat să-l aresteze pe zugrav -. ceea ce pare posibil după ce a spus judecătorul – cineva care este la fel de nevinovat ca şi mine, dar eu am fost cel ales. Erau doi polițiști huligani care au ocupat camera de alături. Nu puteau fi luate măsuri de precauție mai bune dacă aș fi fost un hoț periculos. Și aceşti polițiști s-au purtat ca nişte lepădături fără scrupule, m-au îmbolnăvit cu vorbăria lor, au vrut şpagă, au vrut să mă păcălească să le dau hainele mele, au vrut bani, chipurile ca să-mi aducă micul dejun, dupa ce au mâncat ostentativ în faţa mea propriul meu mic dejun. Și ca şi cum nu ar fi fost suficient, am fost condus în fața inspectorului într-o altă cameră. Aceasta este camera unei doamne pentru care am o mulțime de respect, și am fost nevoit să privesc în timp ce inspectorul și polițiștii au făcut destulă mizerie în această cameră din cauza mea, deși nu în niciun fel vina mea. Nu mi-a fost ușor să rămână calm, dar am reușit și am fost complet calm când l-am întrebat pe inspector de ce am fost arestat. Dacă ar fi fost aici, el ar trebui să confirme ceea ce spun eu. Parcă-l văd şi acum, stând pe scaunul care aparține doamnei pe care am menționat-o – o imagine de aroganță stupidă. Ce credeţi că a răspuns? Ceea ce mi-a spus, domnilor, a fost practic nimic; poate el într-adevăr nu știa nimic, m-a pus sub arest și a fost suficient pentru el. De fapt, el a făcut mai mult decât atât, a adus trei angajați inferiori de la banca unde lucrez în camera doamnei; aceştia s-au uitat tot timpul la fotografiile care aparţineau doamnei și au făcut mizerie. Nu a fost, desigur, niciun alt motiv pentru aducerea acestor angajați; ei s-au aşteptat, ca şi în cazul proprietăresei mele și a servitoarei ei, ca toţi aceştia să răspândească vestea arestării mele și astfel să deterioreze reputatia mea publică, și în particular să mă facă să decad din poziția mea la bancă. Ei bine, nu au reușit în niciun fel, nici cât de cât, nici măcar cu proprietăreasa mea, care este o persoană destul de simplă – și vă voi da aici numele ei cu profund respect, numele ei este doamna Gherghina – chiar şi doamna Gherghina a înțeles suficient pentru a vedea că o arestare ca aceasta nu are nicio semnificație mai mult decât un atac pe stradă a unor tineri golani. Repet, toată această afacere nu mi-a provocat nimic altceva decât neplăceri și iritare temporară, dar ar fi putut avea şi unele consecințe mult mai grave.

Ion se opri brusc aici și se uită la judecător, care nu spunea nimic. I se păru că observă că judecătorul face cu ochiul cuiva din mulțime. Ion zâmbi și spuse:

Iar acum judecătorul, chiar lângă mine, face un semn secret cuiva dintre voi. Pare a fi cineva dintre voi care primeşte instrucţiuni de aici de sus. Nu știu dacă semnul este destinat unor izbucniri de huiduieli sau aplauze, dar voi rezista tentaţiei de a încerca să ghicesc sensul prea devreme. Chiar nu contează pentru mine, iar eu îi dau înălțimeii sale judecătorul permisiunea și public să termine cu semnele secretecătre subordonatul său plătit de acolo de jos și să îi dea ordine prin cuvinte dacă doreşte; “Huiduie acum”, iar data viitoare “Aplaudă acum!“.

Fie din jenă sau din nerăbdare, judecătorul se foia înainte și înapoi pe scaunul lui. Omul din spatele lui, cu care acesta vorbise mai devreme, se aplecă în față din nou, pentru a-i spune câteva cuvinte generale de încurajare sau pentru a-i da vreun sfat. Sub ei în sală oamenii vorbeau între ei în liniște, dar cu însuflețire. Cele două grupări care mai devreme păreau a avea opinii puternic opuse, acum începuseră să se amestece, câteva persoane arătau spre Ion, altele spre judecător. Aerul din cameră era înceţoşat și extrem de apăsător, cei care erau în picioare mai departe cu greu puteau fi chiar văzuţi. Atmosfera se pare că era chiar mai dernajantă pentru cei de la galerie, fiind forțați să întrebe în şoaptă pe ceilalţi participanți la adunare să le spună exact ce se întâmplă, deși priveau timid către judecător. Răspunsurile erau primite tot în şoaptă, de după câte o mână dusă la gură.

Am terminat aproape ceea ce aveam de spus“, declară Ion, și cum nu era niciun clopoţel lovi biroul cu pumnul într-un mod care îi sperie pe judecător și consilierul său și îi făcu să se privească între ei. “Nimic din toate acestea nu mă îngrijorează, și, prin urmare, sunt în măsură să fac o evaluare calmă a situaţiei, și, presupunând că această așa-numita curte este de importanță reală, va fi foarte mult in avantajul dvs. să ascultaţi ceea ce am de spus. Dacă doriți să comentaţi ceea ce spun, vă rog să nu ezitaţi să mi le transmiteţi în scris, nu am timp de pierdut și voi pleca în curând.

S-a făcut imediat tăcere, ceea ce i-a demonstrat lui Ion cât de bine a controlat el mulțimea. Nu au existat strigăte printre ei ca la început, nici măcar nu a aplaudat nimeni, dar facă nu erau deja convinşi păreau oricum foarte aproape de a fi. Ion era mulţumit de tensiunea care se crease printre oamenii de acolo în timp ce îl ascultaseră, un foșnet crescut din tăcere care era mai mult decât revigorant decât aplauzele cele mai extatice posibil.

Nu există nicio îndoială,” spuse el liniștit, “că există o anumită organizație uriaşă care hotărăşte ce să spună această instanță. În cazul meu aceasta include arestarea mea și interogarea mea de astăzi aici, o organizație care angajează polițiști care pot fi mituiţi, inspectori și judecători idioţi despre care nu se poate spune nimic de bine decât poate faptul că nu sunt la fel de aroganţi ca alţii. Această organizație menține chiar un sistem judiciar la nivel înalt, împreună cu coada sa de funcționari nenumăraţi, cărturari, polițiști și toţi ceilalţi asistenți de care este nevoie, poate chiar şi călăi și torționari. Nu mă tem să folosesc aceste cuvinte. Și care este scopul acestei organizații, domnilor? Scopul ei este să aresteze oameni nevinovați și să dea drumul urmăririlor penale fără sens împotriva lor, care, la fel ca în cazul meu, nu duc la niciun rezultat. Cum putem evita ca funcţionărimea să devină profund coruptă, atunci când totul este lipsit de sens? Asta e imposibil, nici măcar cel mai mare judecător nu ar fi în măsură să rezolve această problemă. Acesta este motivul pentru polițiștii încearcă să fure hainele celor pe care îi arestează, de aceea inspectorii intră cu forţa în casele oamenilor pe care nu îi cunosc, de aceea oameni nevinovați sunt umiliți în fața mulțimilor, mai degrabă decât să fie supuşi unui proces adecvat. Polițiștii au vorbit doar despre depozitele unde depun obiectele celor pe care îi arestează, aș dori să văd aceste depozite unde bunurile greu câștigate de oamenii în stare de arest sunt lăsată să se degradeze, dacă, în cel mai bun caz, nu sunt furate de mâini hoțeşti ale lucrătorilor din depozit.

Ion fu întrerupt de o scârțâitură la capătul sălii, îşi duse mâna la ochi pentru a vedea mai bine, întrucât lumina slabă a zilei făcea ca fumul din încăpere să devină albicios și astfel vizibilitatea devenea dificilă. Era spălătoreasa pe care Ion o recunoscu drept o posibilă sursă de perturbare de când intrase. Era dificil să îşi dea seama acum dacă fusese vina ei sau nu. Ion putea vedea doar că un bărbat o trăsese într-un colț la ușă și o presa împotriva voinţei ei. Dar nu ea fusese cea care strigase, ci bărbatul, acesta deschisese gura larg și se uita în sus în tavan. Un cerc mic se formase în jurul celor doi, cei din apropiere de el din galerie păreau încântaţi că tonul grav al lui Ion impus adunării a fost destrămat în acest fel. Primul gând al lui Ion a fost să se ducă acolo, crezând că toată lumea vrea să se restabilească ordinea sau cel puțin ca perechea să părăsească sala, dar primul rând de oameni din fața lui rămase pe loc, nimeni nu îi făcu loc și nimeni nu îl lăsă pe Ion să treacă. Dimpotrivă, ei stăteau în drumul lui, bătrânii cu brațele întinse în fața lui, și o mână de undeva – nu avu timp să se întoarcă să vadă – îl apucă de guler. Ion, de această dată, uită de cei doi, părea că libertatea lui era limitată şi ca și în cazul ca şi cum arestarea sa era luată în serios, și, fără fără să se gândească la ceea ce făcea, sări jos de pe podium. Acum stătea față în față cu mulțimea. Judecase oare corect mulţimea? Nu cumva avusese prea multă încredere în efectul de discursului său? Dacă doar se prefăcuseră tot timpul cât el a vorbit, iar acum că terminase și urma ceea ce trebuia să urmeze, obosiseră să se mai prefacă? Ce feţe aveau, toţi cei din jurul lui! Ochii negri, mici licăriri ici și colo, obrajii căzuți în jos ca la oamenii beți, bărbile lungi erau subțiri și rigide, dacă s-ar fi apucat cu mâinile de ele cu siguranţă că le-ar fi simţit ca tecile unor foarfece, nu ca pe propriile lor bărbi. Sub aceste bărbi – şi aceasta era o descoperire reală făcute de Ion – se vedeau insigne de diferite dimensiuni şi culori strălucitoare pe gulerele hainele lor. Pe cât putea vedea, fiecare dintre ei purta una dintre aceste insigne. Cu totţii aparțineau aceluiași grup, chiar dacă păreau să se fi împărțit la dreapta și la stânga lui, și atunci când el se întoarse brusc văzu aceeași insignă pe gulerul judecătorului de instrucție care privea calm în jos la el cu mâinile în poală.

Aşa deci,” strigă Ion, aruncându-şi brațele în aer ca și cum realizase brusc că are nevoie de mai mult spațiu, “cu toții lucrați pentru această organizație, văd acum că sunteți cu toții nişte escroci și mincinoși, despre care tocmai am vorbit, v-aţi îngrămădit cu toţii aici pentru a mă asculta și a mă spiona, mi-aţi creat impresia să sunteţi mai multe grupări, unii dintre voi chiar m-au aplaudat pentru a mă testa, și nu aţi vrut decât să învăţaţi cum cum să prindeţi un om nevinovat. Ei bine, sper că nu ţi venit aici degeaba, sper că aţi avut parte de ceva distractiv de la cineva care se așteaptă să-și apere nevinovăția, sau – dă-mi drumul sau te lovesc“, strigă Ion la un bătrân tremurând care se băgase prea mult în el – “sau de altceva din care să fi învățat de fapt ceva Aşa că vă urez noroc în treburile dvs.

Ion îşi luă repede pălăria de unde o pusese pe marginea mesei și, înconjurat de o tăcere cauzată probabil de completa lor surpriză, îşi croi drum spre ieșire. Dar judecătorul de instrucție pare să se fi mişcat chiar mai repede decât Ion, întrucât îl aştepta deja la ușă.

Un moment“, spuse el. Ion se opri, dar se uita la ușă cu mâna deja pe mâner, mai degrabă decât la judecător. “Am vrut doar să vă atrag atenția”, spuse judecătorul, “asupra a ceva de care nu pare încă să fiţi conștient: astăzi, v-aţi  devalizat singur de avantajele pe care o audiere de acest fel o oferă întotdeauna cuiva care este în stare de arest.

Ion râse cu faţa spre ușă.

Golanilor,” strigă el “puteți să vă păstrați toate audierile voastre ca un cadou de la mine“, apoi deschise ușa și coboră grăbit treptele. În spatele lui, zgomotul adunării crescu devenind plin de viață din nou și, probabil, începuseră să discute aceste evenimente ca un studiu ştiinţific.

(Traducere şi adaptare după Der Process, de Franz Kafka)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *