Apă potabilă face parte din categoria apelor dulci care au un grad de puritate (referitor la bacterii şi substanţe toxice) ridicat încât este adecvat băutului, sau pentru bucătăria omului.
Probleme ce pot apare cu privire la înrăutăţirea calităţii apei sunt în afară de o sursă necorespunzătoare şi instalaţiile de apă ce nu corespund din punct de vedere igienic.
O apă potabilă de calitate bună trebuie să fie rece ( 5°), cu un gust plăcut, incoloră şi inodoră, cu un conţinut mediu de substanţe minerale (carbonaţi de calciu, magneziu, săruri de sulfaţi cu metalele amintite).
Concentraţia în minerale stabileşte duritatea apei (în Germania fiind admisă o duritate de 25°cu un pH 6,5 – 9,5).
Condiţiile de potabilitate ale apei sunt următoarele:
- să fie incoloră, transparentă, inodoră, relativ insipidă, să nu conţină substanţe chimice organice sau de altă natură peste limita maximă admisibilă de standardele obligatorii;
- să fie lipsită de microorganisme patogene şi relativ patogene;
- microflora saprofită să fie limitată strict la un număr foarte redus;
- să aibă compoziţie acceptabilă în săruri de calciu care imprimă aşa – numita duritate a apei. Duritatea apei se exprimă în grade germane şi este cuprinsă între 10 şi 20 grade germane.
Acest articol este licenţiat sub GNU Free Documentation License. Foloseşte materiale din Wikipedia.
Lasă un răspuns