(Biblioteca Celsus a fost construită în anul 135 e.n. şi putea găzdui aproximativ 12.000 de pergamente.)
Bibliotecile private sau personale, format din cărţi atât non-ficțiune cât și ficțiune (spre deosebire de cărţile sau înregistrările instituționale păstrate în arhive), au apărut pentru prima dată în Grecia clasică. În lumea antică menținerea unei biblioteci a fost de obicei (dar nu exclusiv) privilegiul persoanelor bogate. Unele din aceste biblioteci erau private, altele publice, pentru persoanele interesate în citirea lor. Diferenţa faţă de o bibliotecă publică modernă constă în faptul că acestea nu nu erau, de obicei, finanțate din surse publice. Se estimează că în Roma, la sfârșitul secolului al 3-lea, au existat aproximativ 30 de biblioteci publice. Bibliotecile publice au existat, de asemenea, şi în alte orașe ale regiunii antice mediteraneene (de exemplu, Biblioteca din Alexandria). Mai târziu, în Evul Mediu, mănăstirile și universitățile au avut, de asemenea, biblioteci, accesibile publicului larg. De obicei nu întreaga colecţie era disponibilă publicului, cărțile nu puteau fi împrumutate și, de multe ori, erau legate cu lanțuri de lectură de standuri pentru a preveni furtul.
Bibliotecile publice moderne apar în jurul secolului al 15-lea, atunci când persoanele fizice au început să doneze cărți orașelor în care locuiau. Dezvoltarea unui sistem de biblioteci publice în Statele Unite ale Americii a început la sfârșitul secolului al 19-lea, și a fost mult ajutată de donații de la Andrew Carnegie. Acest lucru reflectă clasele într-o societate: săracii sau clasa de mijloc a trebuit să acceseze cele mai multe cărți printr-o bibliotecă publică sau prin alte mijloace, în timp ce cei bogați își puteau permite să aibă o bibliotecă privată construită în casele lor. În Statele Unite ale Americii, Raportul Administratorilor al Boston Public Library din 1852 a stabilit justificarea pentru biblioteca publică ca o instituție susținută de taxe menite să extindă posibilitățile educaționale și pentru a asigura cultura generală.
Apariția de cărți cu coperţi simple în secolul 20 a dus la o explozie în publicarea populară a acestora. Cărţile cu coperţi simple a făcut posibilă deținerea cărților la prețuri accesibile de mulți oameni. Cărţile cu coperţi simple au inclus de multe ori lucrări din genuri care au fost anterior publicate în mare parte în reviste de literatură de consum. Ca urmare a costului redus a unor astfel de cărți și a răspândirii de librării pline cu ele (în plus față de crearea unei piețe mai mici de cărţi cu coperţi cimple extrem de ieftine la mâna a doua), deținerea unei biblioteci private a încetat să mai fie un simbol al statutului pentru cei bogați.
În cataloagele bibliotecilor și librăriilor, se obişnuieşte să se includă o abreviere, cum ar fi „Crown 8 vo”, pentru a indica dimensiunea hârtiei din care este făcută cartea.
Lasă un răspuns