Într-un calculator, relația dintre software și hardware este atât de strânsă, încât acestea sunt prezentate ca manifestări diferite ale același sistem formal. În execuția unui program, există o natură secvenţială inerentă a procesorului şi accesul la memorie. În schimb, creierul uman se dovedește a fi un organ extrem de paralel care cuprinde aproximativ zece miliarde de neuroni.
Destul de interesant, un comuter poate avea la fel de mulți tranzistori câți neuroni are creierul, iar un tranzistor se bucură de o rată de aprindere mult mai mare decât neuronul cu aproximativ șase ordine de mărime. O aritmetică simplă demonstrează că, potențial, computerul ar trebui să depășească creierul. Faptul că nu o face, cu excepția anumitor operațiuni (de exemplu, aritmetica), se dovedește a fi un rezultat al blocajelor von Neumann și Babbage, care sunt, respectiv, natura secvențială a CPU și separarea procesorului și memoriei. Aceasta din urmă este diferența mai fundamentală între computer și creier – neuronul este atât procesor, cât și memorie.
O altă problemă foarte importantă este dacă creierul este sau nu un sistem de stări discrete. Dacă este, atunci pot fi derivate consecințe importante din teoria computabilității (în special lucrarea lui Turing înainte de a-și îndrepta atenția spre inteligența mașinilor). Turing a emis ipoteza că orice este calculat de o mașină cu stări discrete este calculabil de orice altă mașină cu stări discrete.
Introducere în inteligența artificială
Pășește în era digitală pregătit să înțelegi și să aplici conceptele care schimbă lumea!
Lasă un răspuns