Starea REM
Se sugerează că stresul extrem cauzat de o situație care pune în pericol viața declanșează stări cerebrale similare cu somnului cu clipiri rapide şi la întâmplare din ochi (REM), și că o parte din experiența aproape de moarte (EAM) este o stare similară cu visarea în timp ce eşti treaz. Oamenii care au experimentat momente când creierele lor s-au comportat ca și cum ar fi visat în timp ce eraz treji sunt mai multe şanse de a dezvolta EAM.
Visul lucid
Unii cercetători despre somn, cum ar fi Timothy J. Green, Lynne Levitan și Stephen LaBerge, au constatat că EAM sunt similare cu multe rapoarte ale viselor lucide, în care individul îşi dă seama că este într-un vis. Adesea, aceste stări sunt atât de realiste încât sunt greu de distins de realitate.
Într-un studiu cu paisprezece visători lucizi efectuat în anul 1991, persoanele care experimentează vise lucide inițiate de trezire au raportat experiențe consistente cu aspectele legate de experiențe în afara corpului, cum ar fi plutirea pe deasupra paturilor lor și sentimentul de părăsire a corpurilor lor. Datorită suprapunerii fenomenologice dintre visele lucide, experienţele aproape de moarte, și experiențele în afara corpului, cercetătorii cred că s-ar putea dezvolta un protocol pentru a induce un vis lucid similar cu o experiență aproape de moarte în laborator.
Psihologia computațională
Modelarea EAM de SL Thaler, în 1993, utilizând rețelele neuronale artificiale, a arătat că multe aspecte ale experienței de bază aproape de moarte se pot realiza prin moartea neuronală simulată. În cursul acestor simulări, caracteristicile esențiale ale EAM – revizuirea vieţii, scenarii noi (de exemplu, rai sau iad), și experienţe în afara corpului – sunt observate prin generarea de discuţii sau amintiri false. Caracteristica cheie care contribuie la generarea unor astfel de stări conversaţionale sunt incapacitatea unei rețele neuronale de a diferenția neuronii morţi de cei silențioşi. Amintirile, indiferent dacă sunt legate de experiența directă sau nu, pot fi induse pe rețele de astfel de celule ale creierului inactive.
Efecte
EAM sunt, de asemenea, asociate cu modificări de personalitate și perspectivă asupra vieții. Kenneth Ring (profesor de psihologie) a identificat un set consistent de schimbări de valoare și de credință asociate cu persoane care au avut o experiență aproape de moarte. Printre aceste schimbări se regăsesc o mai mare apreciere pentru viaţă, o mai mare stimă de sine, o mai mare compasiune pentru alții, un sentiment sporit al scopului și înțelegerii de sine, dorinţa de a învăţa, spiritualitate ridicată, sensibilitate ecologică mai mare și grijă pentru planetă, și o senzație de mai mare intuitivitate. Modificările pot include, de asemenea, sensibilitatea fizică crescută, toleranță redusă la lumină, alcool, și droguri, un sentiment că creierul a fost „modificat” pentru a cuprinde mai multe, și un sentiment că acum foloseşte „tot creierul” în loc de doar o mică parte din el. Cu toate acestea, nu toate efectele posterioare sunt benefice, și Greyson descrie circumstanțele în care modificarea atitudinilor și comportamentului pot duce la probleme psihosociale și psihospirituale. Adesea, problemele ţin de ajustarea vieţii obișnuite de după EAM.
Cercetarea inter-culturală
Cercetările recente în concepțiile despre viața de apoi în interculturale, prin studii religioase savantul Gregory Shushan analizează credințele în viața de apoi a cinci civilizații antice (Egiptul Vechi, Medopotamia sumeriană și babiloniană antic, India vedică, China pre-budistă, și Mezoamerica pre-columb) în lumina rapoartelor istorice și contemporane despre experienţe aproape de moarte, și șamanice despre „călătoriile” în viața de apoi. S-a constatat că, în ciuda numeroaselor diferențe specifice culturilor, cele nouă elementele cele mai frecvent recurente ale EAM se repetă şi la un nivel general structural eco-cultural, care tinde să sugereze că autorii acestor texte religioase antice erau familiarizați cu EAM sau experiențe similare. Similitudinea inter-culturală, cu toate acestea, poate fi utilizată pentru a sprijini ambele teorii religioase și fiziologice, întrucât ambele se bazează pe demonstraţia că fenomenul este universal.
Studiile care au investigat diferențele culturale în EAM rezumate de Augustin în 2003 au susținut că conținutul experiențelor nu variază în funcție de cultură, cu excepția identităţii personajelor observate în timpul experiențelor. De exemplu, un creștin poate vedea pe Iisus, în timp ce un hindus poate vedea pe Yamaraja, regele hindus al morţii.
Studiile Van Lommel
În 2001, Pim van Lommel, un cardiolog din Olanda, cu echipa sa, a efectuat un studiu dspree experiențe aproape de moarte la pacienţii cu stop cardiac. Din 344 de pacienți care au fost resuscitați cu succes după ce au suferit un stop cardiac, 62 (18%) au vorbit despre o memorie intraoperatorie și, dintre acestea, 41 (12%) au prezentat EAM de bază, care au inclus experiențe în afara corpului. Potrivit lui van Lommel, pacienții au amintit detalii privind condițiile în timpul stopului cardiac în ciuda faptului că erau clinic morţi cu activitate cerebrală zero. Van Lommel a ajuns la concluzia că descoperirile sale au susţinut teoria că conştiinţa a continuat să existe, în ciuda lipsei de activitate neuronală din creier.
Concluziile lui Lommel au fost criticate de diverși autori, unul dintre ei fiind Jason Braithwaite, un lector în neuroştiinţe cognitive la Centrul Ştiinţific pentru Comportamentul creierului al Universităţii din Birmingham. El a elaborat o analiză aprofundată și critică a studiului prospectiv al lui Lommel publicat in revista medicala The Lancet, concluzionând că deşi studiul lui Lommel și colab. reușește sî aducă o contribuție utilă, acesta conține mai multe erori de fapte și logice. Printre aceste erori sunt neînțelegeri și interpretări greșite ale ipotezei morţii cerebrale, neînțelegeri asupra rolului anoxiei, încredere deplasată în măsurători EEG (o citire de suprafaţă a electroencefalogramei nu este o dovadă de totală inactivitate a creierului), etc. Jason a încheiat cu „este dificil de concluzionat ce s-ar putea învăța din poziția de supraviețuire paranormală care stabilește asumarea adevărului pe care îl încearcă să stabilească, făcând ipoteze suplimentare și inutile, denaturând starea actuală a cunoștințelor din știință, și părând mai puțin cuprinzătoare în analiza sa a datelor disponibile.”
Studiul AWARE
În 2001, Sam Parnia si colegii sai au investigat experienţele în prin plasarea de figuro în console suspendate de plafon, nevizibile de pe podea. Parnia a scris că „oricine care a pretins că a părăsit corpul lor și că este aproape de tavan în timpul încercărilor de resuscitare ar fi de așteptat să poată identifica acele obiective. În cazul în care, totuși, aceste percepții sunt psihologice doar, atunci s-ar putea, evident, să nu le poată identifica.” Filosoful Keith Augustin, care a examinat studiul lui Parnia, a scris că toate experimentele de identificare au dat rezultate negative. Psihologul francez Chris a scris cu privire la studiu: „din păcate, și oarecum atipic, niciunul dintre supraviețuitori din acest eșantion nu au prezentat experienţe în afara corpului.”
În toamna anului 2008, 25 de spitale din Marea Britanie și SUA au început să participe la un studiu, coordonat de Sam Parnia și Southampton University, cunoscut ca studiul AWARE (AWAreness during REsuscitation – gradul de conștientizare în timpul resuscitare). Continuând activitatea lui Pim van Lommel din Olanda, studiul își propune să analizeze experiențele aproape de moarte în 1500 de supraviețuitori de stop cardiac, și astfel să determine dacă oamenii fără bătăi ale inimii sau activitate a creierului pot aduce dovezi pentru experiențe în afara corpului. Ca parte a studiului Parnia s-au investigat experienţele în afara corpului prin utilizarea unor obiective ascunse plasate pe rafturi, care ar putea fi văzute doar de sus. Parnia a scris că „dacă nimeni nu vede pozele, înseamnă că aceste experiențe sunt iluzii sau amintiri false”.
În 2014 Parnia a emis o declarație indicând faptul că prima fază a proiectului a fost finalizată, iar rezultatele sunt în curs de evaluare inter pares pentru publicare într-un jurnal medical. Niciun subiect nu a văzut imaginile montate la vedere în conformitate cu raportul timpuriu al lui Parnia despre rezultatele studiului, la o reuniune American Heart Association, în noiembrie 2013. Doar doi din cei 152 de pacienţi au raportat vreo experiență vizuală, iar unul dintre ei a descris evenimentele care au putut fi verificate.
Pe 6 octombrie 2014, rezultatele studiului au fost publicate în revista Resuscitation. Dintre cei care au raportat o percepție de conștientizare, 46 la sută au avut o gamă largă de amintiri mentale în legătură cu moartea care nu erau compatibile cu termenul utilizat în mod obișnuit de EAM. Acestea au inclus experiențe înfricoșătoare și persecutorii. Doar 9 la sută au avut experiențe compatibile cu EAM şi 2 la sută au prezentat experienţe pe deplin compatibile cu experienţele în afara corpului cu amintirea explicită de a fi „văzut” și „auzit” evenimente. Un caz a fost validat și cronometrat folosind stimuli auditivi în timpul stopului cardiac. Conform Dr. Caroline Watt, „Perioada verificabilă a conștientizării conștiente, pe care Parnia a fost capabilă să o raporteze, nu se referă la acest test obiectiv. Mai degrabă, a fost un pacient care a dat un raport presupus exact al evenimentelor în timpul resuscitării lui. El nu a identificat imaginile, a descris zgomotul mașinii defibrilatorului. Dar asta nu este foarte impresionant, deoarece mulți oameni știu ce se întâmplă într-o camera de urgenţă din ceea ce au văzut la televizor.” Și în conformitate cu neurologul clinic Steven Novella, Parnia „încearcă cu disperare să salveze studiul de eşec pur și simplu raportând situaţii subiective a ceea ce oamenii îşi amintesc mult timp după eveniment. Acest tip de informație nu este nou, și nu poate rezolva în mod obiectiv dezbaterea. Rezultatele sunt, de asemenea, complet neimpresionante, în perfectă concordanță cu ceea ce ne-am aștepta prin ceea ce este deja bine documentat despre memoria umană.”
AWARE II – un studiu multicentric observaţional de doi ani a 900-1500 pacienţi care au suferit stop cardiac, este în curs de elaborare, cu data de finalizare stabilită la 31 mai 2016.
Lasă un răspuns